Moscova vrea îndepărtarea Europei de SUA

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infanterişti marini americani alături de camarazi din alte 15 state aliate, la deschiderea exerciţiului multinaţional "SABER STRIKE", în regiunea Mării Baltice, relevant pentru forţa NATO din ultimele luni.
Infanterişti marini americani alături de camarazi din alte 15 state aliate, la deschiderea exerciţiului multinaţional "SABER STRIKE", în regiunea Mării Baltice, relevant pentru forţa NATO din ultimele luni.

Vineri, 12 iunie, Federaţia Rusă, va aniversa Ziua Naţională, într-un climat de nici pace, nici război, în Marea Baltică şi în Marea Neagră, acolo unde exerciţiile anunţate ale NATO sunt precedate sau urmate de alarmarea unor efective de... trei ori mai mari ale armatei ce ascultă ordinele preşedintelui Vladimir Putin. După două zile, pe 14 iunie, europenii dintre Prut şi Nistru vor merge să voteze, fie cu Vestul sau cu Estul.

Simplă coincidenţă, nu este aşa?

O întrebare care i-ar produce un zâmbet înţelegător statalistului Vladimir Voronin. 

Chiar dacă pe 14 iunie este vorba doar de alegeri locale generale, miza lor este mult mai mare, pentru că o victorie a reprezentanţilor stângii va influenţa soarta guvernului de la Chişinău, pe când o reuşită a celor care reprezintă speranţele de apropiere de comunitatea libertăţilor asumate, va consolida opţiunea oficială a Republicii Moldova, de a evolua spre Uniunea Europeană.

Trăim momente aparte, în care Moscova are drept ţel menţinerea teritoriilor ocupate în Al Doilea Război Mondial sau revenirea sub umbrela Federaţiei Ruse a republicilor care se uită spre Occident, precum Ucraina, Georgia şi Moldova dintre Prut şi Nistru.

Un argument, de ultimă oră, este faptul că ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a ordonat luni, 8 iunie, 2015, accelerarea construirii facilităţilor militare ruseşti pe teritoriul Insulelor Kurile, areal revendicat de Japonia, dar ocupat anterior de trupele sovietice, în ultima conflagraţie mondială. 

În conformitate cu programul de acţiune federal, in următorii zece ani Rusia va aloca 1,2 miliarde de dolari pentru dezvoltarea Insulelor Kurile. Anterior, tot luni, Agenţia Federală a Rusiei pentru constructii speciale a precizat că edificarea de garnizoane militare a început pe insulele Iturup şi Kunashir.

Şi măsurile publice, de întărire a redutelor ruseşti, în partea estică a federaţiei conduse de la Moscova nu fac decât să confirme decizia administraţiei prezidenţiale de la Kremlin de a reface, sub o formă sau alta, stăpânirea fostei Uniuni Sovietice, asupra întregului teritoriu ex-sovietic.

Este adevărat că preşedintele Vladimir Putin a declarat, unor jurnalişti italieni, că "numai o persoană bolnavă şi numai în vis şi-ar putea imagina că Rusia ar ataca brusc NATO", dar nu a inclus, în această formulare, şi fostele republici sovietice şi socialiste, cum a fost Moldova. 

Republica Moldova, prin existenţa capului de pod rus numit Transnistria, Georgia, prin aşa numitele republici autoproclamate, la adăpostul blindatelor răsăritene, Abhazia şi Osetia de Sud şi Ucraina, care nu mai are în componenţa practică nici Crimeea, nici Donbasul, au primit semnale succesive, de la Moscova, de impusă îndepărtare de calea europeană de dezvoltare. 

image

Statele baltice, Estonia, Letonia, Lituania, cu tot sprijinul mediatic şi militar al NATO, au fost informate, la nivelul discuţiilor dintre emisarii serviciilor secrete ruse şi americane, că din punctul de vedere al Kremlunului rămân "republicile noastre."

De atâta linişte şi pace în Europa, Departamentul Apărării a difuzat imaginea de mai jos, realizată la reuniunea, din zilele trecute, convocată de secretarul Apărării, Ashton Baldwin “Ash” Carter, cu generalul Philip Mark Breedlove, comandantul suprem al Forţelor Aliate în Europa şi cu alţi oficiali americani importanţi din Pentagon şi Departamentul de Stat, pentru a discuta situaţia din Europa.

image

După cum vedeţi, pe toate hărţile este în prim-plan Europa, unde se află şi România şi Republica Moldova. 

Între timp, reuniunea G7, din Bavaria, a reiterat decizia de menţinere a sancţiunilor economice contra Rusiei, dar şi realitatea că deşi au luat parte, la nivel înalt, şapte evanghelişti, aceştia au fost doar... trei care contează în ecuaţia transatlantică: Barack Obama şi Angela Merkel.

image

Este adevărat că Departamentul de Stat a obţinut ce dorea, respectiv dialogul recent al şefului diplomaţiei americane cu cel care ia deciziile, multe imprevizibile, la Moscova, respectiv preşedintele Vladimir Putin. Dar dincolo de zâmbete, strângeri de mână şi sublinierea cooperării în dosarul iranian şi cel sirian, nimic nou nu a survenit în ceea ce priveşte frontul de est, cel din Ucraina, un stat deja hăcuit, cu graniţele mutilate pentru multă vreme. 

Casa Albă vrea respectarea normelor de drept internaţional, dar Kremlinul doreşte reinstituirea dreptului imperial, pe teritoriul ex-sovietic, cu voia, sau fără voia foştilor cetăţeni ai URSS. 

Pe tema aceasta - Casa Albă versus Kremlin - am purtat un dialog cu trei compatrioţi, cu expertize, experienţe şi viziuni de interes public. 

image

CONSTANTIN CORNEANU: 

*Ucraina este o zonă pe care ruşii nu doresc să se treacă, cu orice preţ şi acesta înseamnă chiar războiul. * Ucraina, ca parte a NATO este o perspectivă nedorită, sub nicio formă, de Moscova. * Practic, în trecut URSS şi azi Federaţia Rusă nu au renunţat niciodată la această idee interesantă, enunţată cândva de Gorbaciov, în sensul că ruşii nu doresc să scoată SUA din Europa, ci doar îndepărtarea Europei de Statele Unite ale Americii. * Am participat la o masă rotundă, cu istorici militari ruşi, pe subiectul celor 70 de ani trecuţi de la încheierea ultimei conflagraţii mondiale şi din comunicările lor am reţinut că există o mare îngrijorare, la Moscova, că tineretul rus nu ştie când a început Marele Război pentru Apărarea Patriei, nu îşi aduce aminte de bătălia de la Stalingrad şi atunci există o preocupare constantă, în capitala Federaţiei Ruse, pentru ca asemenea evenimente să nu se uite. * În 2008, în urma unui ordin al preşedintelui Putin au fost puse la dispoziţia istoricilor ruşi 600 de tone de documente, pentru a scrie o nouă carte despre Marele Război. * Este nevoie să crezi în ceva, fiindcă moralul unui militar înseamnă foarte mult, dincolo de echipament, de salarii. Iar ruşii fac eforturi teribile ca generaţia lor să înceapă să creadă în ceva. * La noi, din păcate, se fac eforturi teribile care ţin de neseriozitatea noastră, în a ne face să nu credem în nimic. * Sistemul de comandă al armatei ruse şi cel al serviciilor de informaţii ale Rusiei este într-o permanentă dinamică, în sensul că războiul creează situaţii imposibile şi cei care la pace sunt geniali, la război pot deveni ineficienţi. * În momente de criză poate apărea un ofiţer care să conducă genial acţiunile militare. * Persoana cea mai interesantă este actualul ministru al Apărării, Serghei Şoigu, care a condus o vreme Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă. * Din păcate s-a observat, la preşedintele Putin, o tendinţă autocratică împinsă peste măsură. A fost, sub preşedintele Medvedev o încercare de liberalizare a societăţii ruse, însă nu a avut forţa şi puterea necesară să rămână preşedinte şi în mandatul următor. * Putin este reprezentantul sistemului rus de forţă, care este într-o continuă căutare, pentru a da o ripostă cât mai adecvată marii provocări strategice, respectiv perspectiva integrării Ucrainei în NATO şi UE. Aceasta este marea problemă a Federaţiei Ruse, în aceste momente. * La Bucureşti a fost în ultimii 25 de ani şi este o cumplită neînţelegere în legătură cu ceea ce avem de făcut cu spaţiul dintre Prut şi Nistru. * Trebuie să construim o instituţie respectată şi luată în considerare de celelalte instituţii ale statului român. Apoi să facem o evaluare critică a capacităţii noastre de informaţie în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Trebuie să elaborăm rapid o strategie prin care să se subordoneze toate instituţiile statului interesului naţional al reunificării, fără sabotaje. * Dacă România a dominat politic scena Republicii Moldova, în ultimii 10 ani, atunci de ce nu am făcut Unirea? * Cei de la Chişinău încearcă să fie cât mai mult între Est şi Vest, pentru că noi am fost incapabili, în ultimii 25 de ani, să avem o politică foarte coerentă şi fermă, faţă de anumite mesaje şi un anumit ajutor care se dă europenilor din spaţiul dintre Prut şi Nistru. * Nu este de ajuns să facem o demonstraţie, să strigăm la Chişinău că vrem Unirea. * Ruşii nu vor ceda Crimeea, sub nicio formă. Este portavionul Mării Negre. * De ce nu se face acum oferta oficială de unificare a României, cu Republica Moldova? * Federaţia Rusă se află într-o mare revenire şi aceasta este marea noastră problemă de analiză, de a descoperi dacă în spatele acestei reveniri se află ceva consistent, sau nu. 

image

LUCIAN VIŞINESCU: 

*Am avut discuţii punctuale cu colegi americani, care urmăresc evoluţiile politice ce au loc în partea aceasta de lume – Europa de Est. Ei au înţeles ceea ce se întâmplă şi rolul important pe care SUA îl au în rezolvarea situaţiei. * Dacă un colonel din armata rusă trece la ISIS eu nu sunt surprins. Trebuie să treacă o perioadă de timp, pentru a înţelege de ce s-a întâmplat asta. Cred că este o mutare de şah a Rusiei. * America vrea pace, vrea să susţină ţările care îşi susţin soarta. * Statele Unite au un model care se bazează pe libertatea de expresie, pe democraţie, pe toate valorile pentru care am optat şi noi, fiind parte a Alianţei Nord-Atlantice. * Este o societate funcţională, în SUA, în contradicţie cu ce se întâmplă în Federaţia Rusă, unde chestiunea etnică este o problemă. * Impresia mea este că Putin conduce cu o mână de fier şi practic stopează anumite etnii ca să îşi decidă viitorul şi să îşi aleagă modele în afara celui care le este impus de la Kremlin. * Cred că unirea României, cu Republica Moldova, este doar o chestiune de timp. * Republica Moldova nu este altceva decât pământ românesc şi trebuie să fie pământ românesc. Eu înţeleg că la Moscova acest lucru nu se doreşte, dar am crezut şi cred că graniţele nenaturale nu vor rezista timpului şi mai devreme, sau mai târziu, sub o formă sau alta, frontierele se vor reconfigura exact cum au fost odinioară, pentru că avem tot ceea ce ne adună şi ne aseamănă, istorie comună, limbă comună ş.a.m.d.* Îmi place să cred că România rămâne în continuare cu opţiunea euroatlantică, cu Parteneriatul Strategic cu SUA şi cred că sunt momente în care cineva trebuie să ia o decizie în privinţa unificării cu Republica Moldova. * Cred că nu s-a atins acea masă critică, care să genereze o schimbare radicală, pentru că este un proces de durată, unul de valori. Aşa cum eu, în locul unde sunt acum, în SUA, şi predau, mă simt absolut compatibil cu tot ceea ce înseamnă valorile Statelor Unite – care sunt şi valorile României - şi mă simt acasă, acolo, aşa şi cetăţenii Republicii Moldova, care merg în Vest, încep să conştientizeze care sunt diferenţele dintre ce au acasă şi ceea ce văd acolo unde îi duce căutarea unui loc de muncă, începând cu viaţa de zi cu zi. Aceste lucruri contează! Şi când cetăţenii menţionaţi vor realiza că pot vedea aceste lucruri acolo de unde au plecat vor schimba situaţia actuală. 

