Muntele a născut un şoarece

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acesta a fost primul gând ce mi-a venit atunci când am citit acuzaţiile aduse Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal: că ar încălca legea publicând deciziile sale pe site-ul instanţei.

S-a încheiat anul, şefii Centrului trebuie să prezinte un raport despre activitate, iar Parlamentul trebuie să-i aprobe bugetul, poate şi alte state de personal etc. În lipsă de rezultate, dar mai ales pentru a camufla ineficienţa acestei instituţii, soluţia aleasă a fost una cu bătaie lungă – să se dea o lovitură. De data aceasta a fost aleasă CSJ. E logic când pui la cale asemenea operaţiune - nu te poţi opri la o ţintă măruntă, nu eşti credibil. E un truc mai vechi pe care funcţionarii îl folosesc pentru a-şi justifica existenţa şi a-şi crea imagine. Ce va urma nu contează. Important e că a atacat. Iar asta se ţine minte.

Aici ar fi cazul să analizăm nenumăratele carenţe ale legii privind protecţia datelor cu caracter personal, care îi oferă Centrului dreptul de a muştrului pe oricine. Trecem peste ele. Revenim cu altă ocazie. Altceva ne frământă. Întrucât Centrul a pus problema atât de tranşant, ne întrebăm până unde poate ajunge asemenea tupeu.

Aşadar, să ne imaginăm, de exemplu, că, printr-un hazard, Centrul a fost ridicat la rang de minister (un vis al şefilor de acolo), cu competenţe de a aplica pedepse şi având articole dure în Codul Penal, care să nu permită publicarea niciunui nume. În asemenea situaţie, nici justiţia, nici presa, nici istoricii nu s-ar încumeta să publice nume. Cine vrea să ajungă la dubă?

Dar viaţa îşi urmează cursul ei, aşa că vor fi găsite modalităţi de a ocoli interdicţiile şi de a ieşi din situaţie. Astfel, în manualele şcolare va fi scris că mumia care se află în mormântul din Piaţa Roşie din Moscova s-a numit L., regimul din URSS de până la 1953 a fost al lui S., iar stagnarea în defunctul imperiu este meritul lui L.I. Marii conducători T[..] şi M[..]g nu ar mai conta pentru istorie. D[…]l şi B[...]ta ar tremura să nu fie cumva pomeniţi.

La nivel local, în transportul public, vocea fermecată din boxe va anunţa că următoarea staţie din capitală (prima după hotelul Cosmos spre centru) e bulevarul Şt., iar cea care poartă numele poetului Limbii Noastre se numeşte A. M. Ghizii, arătându-le turiştilor centrul oraşului, vor povesti: „Traversăm strada V.A. şi ne apropiem de M.E.“. Va avea probleme la strada ce poartă numele cunoscutului mitropolit – G. B. B.

Noi îi vom alege în Parlament pe V.V, V. F., M.L. şi M.G., iar primar va fi D.C. Centrul însă nu se va opri aici. El veghează şi va ataca autoritatea locală aşa că pe viitor dictorul din troleibuz va anunţa: circulăm pe strada 39, iar următoarea staţie e casa numărul 138.

Mai greu le va fi jurnaliştilor. Dar vor găsi şi ei o soluţie. O ştire ar suna astfel: „Ministrul P[...]ţă a fost reţinut de colaboratorii Centrului Naţional Anticorupţie pentru că a luat mită de la cetăţeanul C[ur]lat. Avocatul ministrului Dr[...] a declarat că banii au fost luaţi de Bi[…]ca. Ancheta e condusă de procurorul Fu[...]r, iar cazul va fi judecat de magistratul M[...]a“. Totul va fi legal şi niciun nume. Dar nici eroi şi nici istorie.

Aşadar, primul pas a fost făcut. Propun Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal să nu se oprească la Curtea Supremă de Justiţie. Mare scofală, e una locală totuşi. Trebuie extinsă activitatea peste hotare. Mai întâi, să identifice o organizaţie internaţională regională – le sugerez, de exemplu, cea privind cooperarea la Marea Neagră (şi aceştia publică numele participanţilor la reuniunile anuale), apoi să avanseze până la una pan-europeană – OSCE (ăştia atâtea întrevederi organizează şi toate cu nume şi nume) şi apoi CEDO (nu se mai poate să suportăm deciziile acesteia publicate online, printre care şi cele privind Republica Moldova. Îşi fac de cap ei, acolo, în Europa). În fine, căpătând o asemenea experienţă, eu zic să se treacă oceanul, să ajungă la ONU, pentru că nici cei de acolo nu sunt sfinţi, nu respectă legea moldovenească. Asta ar fi cea mai mare lovitură. Bugetul va creşte, iar statele de personal vor fi mărite. Trebuie doar să fii perseverent.

S-ar putea totuşi ca doctorul în istorie C[orm]an să nu fie de acord ca istoria să se scrie cu L[eni]n, S[tali]n, B[rejne]v, T[utankhamon], M[ao Zedon]g, D[eceba]l şi B[urebis]ta. Cum se zice, muntele (care nici deal nu e) s-a scremut şi a născut un şoarece. Încă o dată ne convingem că Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, o creatură a regimului Voronin, trebuie restructurat esenţial.
 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite