Nu ne mai plictisiţi!

Pot foarte bine să-i sufăr pe oamenii care-mi fac rău. În schimb, nu pot să-i sufăr pe oamenii care mă plictisesc. Din nefericire, categoria a doua e ceva mai stufoasă. Nevorbiţii cărora le place la nebunie să se audă sunt câtă frunză, iarbă şi meliţă. Li se pare că toată lumea se învârteşte în jurul artritei lor, al nepotului lor genial sau al buletinului meteo.

Mi-e ciudă că, în viaţa asta, m-am plictisit mai mult decât am trăit. Dacă aş fi în Parlament, aş propune să îndese în Codul Penal şi infracţiunea de a plictisi pe cineva până când ăla preferă să-şi taie venele decât să te asculte. A plictisi interlocutorul poate fi omor din culpă.

Au fost multe persoane care au dorit să se împrietenească sincer cu mine. Cu mare plăcere aş fi fost de acord, doar că adormeam înainte de a sfârşi ei fraza şi eu cafeaua. Trăncăneau despre întâmplări derizorii. Le-aş zice să se pună în locul celor care ascultă, doar că nu sunt capabili, sunt prea ocupaţi să se autosavureze.

Neveste pe care soţii nu le mai ascultă de vreo 28 de ani – stau cu ele doar ca să coroboreze pensiile - prind câte-o proastă ca mine şi povestesc fapte de vitejie de pe scara blocului. După aia, îmi oferă 244 de citate stupide din copilaşii lor şi perorează despre vreme – subiectul meu preferat, vă daţi seama. Azi a fost mai frig ca ieri, ai văzut? Au anunţat cu două grade mai cald ca ieri, nu ştiu de ce a fost cu o jumate de grad mai frig ca ieri, oricum aerul a fost mai umed decât au spus, care credeau că poate fi şi un pic uscat. Cine mi-a zis asta a mai turuit multe, potrivit martorilor oculari, dar eu nu ştiu, fiindcă sforăiam deja cu căpăţâna-n farfurie. Îmi pare rău că, dacă tot am aţipit în direct la masa groazei, măcar n-am băut mai mult, să am şi eu o satisfacţie vicioasă.

Am avut un iubit pe care l-am concediat fiindcă mă plictisea de moarte. În rest, era partida perfectă: romantic, doctor, maşină, bani, glagorie, yoga, căţel cuminte. Doar că iubi vorbea numai despre calculatoare, despre hepatite şi despre mă-sa. Eu eram creativă, dezvoltam toate aceste trei minunate subiecte, doar că la un moment dat am rămas în pană de metafore şi, culmea, am ajuns să-l plictisesc eu pe el, cu îhîm-urile mele previzibile.          

Alarmant de mulţi oameni sunt plictisitori ca o mochetă bej. N-aveţi decât să mă înjuraţi, ştiu că toţi aţi trecut prin caznele unor conversaţii mai puţin captivante decât cotele apelor Dunării (de la radio). Pe această cale, îi mulţumesc din suflet unui tip cu care mă tot întâlneam acum zece ani. El a evitat monotonia şi plictiseala. În sensul că, deşi mă tortura cu poveşti din armată, m-a înviorat brusc, într-o seară: mi-a spus că, de fapt, el e cam însurat.