Moțiunea care a deschis o ușă: cum a transformat PSD criza guvernamentală într-un certificat de legitimitate pentru AUR

Adevărata miză a moțiunii din 5 mai privește geografia legitimității politice în România: PSD a folosit AUR pentru a demite un premier reformator, iar consecința strategică este că AUR va trece pragul Palatului Cotroceni cu un capital simbolic pe care nu și l-a câștigat singur.

FOTO Mediafax

Legitimitatea oferită extremiștilor, odată cedată, nu se mai recuperează prin formule procedurale. Este modalitatea clasică prin care actorii democratici își subminează propria platformă morală în numele unor tactici de scurtă durată.

Când partidele de establishment construiesc majorități conjuncturale cu extrema dreaptă pentru a-și regla conturile interne, ușa pe care o deschid este rareori cea pe care o pot închide.

Guvernul Bolojan a fost demolat printr-o moțiune de cenzură cu 281 de voturi. Arhitectul aritmetic al acestei moțiuni a fost PSD. Coloana sa de manevră, votul AUR. Iar unul dintre invitații oficiali la consultările care vor urma la Cotroceni va deveni, în consecință, George Simion.

Social-democrații nu au o soluție de guvernare, un nume de premier, un program. Au dărâmat zidul, dar nu au pregătit casa. AUR primește gratuit ceea ce o întreagă strategie de izolare democratică ar fi trebuit să îi refuze: dreptul de a fi tratat ca interlocutor normal la masa puterii.

Se va obiecta că moțiunea privește politicile concrete ale guvernului Bolojan, iar identitatea celor care au votat alături este un detaliu accidental. Argumentul cade la prima examinare. În politică, aritmetica este mesaj. Atunci când voturile tale se adună cu cele ale unei formațiuni care întreține constant ambiguitate față de Holocaust, care folosește registrul mesajelor preluate din manualele de la Moscova, care insultă permanent memoria victimelor atrocităților și relativizează responsabilitățile istorice, care creează categorii de adversari – jurnaliști, oameni politici, minoritari – pe care le hărțuiește sau asupra cărora instigă public, care își construiește identitatea împotriva consensului euro-atlantic, semnalul transmis este politic, cu efecte de durată. Coabitarea ocazională cu extrema dreaptă devine, prin repetiție, normalizare. Iar normalizarea este, în democrațiile fragile, antecamera unei rearanjări de fond a regulilor jocului.

În timp ce această secvență politică se desfășura în Parlament, la Bruxelles se scria o altă pagină. Pe 14 mai, Comisia Europeană a aprobat preliminar a patra cerere de plată a României din PNRR, în valoare de 2,62 miliarde de euro. Pentru prima dată într-un mandat post-2020, o cerere a fost validată fără corecții financiare, iar gradul total de implementare a depășit 60%. România a ieșit din coada clasamentului european. În paralel, programul SAFE pentru consolidarea industriei de apărare avansează cu un acord de împrumut pe 40 de ani și o dobândă la jumătate din costul finanțării autonome a statului român.

Contrastul este brutal și instructiv. Aceeași săptămână în care PSD a construit majoritatea pentru a dărâma guvernul a fost săptămâna în care guvernul demis a livrat un succes european istoric. Aici se vede diferența dintre clasa politică ce gestionează țara și cea care își gestionează propriul calendar electoral. Dacă jaloanele PNRR nu se închid până în august 2026, România pierde, în cifre rotunde, aproximativ șapte miliarde și jumătate de euro. Pierderea va fi politică pentru cei care o vor explica, dar economică pentru toți ceilalți.

Reformele PNRR sunt mecanismul prin care statul român modernizează administrația, eficientizează companiile publice și își crește capacitatea de absorbție a investițiilor. Sunt, mai exact, instrumentele cu care România rămâne pe traiectoria descurajării strategice pe flancul estic al NATO. O Românie cu instituții slabe, cu fonduri europene blocate și cu armată subfinanțată reprezintă, pentru Moscova, exact tipul de țintă pe care doctrina hibridă rusă o caută: un stat-frontieră cu coeziune internă erodată.

În următoarele săptămâni, consultările de la Cotroceni vor produce, probabil, o formulă de guvernare. Forma ei contează mai puțin decât principiul care o legitimează. Dacă noua majoritate se construiește din nou prin includerea voturilor AUR în calculele decisive, atunci moțiunea din 5 mai va fi devenit o doctrină, depășind statutul de simplu episod. Iar doctrina aceea va lega România de un dosar pe care, în alte democrații, au învățat să îl închidă: cordon sanitar față de formațiunile care contestă consensul euro-atlantic.

Până la identificarea unei soluții viabile, Guvernul Bolojan își va face datoria la guvernare. Aceasta este obligația minimă a oricărui executiv: să administreze corect țara chiar și atunci când majoritatea care l-a învestit l-a abandonat. Datoria celor care au construit moțiunea este însă mai mare. Cine dărâmă, asumă; cine asumă, propune; cine propune, răspunde. Această secvență a celor trei verbe lipsește astăzi din retorica PSD, iar absența ei lasă spațiul liber pentru jucătorul care nu a investit nimic în democrație și care va încasa, oricum, dividendele.