
Nacht und Nebel. SIZO. Izolyatsia. Genocid
0La sfârșitul lunii decembrie am efectuat o vizită la spitalul Lukas din Laslea, județul Sibiu, la invitația doctorului Petru Oprean. Am avut astfel ocazia să stau de vorbă cu un etnic român din Ucraina, mai exact din Bucovina de Nord. Nu am să îi dau numele, întrucît nu doresc să îi pun viața în pericol. Imediat după ce s-a recuperat integral, s-a întors pe front la începutul lunii ianuarie. Este voința lui, nimeni nu îi impune ce să facă. Își apară țara, aflată în război cu Federația Rusă de aproape 4 ani.

Am stat mult de vorbă. Mi-a relatat că a fost capturat de forțele armate ruse în martie 2022, în luptele pentru apărarea Kyiv, mai precis la Borodyanka. Din 26 de militari ucraineni, au supraviețuit doar 4 dar, ce este important, rușii nu au reușit să captureze capitala Ucrainei. Fiind făcut prizonier, a fost imediat dus în apropierea aeroportului Hostomel, ținut alături de sute de prizonieri de război în largi încăperi frigorifice. A fost apoi transferat în orașul Bryansk din Federația Rusă, unde a fost prizonier până la 24 august 2025 când a fost eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri de război dintre Federația Rusă și Ucraina.
În 2023 Aiden Aslin publica o carte care avea să aibă un impact masiv: Putin’s Prisoner. My time as a prisiner of war in Ukraine. Autorul este britanic, înrolat în armata regulată a Ucrainei, înainte de momentul 24 februarie 2022. A participat la bătălia pentru Mariupol, a fost luat prizonier de război de armata rusă și trimis la o închisoare din Donbas, în teritoriul ocupat al Ucrainei. Aslin relatează în această carte regimul închisorii din Donețk: interogatorii nesfârșite, expunerea nelimitată la propaganda rusă, ieșire zilnică în curtea închisorii pentru a recita imnul Federației Ruse. Interogatoriile, tortura, bătăile, toate acestea aveau loc întotdeauna în fața portretului omniprezent al lui Vladimir Putin.

Alexei Navalnîi relatează în cartea sa Patriot exact același univers concentraționar: bătăi, tortură, recitarea imnului Federației Ruse, expunerea la propagandă, portretul lui Putin peste tot.
Așa arată închisorile Federației Ruse în prezent. Un imens lagăr, întins din Siberia până în zonele ocupate ale Ucrainei.
În 2022 armata Federației Ruse a ocupat temporar teritorii din oblast-urile Kherson și Kharkiv. După retragerea forțelor ruse, în toamna aceluiași an, au început să apară mărturiile: la Izium și, respectiv, Kherson, închisori pentru civili după același tipic: tortură, propagandă, execuții sumare, portretul lui Vladimir Putin planând peste tot unde aveau loc orori. Martorii au vorbit, Ucraina adună aceste mărturii dar nimeni nu știe dacă și când vor putea fi folosite.
Etnicul român din Bucovina de Nord mi-a arătat corpul său. Din decență, nu am făcut fotografii și nu am să scriu despre acest aspect. Doar cred că este util de făcut precizarea: ororile armatei ruse nu discriminează între britanici, etnici români, ruși sau ucraineni. Toți sunt tratați la fel - agenți ai Occidentului corupt care trebuie să fie îndreptați pe “calea cea bună”.
Ştiam desigur toate acestea, din alte mărturii scrise. De aceea nu am fost mirat să aflu că oameni care și-au apărat onest țara au fost deținuți în condiții degradante și umilitoare în Federația Rusă.
Un aspect însă mi-a atras atenția în mod deosebit.
Spre deosebire de dizidenții ruși, ținuți cât mai departe de lume, izolați în Siberia, precum Navalnîi, cei care au fost făcuți prizonieri în Ucraina au beneficiat de închisori aflate în inima orașelor. Aslin relatează uimit că, la eliberare, a realizat unde a fost deținut: exact în centrul orașului Donețk. La fel și bucovineanul meu: abia la eliberare avea să vadă că, timp de aproape 3 ani, a fost torturat într-un centru de detenție aflat exact în centrul orașului Bryansk. Locuitorii din Bryansk sau Donețk chiar și acum pot să treacă prin fața acestor locuri de tortură, să se îndrepte spre serviciu sau cumpărături, să se bucure de viață și să nu bănuiască ce se întâmplă în spatele unor ziduri anoste. Pentru ei, totul este bine, războiul nu există. Strigătele deținuților nu se aud dincolo de aceste ziduri.
De unde vine această plăcere diavolească de a face răul exact în văzul lumii dar în condițiile în care “a vedea” înseamnă o atitudine imposibilă pentru omul de rând? Statul Islamic își tortura prizonierii și îi omora ritualic, în fața camerelor de filmat, online. Crima era la vedere, pe deplin asumată, nimic de ascuns. Federația Rusă continuă atitudinea regimurilor totalitare: crima se produce exact acolo unde te aștepți mai puțin să se producă, în spații închise dar vizibile din exterior.
La Vilnius am vizitat Muzeul Ocupațiilor și al Luptătorilor pentru Libertate. Este de fapt fostul sediu al KGB, aflat exact în mijlocul orașului. În acest sediu exista o cameră cu pereți capitonați, antifonici, în care erau executate victimele. Sângele celor martirizați pentru vina de a nu fi acceptat dominația sovietică era trecut printr-o pâlnie specială, tratat cu anumite substanțe pentru ca, în momentul în care intra în sistemul de canalizare al orașului, nimeni să nu știe că este vorba de sânge, de crime. Se mai păstrează o singură astfel de pâlnie, cu sângele închegat. Restul au fost distruse de KGB, pentru a se pierde urmele crimelor.

Îmi aduc aminte șocul absolut avut la vizitarea prima dată a Memorialului Sighet. Eram perfect convins că închisoarea unde a fost martirizată elita interbelică a Romaniei se afla într-un loc izolat. Dimpotrivă. Închisoarea de la Sighet se află exact în inima orașului. Locuitorii Sighet puteau să treacă de mii de ori în anii 1950 pe lângă această închisoare și să nu bănuiască faptul că, de exemplu, Iuliu Maniu sau Gheorghe Brătianu erau înăuntru, supuși morții lente.
La fel s-a întâmplat la Pitești. “Experimentul Pitești” a avut loc nu în afara, ci în orașul Pitești. Cei care locuiau în Pitești în anii 1950 habar nu aveau că împart orașul cu deținuți politici de marcă sau cu torționari odioși tip Ţurcanu. La Oradea am vizitat locul unde erau deținuți dușmanii de clasă ai partidului: exact în mijlocul orașului, în Cetate.
Regimurile comuniste nu sunt însă cele care au inventat acest gen de tortură și privațiune de libertate în spații aflate în mijlocul orașelor. În 1942 Ilse Stöbe este arestată in locuința sa din centrul Berlinului, Ahornallee, torturată în propriul apartament, dusă ulterior la sediul Gestapo din Prinz Albrecht Strasse (devenit astăzi muzeu, Topografia Terorii) din zona Kreuzberg, apoi spânzurată la închisoarea din Plötzensee, în zona Charlottenburg. Toate aceste trei locații se aflau, ieri ca și astăzi, în centrul Berlinului. Istoria respectivă nu avea să fie cunoscută decât după 1945. Mii de trecători au fost la câțiva pași de locuri de tortură, fără să banuie nimic. La Köln, Hamburg, München, Frankfurt, sediile Gestapo se aflau exact în centrul orașului. La Köln, vecinii Gestapo auzeau uneori zgomote din clădirea EL-DE dar nu știau ce se petrece înăuntru - fiind o zonă comercială foarte aglomerată, mulți au mărturisit ulterior că au crezut, pe bună dreptate, că zgomotele sunt de fapt provenite din agitația firească a zonei.
