Mojicia sufletească

Mă întreabă unii prieteni de la Cluj cum este la Bucureşti. Greu de spus, pe scurt, astfel încât să nu alimentezi inutil stereotipurile despre bravii ardeleni şi neisprăviţii de Mitici dâmboviţeni.

Înainte de orice, percepţia zonei subcarpatice este cauţionată de imaginea Bucureştiului. Or, Capitala nu este reprezentativă cu adevărat nici pentru Muntenia în întregime, ca să nu mai vorbim de Moldova. Centrul de putere este, ca peste tot în lume, un biotop antropologic aparte. Mai ales într-un stat precum al nostru, încă puternic centralizat în ciuda dorinţei de regionalizare. Acolo unde se dă ora exactă se adună, ironic, şi cele mai multe inexactităţi. Lupta pentru posturi şi resurse este dură şi marcată de injustiţie, iar oamenii pe măsură.

Cu toate acestea, nu putem nici pe departe să considerăm Capitala drept epicentrul slăbiciunilor naţionale, mai ales dacă, statistic, ţinem cont de faptul că aici locuiesc şi majoritatea covârşitoare a celor care formează elita românească. La urma urmelor, dincoace şi dincolo de Carpaţi, avem de-a face cu spectacolul variat şi mereu surprinzător al neputinţelor personale şi sistemice, prostia şi ticăloşia fiind relativ echilibrat distribuite, simetric cumva cu priceperea şi onestitatea.

În ceea ce îi priveşte pe cei care nu ne fac cinste, în orice parte a ţării se află, numitorul lor comun este un amestec de agresivitate, egoism, rea intenţie, incapacitate de a gândi binele propriu ca reflex al binelui comun etc. Una peste alta, poţi avea surprize negative peste tot. Să constaţi, de pildă, că eşti furat şi agresat tocmai de cel/cei pe care îl/îi considerai aproape, solidar/i cu sistemul tău de valori. Te trezeşti singur, izolat. Îi înţeleg pe cei care au plecat sau doresc să plece, dezertând geografic din cauza lipsei de solidaritate şi empatie.

Într-adevăr: este foarte greu să faci faţă mojiciei sufleteşti. Ea se traduce nu doar în marile trădări, de care suntem capabili în chip exemplar, sau imparţialităţi interesate. Inclusiv la nivel cotidian – de la mecanic auto la menajeră şi de la vânzătoarea din colţ la şoferul din trafic, fără să ocolească profesorul, medicul sau chiar preotul –, societatea noastră este invadată de prost gust, şmechereală, impostură şi alte metehne. Acestea au calitatea perfidă de a insinua că omenia şi corectitudinea nu doar că nu rentează, dar că nici nu mai sunt posibile.