Nominalizatul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ai aşteptat invitaţia vreo câteva zile. Doreai o confirmare oficială. Dar n-ai primit niciun mail, telefonul n-a sunat. Cu o oră înaintea Galei, te-ai uitat (pentru a câta oară?) pe lista publicată pe site: numele tău era acolo, printre cei nominalizaţi. Te-ai hotărât să te duci.

Ai plecat cu 50 de minute înainte de ora anunţată. Era un drum de 15 minute de mers pe jos. Hai, 20 de minute, la pas! Ai pornit agale. Nu te-ai gândit să te îmbraci la costum. Merge şi-aşa, în pulover, cămăşă şi pantaloni, cam şifonaţi, dar merge. Dacă vei câştiga premiul, vei fi pozat aşa, şifonat...

Puţini oameni ştiau că te duci la Gală. În drum spre teatru, i-ai numărat. Doar Lia ştia şi ora la care va începe. Ea a vrut să te însoţească. Ai refuzat-o. (Nu merita refuzul tău brutal.) Ceilalţi ştiau ceva vag despre nominalizarea ta şi, la acea oră, nici prin cap nu-i trecea unuia să te sune, să te întrebe dacă ai emoţii, dacă ai speranţe, unde o să bei după încheiere, ce şanse ai la premiu. Dar tu n-aveai nevoie de încurajări sau de telefoane pline de cuvinte mari. Te-ai gândit câteva secunde la cei care nu ştiau deloc de acest drum. Foarte bine, să nu ştie! Apoi, te-ai gândit şi la morţii tăi: dacă ar fi trăit ce-ar fi spus? Ce să spună? Probabil şi-ar fi văzut şi ei de vieţile lor. Nominalizarea asta nu-ţi va schimba viaţa, aşa cum ţi-ai imaginat (naiv) când te-ai văzut pe listă, în urmă cu o săptămână.

În drum ţi-a ieşit... nu, nu o cârciumă care îşi avea tot dreptul să fie pusă în drum!, ci o librărie. Aveai timp destul, aşa că te-ai gândit să-ţi cauţi cartea în rafturi, să-ţi poarte noroc, din cauza ei te aflai pe listă, s-o anunţi că mergeai spre Gală, poate juriul o va aprecia, poate vei câştiga şi tu nişte bani, impozabili, nu te-ai gândit exact cum o să-i cheltuieşti, întreţinerea trebuia plătită, şi lumina, şi telefonul... Nici premiul (dacă îl iei) nu va schimba ceva în viaţa ta plină de îndoieli. Căutarea ţi s-a părut forţată şi fără nicio semnificaţie, pierdere de vreme!

Nominalizarea asta nu-ţi va schimba viaţa, aşa cum ţi-ai imaginat (naiv) când te-ai văzut pe listă.

Ai ieşit din librărie şi ai iuţit pasul. Ştiai ce trebuie să faci. N-ai zăbovit în faţa teatrului, să fumezi, să stai la o şuetă cu un cunoscut, ai urcat treptele de la intrare cu privirea îngropată în dale, ai trecut pe lângă garderoba aglomerată, ai măturat foaierul cu privirea (n-ai văzut pe nimeni!), te-ai dus glonţ şi ţi-ai găsit un loc în prima jumătate a sălii, al doilea din capătul rândului, te-ai aşezat în fotoliu, ţi-ai pus paltonul pe genunchi, fotoliul din dreapta era gol. Cel din stânga era ocupat de o doamnă tânără, cu un aer de artistă, uşor depresivă, nervoasă sau nerăbdătoare, probabil că era şi ea nominalizată (la poezie?, la critică literară?). N-ai întors capul.

Luminile s-au stins (ca la Gală!) şi cei doi prezentatori au apărut pe scenă, întâmpinaţi de aplauze. Şi dintr-o dată sufletul ţi-a fost cuprins de o bucurie neştiută. Ai aplaudat şi tu, întâmpinându-ţi bucuria netrăită până atunci. Pentru că erai acolo, emoţionat. Pentru prima dată, nominalizat.

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite