Mizeria fascinantă. Lumpenii lui Brecht, dezlănțuiți la Excelsior

Efervescent. Așa poate fi descris pe scurt spectacolul cu „Opera de trei parale”, pus în scenă la Teatrul Excelsior de Răzvan Mazilu. O viziune colorată și pronunțat muzical-coregrafică, care valorifică din plin tinerețea, energia și vocile actorilor din distribuție.

Opera de Trei Parale la Teatrul Excelsior FOTO Andrei Gîndac

Spre deosebire de montarea de la Teatrul Național București, unde accentul cade pe latura dramatică, valorificând statutul și experiența unor actori-vedetă, spectacolul de la Excelsior are o prospețime ludică (îi mulțumesc cititorului Sorin I. pentru sugestia unei comparații!). Protagoniștii spun lucruri amare despre nedreptate și sărăcie, despre exploatare, vicleșug și îmbogățire ilicită, dar nu se feresc să se și amuze, să parodieze și, mai ales, să danseze. Braț la braț, bărbați și femei încing la un moment dat un french-cancan, într-o sincronizare admirabilă. Iar scena nunții banditului Mackie Șiș cu Polly Peachum, fiica „regelui cerșetorilor”, este amețitoare prin dinamica participanților.

Era de așteptat ca un regizor cu o vastă carieră de dansator și coregraf să imprime montării acest caracter. Dar ce impresionează este entuziasmul și curajul cu care tinerii actori s-au prins în jocul său. Nu e deloc ușor să cânți, să dansezi și să te deplasezi coerent în timp ce rostești replici acide la adresa societății care valorizează banul și necinstea. Și cu toate astea, echipa de la Excelsior reușește cu brio!

Lui Lucian Ionescu, interpretul abominabilului Mackie Șiș, îi lipsește, e drept, conturul dramatic și șarmul cinic al lui Marius Manole, care întrupează la TNB un nelegiuit a cărui ferocitate lasă să se întrevadă, îndeosebi spre final, un firav substrat fragil. În schimb, Lucian Ionescu plusează pe partea muzicală cu ambitus de tenor (confirmat anterior la Operetă, în rolul titular din „Romeo și Julieta”) și cu o „șmechereală” juvenilă. Și dacă gangsterul de la TNB umple el singur scena în vârtejuri declamativ-acrobatice, omologul de la Excelsior pare că-i antrenează pe cei din jur în acțiune.

Cuceritoare sunt Maria Alexievici (Polly Peachum) și Ana Udroiu (Lucy), ambele perfecte dive de mahala, care nu se dau în lături de la nimic pentru a-și atinge scopurile. Duelul lor pentru iubirea lui Mackie e un festin vizual și auditiv, cele două actrițe urcându-și lejer vocile în registrul înalt, stabil și fără stridență. De altfel, Maria Alexievici este și muzician și vocal coach, prin urmare, tehnica ei nu e deloc surprinzătoare. Dar dincolo de muzicalitate, distribuția feminină de la Excelsior – de la rolurile principale la cele secundare, ale cocotelor – desfășoară un întreg arsenal al seducerii publicului, izbutind în misiunea sa.  

Banda de gangsteri, îmbogățită cu o figură feminină, Ede „Gură de Aur” (Dana Marineci), este ea însăși un personaj. Funcționează omogen în registrul mârșav-simpatic, aproape anulând identitatea componenților. Gașca definește peisajul lumpensocietății, din care fac parte interlopii, cerșetorii și târfele, o lume marginală fascinantă în mizeria ei dezinhibată, reproducând caricatural mica burghezie, pe care o invidiază și la care se raportează sarcastic.

Și dacă rolul de narator a revenit, la Național, unui cor al orbilor, pe modelul corului antic care comentează acțiunea cu o voce colectivă, amfitrionul de la Excelsior a fost un personaj androgin (sau de gen X), preluat cumva din „Cabaret”-ul aceluiași Răzvan Mazilu, de la Teatrul Odeon. Ca dovadă că expresivul și extravagantul amfitrion Marlene (Dan Pughineanu) chiar face la Excelsior o rapidă trimitere la celălalt muzical de succes, fredonând începutul celebrului refren de la Kit Kat Klub, „Willkommen, Bienvenue, Welcome…”

Diferențe între cele două montări ale „Operei de trei parale” se văd și la partea muzicală. Songurile tematice, extrem de solicitante pentru interpreți, urmează în ambele cazuri traducerea Ninei Cassian, însă la Național s-a preferat varianta acompaniamentului cu orchestră live, care la Excelsior lipsește. Dar în amândouă versiunile s-a optat pentru inserarea unor arii celebre din opere, care să puncteze momente de impact. Dacă la TNB însuși Mackie Șiș cântă la nunta sa „La donna è mobile”, pentru a înveseli atmosfera (anticipând de fapt trădarea feminină), la Excelsior, aria romantică „E lucevan le stele” însoțește pregătirea spânzurării gangsterului-șef, replicând așteptarea execuției lui Mario Cavaradossi, pictorul îndrăgostit de Tosca.

Deznodământul poveștii brechtiene este însă același: condamnatul este grațiat, înnobilat și primește, la Excelsior, un castel și o rentă viageră, nu o… pensie specială, ca la TNB. Este atât o ironie a sorții, cât și un semn că nimeni nu e definitiv pierdut. „Nu blestemați pe cel mâncat de ciori/ Nu fiți judecători neîndurați/ Toți suntem păcătoși, toți suntem frați/  Voi, oameni buni, să fiți prevăzători/ Vă fie pildă ce mi s-a-ntâmplat/ Rugați pe Domnul ca să fiu iertat”. O concluzie care, ca și spectacolul, face toți banii, paralele și gologanii.