Prosopul de faţă e pentru faţă, nu pentru cap

Ştiu case în care locuieşte o singură femeie, case în care locuiesc două femei, case în care locuiesc trei femei şi, dacă activez lecitina, cred că îmi amintesc şi de o casă în care trăiau patru femei. Tinere şi în acelaşi timp!!!

În aceste locuinţe toate lucrurile au locul lor pentru că femeile asta fac: pun lucrurile la locul lor. Cănile de cafea, cârligele de rufe, ornamentul pentru colivă, umbrelele, ojele, fierul de călcat, acele de cusut... nimic nu e lăsat la întâmplare, toată avuţia e compartimentată, aranjată (uneori, chiar pe culori!!!), pusă bine.

E o regulă care ar trebui scrisă, în loc de număr, pe uşile caselor în care locuiesc femei: dacă pui mâna pe ceva aşază-l înapoi fix acolo de unde l-ai luat şi foloseşte-l exclusiv cu scopul pentru care a fost creat! Nu e o glumă concluzia că „a face ordine” echivealează în anumite situaţii cu o şedinţă de psihoterapie! Are chiar mai multe beneficii: nu numai că linişteşte furtuni sentimentale, ci şi înlătură praful, curăţă parchetul şi nu goleşte portofelul. E posibil să te trezeşti, dragă domnule, că gazda întrerupe fără regrete un sărut pătimaş pentru că paharul stă direct pe masă şi nu pe suportul special, iar asta e deja o situaţie de criză!

În casele astea deţinute (sau închiriate) de femei există nu numai locuri pentru toate lucrurile, ci şi rosturi pentru toate lucrurile. Prosopul de faţă e element cheie. A fost, la un moment dat, chiar testul pe care pretendentul venit în vizită „de lucru” a trebuit să-l treacă. Nu l-a trecut!

În casa în care a intrat, îl aşteptau nu numai o domnişoară cu iniţiativă, imaginaţie bogată şi piele fină, ci şi un mise-en-place desăvârşit. Şi a decurs vizita exact după aşteptări – gazda a fost primitoare (acest cuvânt nu e întâmplător!), vizitatorul a avut grijă să facă tot ce e nevoie ca să mai fie invitat şi altă dată, s-au bifat şi tandreţuri, dar şi „ciocniri” corp la corp de o binevenită violenţă senzuală – până la „momentul baia”.

În timp ce domnişoara îşi trăgea sufletul şi cămaşa pe ea, el se lepăda igienic de parfumul ei pe care încă îl purta pe piele şi, mă rog, de toate rezultatele muncii în echipă. E momentul ăla siropos, dar permis, când rămâi câteva secunde în aşternuturi, auzi apa şiroind pe corpul lui şi îţi zâmbeşti mulţumită. Scena însă a durat puţin nu pentru că s-a petrecut în secolul vitezei, ci pentru că a apărut el în pragul uşii. Cu prosopul ei de faţă înfăşurat în jurul şoldurilor!!!! Repet: cu prosopul ei de FAŢĂ înfăşurat în jurul ŞOLDURILOR!!! Sacrilegiu e un cuvânt blând.

Realitatea a lovit necruţător şi în mintea ei, şi în şansele lui de a reveni la locul faptei: „Crede-mă că singurul lucru la care m-am gândit e dacă mai sunt şi alte lucruri albe în coşul cu rufe! Prosopul ăla DE FAŢĂ era deschis la culoare şi, cum se foloseşte exclusiv pentru nas, obraji şi frunte, niciodată pentru alte părţi anatomice, trebuia automat băgat în maşina de spălat şi parcă nu l-aş fi pus doar pe el în cuvă!”

Să mai spună cineva că femeile nu sunt raţionale. De altfel, atât de şocată a fost domnişoara că dânsul nu face diferenţa între rostul lucrurilor dintr-o baie femeiască – „erau şi două prosoape de corp acolo, nu înţeleg de ce l-a luat tocmai pe ăla!” – încât nici nu a mai observat priveliştea. Prosoapele de faţă, pentru vizitatorii care nu ştiu, au nişte dimensiuni direct proporţionale cu chipul ceea ce, în cazul de faţă, însemna multă piele la vedere.

Degeaba! A sărit din pat ca arsă, a înşfăcat din sertarul cu prosoape unul nou, i l-a întins intrigată şi s-a dus ţintă la dulap: „Ce să mai bag eu în detergent acum???” Apa maşinii care a spălat prosopul cu pricina s-a transformat în apa sâmbetei pentru viitoarele lor întâlniri. Pur şi simplu bucata pluşată de material nu era la locul ei!