Această ascundere în mijlocul orașului a centrelor de detenție a fost gândită și declanșată de Hitler personal, în 1941, prin ordinul Nacht und Nebel. Opozanții regimului nazist trebuiau să dispară “în noapte și ceață”: fără proces, fără informarea familiei, fără dreptul de a avea un avocat. Astfel, deținutul devenea un simplu obiect, lipsit de dreptul la viață dar totuși în viață, dead - man walking. Deprivat de cele mai elementare drepturi, deținutul declara orice, oricât de aberant ar fi fost. Tehnica a avut un oarecare succes: opozanții au admis crime pe care nu le-au săvârșit și astfel s-a creat o aparență de legalitate. Prin încarcerarea lor în spații aflate în mijlocul orașelor, li se transmitea ideea că de fapt societatea i-a abandonat, că indiferența semenilor nu este întâmplătoare, ci calculată, scontându-se foarte mult pe efectul psihologic.
Viktor Klemperer descrie în jurnalul său din anii 1942 - 1945, To the Bitter End, exact situația din orașul în care locuia, Dresda: acesta devenise o “hartă a tăcerii” dar puțini știau ce se întâmplă sau măcar bănuiau.

Tehnica Nacht und Nebel a fost preluată cu succes chiar în Germania de Est comunistă. RDG a construit pentru Stasi închisoarea din Hohenschönhausen, situată în Berlin, într-un cartier muncitoresc. Închisoarea nu apărea pe hărțile oficiale, zona era declarată Sperrgebiet (restricționată). Locuitorii cartierului vedeau clădirea dar nu știau ce este si nu aveau acces înăuntru. Deținuții, dizidenți anticomuniști, erau aduși la această închisoare în timpul nopții și habar nu aveau că se află în Berlin. Jürgen Fuchs, închis aici, mărturisea că “orașul este mut”. Vera Langsfeld realizează că se află de fapt la Berlin dar nimeni nu îi spune, drept pentru care scrie că a trecut “printr-o anulare a pedepsei, nu printr-o pedeapsă”. Orașul trăia normal, la doar câțiva zeci de metri de o închisoare imensă. În orașul Bautzen, la fel ca și în Köln în perioada nazistă, locuitorii bănuiau că în centru se află o închisoare Stasi dar nu aveau nici cea mai vagă idee ce se întâmpla înăuntru. La Leipzig, Dresda, Rostock - clădiri administrative fără semne distinctive, inexistente pe hărțile oficiale dar locuri unde se practica pe scară industrială tortura.
Am crezut că, odată cu dispariția nazismului sau comunismului, această practică Nacht und Nebel va fi definitiv abandonată. Rusia lui Putin a reinventat-o și o folosește pe scară largă în războiul din Ucraina.
FKU SIZO - 1 FSIN. Acest acronim ezoteric desemnează un centru de detenție subordonat FSIN - Administrația Penitenciarelor din Federația Rusă. Un centru care face parte dintr-o rețea de 7 astfel de centre, pe întreg teritoriul Federației Ruse. Mai există FKU SIZO-2 FSIN, celebra închisoare KGB Lefortovo, funcțională și în prezent, FKU SIZO - 3 FSIN în Sankt Petersburg, FKU SIZO - 4 FSIN la Rostov, FKU Sizo - 5 FSIN în Krasnodar, FKU SIZO - 6 la Vladikavkaz, în Republica Osetia, FKU SIZO - 7 FSIN la Cealabinsk. Acestea sunt cele mai secrete închisori din Federația Rusă și se află în administrarea directă a FSB, precum odinioară KGB. Federația Rusă a negat, cât timp, a fost membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, existența acestor închisori și implicarea FSB dar, după începutul războiului din Ucraina, a devenit un motiv de mândrie pentru regimul de la Kremlin să afirme existența acestor închisori. FSB anchetează deținuții politici, tot FSB îi și încarcerează. Aceste închisori au trecut direct de la KGB la FSB.
FKU SIZO-2 FISN este închisoarea unde a fost întemnițat de mai multe ori Alexei Navalnîi. Aici sunt detinuți laolaltă criminali în serie, suspecți de terorism, șefi ai grupărilor mafiote, politicieni corupți, oameni de afaceri. Aici a fost deținut și Mihail Hodorkovski. Deținutți politici sunt ținuți împreună cu criminalii de drept comun - în buna tradiție moștenită de la KGB. Izolarea deținutilor este extremă, exact precum la Sighet, Pitești, Hohenschönhausen sau închisorile Gestapo. Deținuții pierd noțiunea timpului, iar gardienii nu îi cheamă pe numele lor. Vizite, scrisori, telefoane mobile - nimic din toate acestea. Ceasurile sunt strict interzise în închisorile tip SIZO. Coridoarele sunt capitonate, niciodată un deținut nu știe cât de aproape se află un gardian care îl supraveghează amănunțit.
