Normalitatea homofobă a Mihaelei Rădulescu

A fost odată ca niciodată un personaj numit normalitatea, că de n-ar fi nu ar povesti despre el oricui i se năzare. Zilele acestea i s-a năzărit Mihaelei Rădulescu să scrie despre normalitate ca şi cum ar fi o prietenă bună, alături de care îşi bea cafeaua dimineaţa.

Peroraţia Mihaelei Rădulescu este trivială în conţinutul său, ceea ce o face însă „atrăgătoare“ şi mult-sprinţară în online este statutul de persoană publică al doamnei Rădulescu, nicidecum substanţa gândirii. Admit că scriu aceste rânduri pornind de la fragmentele consemnate într-un articol fiindcă eu nu am mai găsit textul pe blogul domniei sale.

Reţeta scriiturii este simplă: se ia una bucată normalitate, se aşază lângă gay, se adaugă corectitudine politică, puţină majoritate şi minoritate, se condimentează apoi cu libertate de exprimare, după gust se adaugă şi statut de mamă şi binele copilului şi iese un textuleţ numa’ bun de aşezat în Gheena homofobiei. Gheena în acest context este spaţiul pentru depozitarea gunoaielor fiindcă un soi de murdărie este şi acest text. Să-i explic necurăţenia aşa cum o văd eu.

Este o altă intervenţie în spaţiul public care mai adaugă o cărămidă la temelia desconsiderării faţă de cei care nu sunt heterosexuali.

Este ne-curat fiindcă îmi pare scris cu intenţia de a atrage atenţia asupra sa, asupra celor pe care le face Mihaela Rădulescu. Acum este un show care are nevoie de privitori ca orice spectacol, mâine, cine ştie? Mireasma strategică mi-l face greu de suportat fiindcă nu cred că sunt mulţi cei care să nu îi fi înţeles logica mercantilă. Este un gest superficial, cred eu, să alegi cu bună-ştiinţă un grup nesimpatizat de mulţi, adică dispreţuit şi detestat de homofobi, să îţi înfigi tocul în corectitudinea politică de parcă ea ar fi sursa drepturilor persoanelor şi să perorezi despre libertatea ta de exprimare. Este o altă intervenţie în spaţiul public care mai adaugă o cărămidă la temelia desconsiderării faţă de cei care nu sunt heterosexuali. Rândurile pe care le-am citit mi s-au părut „bolovănoase“, te împotmoleşti în ne-curgerea frazelor, iar formulări duplicitare precum „luând-o pe …la spatele educaţiei”, „pe la spatele normalităţii” sunt groteşti.

Într-un sondaj din 2013 realizat în România, cei care au răspuns au susţinut că persoanele care discriminează o fac din cauza: lipsei de educaţie (90%), atitudinii nepotrivite a oamenilor faţă de ceilalţi semeni (81%), lipsei de informaţie (79%), situaţiei financiare precare (78%), lipsei toleranţei din societate (76%), corupţiei (72%), influenţei mass-media (60%) (Sursă: CNCD)

În cazul Mihaelei Rădulescu este precaritate educaţională privind drepturile omului, libertatea de exprimare, raportul dintre minoritate şi majoritate, e şubrezenie în a înţelege ce-i cu dreptul de a nu fi discriminat pentru că aparţii unei minorităţi sexuale.    

Să aşezi în acelaşi context „nici gay, nici terorist, nici cerşetor, nici drogat, nici depresiv” este aşa de nepotrivit... Luaţi un material despre depresie, „Urâta”, cum i se mai spune, pe care aveţi indecenţa să o alăturaţi teroristului, aşa cum o trăiesc oameni.

Admit că m-a nedumerit apologia normalităţii care vine din partea unei femei care nu s-a aşezat în tiparele acesteia. Ce vreau să spun este că Mihaela Rădulescu nu ar trece testul lui „oglinjoară, oglinjoară cine e cea mai normală femeie din ţară?”. În naivitatea mea, am considerat că dacă un om face alegeri care să îl împlinească, ar dori ca şi celorlalţi să li se aplice această regulă. A fost o disfuncţionalitate în gândirea mea. Normalitatea aceasta strâmbă a doamnei Rădulescu nu reclamă doar heteronormativitate, ci şi o familie aşa cum este ea definită bisericeşte drept uniunea dintre un bărbat şi o femeie, normalitatea aceasta este şi supuşenia femeilor în faţa bărbaţilor, este şi comportament cuviincios în acord cu vârsta aşa cum stabileşte normalitatea.

Am mai spus şi o repet acum, autoreflexivitatea are un potenţial sublim pentru demascarea ipocriziei: doamnă, mă uimeşte faptul că nu înţelegeţi că normalitatea aceasta despre care scrieţi v-ar limita alegerile fiindcă, de pildă, multe din cele pe care le faceţi sunt limitate chiar de buna dumneavoastră „prietenă” cam pe la vârsta de 20 de ani.