image

ANDREI VLĂSCEANU: 

*Tinerii din ziua de azi doresc să îşi construiască o carieră, în zona privată, prin propria afacere. * Există şi tineri preocupaţi de relaţiile internaţionale, care sunt activi, participând la forumuri, mese rotunde cu teme aferente. * La Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică am avut acces la opiniile unor oameni avizaţi în domeniul academic, în cel militar, în acela de intelligence, cum este domnul general Mihaiu Mărgărit. * Este nevoie ca fiecare cetăţean să aibă o bună cunoaştere a ceea ce se întâmplă în lume, pentru a cunoaşte spre ce se îndreaptă. Mai ales că având zona aceasta, de trepidaţii geopolitice, conflictul din Ucraina, situaţia din Transnistria, este necesar ca şi omul de rând să ştie exact ce se întâmplă în jurul lui. * În privinţa pierderii peninsulei Crimeea şi a Donbasului, Putin a vrut să vină la masa negocierilor, dar să aibă şi ceva la mână. * În prezent, Ucraina a intrat într-o zonă gri. * La reuniunea de la Riga s-a tras o frână de mână, pentru că Bruxelles-ul nu a vrut să antagonizeze mai mult Moscova, a realizat faptul că Rusia spune „Până aici!” * Republica Moldova are o singură opţiune, la acest moment, şi anume unirea cu România. * Ce se întâmplă în Republica Moldova s-a întâmplat şi în Ucraina lui Ianukovici, ca în povestea cu viţelul care suge la două vaci…* România trebuie să fie cu mărcile naţionale pe piaţa internă din Republica Moldova, cu lucruri made in Romania, pentru că astfel mentalităţile încep să se schimbe. * Din păcate, la nivel european, poziţiile Casei Albe şi ale Kremlinului sunt antagonice. Au propriile viziuni. Pe când în Orientul Mijlociu, acolo SUA şi Rusia se înţeleg, pentru că avem o înţelegere cu Iranul, există problema ISIL etc.

NOTA BENE:

După cum puteţi vedea în imaginea de mai jos, senatorul republican  Richard Green Lugar a avut - la mijlocul săptămânii trecute - o întrevedere amicală cu analistul politico-militar şi politicianul Jim Sack - care a fost şi va mai fi prezent la emisiunea "Valori euroatlantice", difuzată de 6TV - şi cu Alba Popescu, expert în securitate internaţională, membru al Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică. Senatorul Lugar a sprijinit integrarea României în NATO fiind un constant prieten al ţării noastre. 

image

______________________________________________________________________________

POST-SCRIPTUM:

Într-o societate democratică dreptul la zâmbet este asigurat de Constituţie, după cum în tradiţia populară românească, în clipele amare surâsul a însemnat eliberarea de minciuna publică, aşa cum puteţi observa în videoclipul de mai jos, realizat de autorii website-ului Romania Military, cu evidentă tristeţe, dar şi capacitate de extrapolare, în alt timp, cu alţi protagonişti, comparabili cu unii dintre cei de azi, de pe plaiurile mioritice. De râsu-plânsu:

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite