Mizele implicării militare a Federaţiei Ruse în Siria: crearea unui cap de pod în Marea Mediterană şi permanentizarea unei prezenţe militare globale

Parlamentul Federaţiei Ruse a aprobat la sfârşitul lunii trecute solicitarea preşedintelui Vladimir Putin de a utiliza forţele militare ruse în operaţiuni desfăşurate în afara graniţelor ţării. La scurt timp, au fost lansate operaţiuni ale forţelor aeriene ruse în Siria.

Oficialii ruşi au motivat această decizie prin prisma temerilor generate de extremismul islamist, susţinând că doresc crearea unei coaliţii împotriva Statului Islamic cu participarea statului sirian, ca urmare a solicitării formulate de preşedintele Bashar al-Assad de a primi asistenţă militară din partea Federaţiei Ruse. Conform oficialilor americani, primele bombardamente ale Rusiei nu au vizat însă poziţiile ISIS din Siria, ci pe cele ale opozanţilor regimului Assad, cum ar fi grupările rebele sunite, susţinute de Turcia.

Încă de la începutul conflictului, Siria a devenit terenul confruntării geopolitice a marilor puteri şi a puterilor regionale, care au încercat să-şi protejeze propriile interese, poziţionându-se fie pro (Federaţia Rusă, Iran), fie contra (SUA, Turcia, Arabia Saudită, Qatar, Israel) regimului Assad, ceea ce a dus la consolidarea mişcărilor radicale islamiste din zonă. Intervenţia Federaţiei Ruse în Siria schimbă echilibrul de putere, oferind un sprijin militar semnificativ lui Bashar al-Assad, a cărui armată este din ce în ce mai slăbită şi a pierdut controlul asupra multor teritorii. Acţiunile Federaţiei Ruse în Siria înseamnă însă mult mai mult decât susţinerea regimului Bashar al-Assad, implicaţiile acestora vizând toţi actorii regionali şi internaţionali.

În primul rând, Turcia îşi vede periclitate, cel puţin pentru moment, planurile de a crea aşa-numita „zonă tampon” pe teritoriul Siriei, în apropiere de graniţa sa. Este cunoscut faptul că Federaţia Rusă şi Turcia au poziţii opuse în ceea ce priveşte soluţionarea situaţiei din Siria, încă de la izbucnirea conflictului în 2011: în timp ce Ankara cere plecarea de la putere a regimului lui Bashar Al-Assad, Moscova îl sprijină inclusiv militar.

În al doilea rând, din cauza prezenţei avioanelor ruseşti, operaţiunile coaliţiei internaţionale sunt îngreunate, existând riscul producerii unor confruntări directe cu forţele ruse din cauza necoordonării tactice din zona de operaţii, mai ales în ceea ce priveşte operaţiunile aeriene. Decizia lui Putin a pus liderii coaliţiei, în special SUA, într-o situaţie foarte delicată, aceştia fiind nevoiţi fie să limiteze acţiunile militare ale Rusiei, ceea ce s-a evitat încă de la anexarea Crimeei, fie să accepte prezenţa în zonă a unei noi coaliţii. Obiectivele operaţionale ale acestei coaliţii nu par a fi deloc anti-teroriste, îndreptate împotriva Statului Islamic, ci mai degrabă de a sprijini obiective politice ale unor actori regionali şiiţi, precum regimul Bashar al-Assad, Iran, facţiuni irakiene şi Hezbollah-ul libanez.

De fapt, decizia militară a Federaţiei Ruse a exploatat tocmai vulnerabilităţile coaliţiei internaţionale împotriva ISIS.

Chiar dacă au susţinut înlăturarea de la putere a regimului Assad, SUA şi-au concentrat eforturile pe distrugerea poziţiilor ISIS, pe care îl consideră o ameninţare mult mai mare la adresa intereselor sale. La rândul său, Turcia a adoptat până de curând o atitudine mai degrabă ambiguă faţă de ISIS, preferând să continue subminarea pe diferite căi a acţiunii militare a kurzilor, unul dintre cei mai eficienţi actori în lupta împotriva militanţilor Statului Islamic.

În al treilea rând, întărirea prezenţei militare ruse în estul Mediteranei creează practic o zonă de interdicţie a accesului pentru capacităţile militare occidentale în regiune, lărgind în acelaşi timp spaţiul de acţiune al Federaţiei Ruse în Orientul Mijlociu şi permiţându-i acesteia să ameninţe direct flancul sudic al NATO. Permanentizarea unei baze navale şi aeriene ruse în estul Mediteranei este foarte posibilă, jocul Rusiei în Siria vizând crearea unei ”umbrele” de securitate antiaeriană (A2/AD, Anti-access/Area denial), similară celor din peninsula Crimeea – pentru Marea Neagră şi din enclava rusă Kaliningrad – pentru Marea Baltică, după cum avertiza recent generalul Philip Breedlove, comandantul forţelor NATO în Europa.

În acest ultim punct rezidă, cel mai probabil, principala semnificaţie a recentelor acţiuni întreprinse de Federaţia Rusă în Siria. Acţiunile militare ruse reprezintă un adevărat ”game-changer”, care va slăbi eforturile coaliţiei internaţionale împotriva ISIS, înlăturând posibilitatea unei soluţii politico-diplomatice, cel puţin pe termen scurt. Politica de securitate rusă, sprijinită de un vector militar agresiv, care operează cu impunitate, dincolo de normele acceptate ale dreptului internaţional, va continua probabil să se manifeste prin acţiuni îndrăzneţe ce vor implica o combinaţie de forţe, în special navale şi aeriene din Marea Neagră, Orientul Mijlociu până în zonele Baltică şi Arctică.