Muzeul vieţii cotidiene din comunism, la Botoşani. Primul episod

Mâine voi primi de la Primăria de a acolo o locaţie pentru acest muzeu. Am emoţii. De câteva luni, fac adrese, discut cu persoane anume, care să mă impulsioneze. În sfârşit, acum, vine ceva sigur, mare şi tare. Aşa arată o concreteţe într-un munte de vorbe.

Cu o oră în urmă, am fost la „Adevărul”. Sigur, am discutat şi despre ideea muzeului. E o idee tare, mi se spune. Scrie despre asta, repede. Iată, scriu cu întârziere de câteva minute. De emoţie, la întoarcere, am încurcat tramvaiele. Am coborât în spatele Oborului, printre tarabe. Este deja întuneric. Mă opresc la „Cabana Mariei”. Maria îşi strânge oalele, tigăile, linguroaiele şi pirostriile. Mai are doar fasole. Vă place fasolea rece? Îmi place fasolea rece cu mămăligă fierbinte. Se vede că îi pare rău Mariei că mămăliga ei e tot rece. Maria are o faţă netedă, albă, cu viţe uşoare şi roze, umbrită plăcut de o broboadă verde. Este din Maramureş şi aici, în Obor, a dezvoltat o întreprindere. Afacerea cu mâncare caldă. Ne-am văzut pentru prima dată şi cred că nu o să ne mai revedem repede.

Dar, sigur, mâine, la primă oră, voi pleca spre nord, la Suceava. Îmi amân plăcerea drumului. Mănânc o fasole bună, discut cu Maria despre o afacere prosperă şi despre satul ei atât de nordic. Plin de o substanţă tare, ca cea a chipului Mariei. La 12.30, trenul ajunge la ultima staţie. Într-o oră, de acolo, voi fi în centrul Botoşanilor. Voi coborî de la nord, spre est. Undeva, voi urma şi linia Prutului. Există o fascinaţie a Răsăritului. O simţi, numai să fii acolo. Există, apoi, ceva mult  mai mult pe linia Bucureşti-Chişinău-Odessa. Simt asta dintr-o răsfrângere ciudată a impresiilor din lecturile din Gogol şi Tolstoi. Tolstoi a consemnat ceva din acest drum în jurnal, făcând calea Caucaz-Iaşi-Bucureşti-Giurgiu. Gogol, însă, a găsit acel univers fantasmagoric, alimentat de o energie atomică, pe axa Ucraina de sud – Moscova. Există ceva din această energie şi-n mitul exploziei sistemului. Căderea sistemului via Cernobîl. Energia lui Gogol e diabolică. Din ea, cred, şi-au alimentat Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Bulgakov sau Nabokov literatura. Odessa, însă, se află la celălalt pol al acestui univers al Răsăritului tulbure.  Îmi bate în faţă o briză imensă, sărată şi caldă dinspre Odessa. De acolo se scurge, nu ştiu cum, o viziune imperială, imensă, cu un trecut în care se amestecă ruşii, englezii, turcii moderni şi germanii. Ea umple gurile ştirbe ale Dunării de la Brăila sau Galaţi.

Mâine voi primi o locaţie pentru un muzeu în care încerc să scot la lumină ceva din istoria turbulentă, recentă a Estului. Există un comunism cu petale negre sau vinete, marca România. Un soi veritabil, cu rizomi ascunşi peste tot încă.

Îmi închipui acest comunism, cuminţit în istorie, ca fiind aşezat singur, într-o hală a industriei comuniste, din anii 1950-1960. Aşa cum o descrie viguros Petru Dumitriu, în prima pagină a romanului proletcultist „Drum fără pulbere”. Deja trecutul îi dă acestei fantome o patină tare. Iradiază o fascinaţie ciudată, acolo, în întuneric, printre o mulţime de lucruri brutale de-ale sale. Pasarele din tablă ondulată, cricuri prin aer, lanţuri, scări din oţel foarte abrupte, cu labirinturi pe perete, printre grinzi de beton sau oţel afumat. Într-un fel, ca în Kafka. Apoi, jos, uniforme, salopete, căşti, şepci, forfotă de stiluri simple şi crude. Cazane pline de ţevi, cu guri ştirbe din şamotă, cu fonta ruginită, răzbind în afară, încă o dată în valuri, ciocane de diferite chipuri, forja şchioapă, deşelată, cu un strunguleţ micuţ alături. Cu ale lui manete şi rotiţe de cotigă. Desigur, după un scenariu, cumva, hazliu şi ironic, deschis şi plin de viraje, de salturi în abisuri murdare sau tavane pline cu păianjeni, urmează colecţiile de insigne, de medalii, de diplome, apoi, etichete, cutii de conservă, cutiuţe din alimentaţia publică, ziare şi cărţi, fragmente grosolane din propaganda dictatorului, apoi pinacoteca holdelor, a sondelor, a mulţimilor la parade, a fabricilor şi uzinelor, dar mai ales a Conducătorului.

Scriu toate astea din fuga pixului. Este primul episod al acestei întreprinderi. De mâine, după ce vom primi o locaţie, voi trece la amenajările interiorului. Aştept sugestiile voastre.