FKU SIZO-2 FISN, la fel ca si toate celelalte SIZO, au în comun faptul că se află exact în centrul orașelor. Putin aplică riguros directiva Nacht und Nebel a lui Hitler.
Odată cu începutul războiului din Ucraina, FSB a exportat conceptul SIZO. Există nu mai puțin de 29 de centre de tip SIZO pentru prizonierii de război sau civilii din Ucraina, situate pe teritoriul Federației Ruse sau al Ucrainei ocupate. 29 de astfel de centre înseamnă de mai bine de 4 ori mai mult decât totalul centrelor tip SIZO existente în 2022. Altfel spus, pentru ucraineni aparatul de exterminare care opera sub tutela KGB s-a mărit de mai bine de 4 ori în mai puțin de 4 ani. Aslin și bucovineanul cu care am discutat au trecut prin experiența unor astfel de centre de detenție tip SIZO. Toate acestea se află în centrul orașelor. Deoarece nu a fost timp de construit, Federația Rusă a amenajat centre tip SIZO în școli, subsoluri, hale ale unor foste întreprinderi sau, așa cum mi-a relatat bucovineanul, în facilități aeroportuare abandonate, dotate cu imense săli frigorifice transformate în centre de detenție. FSB a depășit astfel capacitatea de a inova în domeniul răului ale Gestapo sau KGB: orice clădire care are patru pereți încă funcționali poate deveni centru de detenție. Chiar si pentru prizonierii de război. Unul din aceste centre de tip SIZO functionează la Taganrog, în Federația Rusă, aproape de linia frontului. Aici a fost deținută jurnalista ucraineană Victoria Roschyna. Arestată în 2023, ca urmare a încercării de face un reportaj la centrala nucleară de la Zaporojie, Roschyna a fost detinută la SIZO - 2 Taganrog, fiind mai apoi transferată la SIZO - 3 Perm, unde avea să moară la data de 19 septembrie 2024, în urma torturii repetate. Toți cei care au trecut prin aceste noi centre de tip SIZO dedicate ucrainenilor relatează, pe lângă fapte de tortură, un detaliu comun: în fiecare celulă există un portret al lui Vladimir Putin. Din nou, FSB si-a depășit înaintașii: în celulele Gestapo sau ale KGB nu se aflau mii de portrete ale lui Hitler sau ale lui Stalin.
Metodele folosite în aceste centre tip SIZO includ priyomka - odată ce un deținut intră pe poarta centrului, este bătut sistematic sau “telefon la Putin” (zvonok Putinu) - electroșocuri. De fiecare dată când unui deținut i se administrează electroșocuri, i se spune că a câștigat dreptul de a se adresa lui Putin. Femeile sunt violate sistematic. Bărbații, militari prizonieri de război, sunt supuși înfometării sistematice. Bucovineanul meu avea, la arestare, 120 de kilograme. Acum are exact pe jumătate - 60 de kilograme. Cei deținuți la un centru SIZO nu sunt puși sub acuzare, nu au dreptul la avocat, foarte rar ajung în fața instanței. Deținutul trebuie “să se piardă” în centrele SIZO. Dacă supraviețuiește - înseamnă că a avut noroc. Dacă nu - cu atât mai bine, Federația Rusă consideră că a mai scăpat de un dușman.
Mulți au ajuns să spună că sancțiunile la adresa Federației Ruse din partea Uniunii Europene au devenit inutile. Puțini știu că în pachetul de sancțiuni adoptat la data de 20 noiembrie 2025 se regăsesc și șefii centrelor SIZO care au practicat si practică tortura sistematică la adresa deținuților ucraineni.
Cazul orașului Kherson și al localităților învecinate eliberate de armata ucraineană în noiembrie 2022 este de-a dreptul socant. Agenții torturii veniți din Federația Rusă au fost nevoiți să fugă, confruntati cu avansul rapid al armatei ucrainene. În urmă au fost lăsate corpurile maltratate ale celor torturati și chiar instrumentele de tortură. Exact la fel cum naziștii au părăsit în grabă lagărele și s-a putut vedea ce se întâmpla în interior. În imagine, se poate vedea centrul tip SIZO din Kherson. O stradă obișnuită, într-un oraș oarecare. Trecătorii din Kherson, în timpul ocupației ruse, nu aveau cum să bănuiască ce este în interior.

Într-o altă imagine, felul cum arătau celulele din acest centru SIZO din Kherson, imediat după eliberare. Rușii au lăsat în urmă la Kherson chiar și un post de radio perfect funcțional la care transmiteau propagandă.

Cazul poate cel mai șocant este centrul de detenție al ucrainenilor din orașul Donetk. Acesta poartă numele Izolyatsia. Aici a funcționat până în 2014 o fundație numită Izolyatsia, un centru de artă experimentală, iar mai înainte o fabrică sovietică, înființată în 1955. În 2014, imediat după izbucnirea violențelor din Donbas, Moscova a dat ordin paramilitarilor din auto-intitulata Republică Populară Donețk să preia imediat sediul Izolyatsia. Nu clădirile militare, nici cele administrative au fost prioritatea, ci această fostă întreprindere, întinsă pe sute de hectare. Motivul? Era cel mai potrivit loc pentru a organiza un lagăr de concentrare. Exact, un lagăr de concentrare, cu deținuți ucraineni siliți la muncă forțată, în condiții umilitoare, fără apă sau mâncare. Aceștia lucrează și dorm în barăci, în aer liber, doar celor care depășesc norma li se permite luxul de a putea dormi în puținele celule improvizate. Privit din afară, lagărul de concentrare Izolyatsia nu pare nimic altceva decât o fostă fabrică sovietică în ruină, aflată în centrul orașului Donețk. Tehnica Nacht und Nebel a fost și în acest caz perfecționată: nu doar deținuții se pierd “în ceață” dar și lagărul însuși, împreună cu orașul însuși.

Dacă centrele de tortură care aparțin FSB de pe teritoriul Ucrainei sau din Federația Rusă unde sunt torturați ucraineni ar fi totuși mai ușor de acceptat la nivel mental, deoarece ne-am obișnuit, din păcate, cu încălcările barbare ale drepturilor omului în Ucraina de către Federația Rusă, în fața lagărului de concentrare Izolyatsia mintea omenească se oprește totuși în loc: este oare posibil? În Europa secolului XXI? După Holocaust și comunism, mai există lagăre de concentrare? În războiul din fosta Iugoslavie au existat astfel de lagăre, mai ales în Bosnia (Omarska, Keraterm, Trnopolje, etc.) dar acestea erau folosite strict pentru deținerea unor persoane. Izolyatsia este ceva mai mult și seamănă, prin scop și structură, cu lagărele naziste.
Dacă războiul din Ucraina a fost doar pentru a cuceri teritorii, de ce Izolyatsia funcționează neântrerupt din 2014? Existența celor 29 de centre tip SIZO dedicate ucrainenilor, precum și existența acestui lagăr de concentrare demonstrează că adevăratul scop al războiului din Ucraina este exterminarea unei națiuni. Sistematic. Genocid tocmai aceasta înseamnă: exterminarea sistematică a unei națiuni.
Bucovineanul meu nu are de ales. După aproape 4 ani de detenție într-un centru tip SIZO, s-a întors la începutul lunii ianuarie pe front. Dat fiind faptul că Putin dorește exterminarea tuturor ucrainenilor, viața sa este în pericol, în Bucovina de Nord sau la Pokrovsk, în egală măsură.
Aceasta este povestea reală a ucrainenilor și implicit a etnicilor români din Ucraina. Din păcate, în România se face auzită mai ales o formă destul de subtilă de propagandă rusă: ucrainenii trimit soldați cu forța pe front, îi abuzează pe etnicii români care de fapt doresc „pacea”, etc. Nu se discută prea mult despre genocid, despre SIZO sau lagăre de concentrare. Probabil se dorește să nu fim expuși unei realități foarte dure. O stare de fapt care, din păcate, este foarte aproape de casele noastre.























































