Mizele de dincolo de Siria

Fiecare dintre marii jucători geo-politici ai lumii au propriile lor agende de priorităţi, de securitate militară, de securitate economică şi de alianţe actuale sau de perspectivă ce deja sunt afectate şi cu siguranţă vor fi modificate într-o măsură importantă de ceea ce se petrece acum în Siria.

Trebuie să înţelegem că, dincolo de oroarea războiului civil de o intensitate fără precedent chiar pentru o zonă în care Libanul părea să fi dat criteriul de referinţă al unui conflict intern care a devenit endemic şi pentru care de decenii nu se poate găsi o soluţie, mizele sunt regionale şi tind să se extindă spre alte spaţii proxime.

Cât de departe se poate extinde conflictul? Aceasta este marea întrebare şi aceasta este marea spaimă a momentului. De ce?

• La nivelul participanţilor din teren, războiul civil din Siria s-a internaţionalizat la nivelul componenţei trupelor din teren şi, cu siguranţă, a devenit o miză globală prin iminenţa începerii livrării internaţionale de arme către toţi beligeranţii. Pe de o parte UE, SUA şi multe dintre statele din Golf, de cealaltă, Iranul, Federaţia Rusă şi, eventual, China.  Rutele intereselor contradictorii depăşesc teritoriul Siriei şi converg acolo patimi şi intoleranţe istorice care au justificat conflictele din zonele proxime, importate acum pe un teren de luptă care ar putea decide, fie măcar temporar, supremaţia unei comunităţi religioase, cea sunită, redefinind structurile de putere şi spaţiile de influenţă în întreg Orientul Apropiat
• În aceste condiţii, care va fi definiţia viitoare a spaţiului Orientului Apropiat? Conflictul din Sira, într-un fel sau altul, se va încheia, chiar dacă pentru asta va fi nevoie de o intervenţie externă (aprobată sau nu de Consiliul de Securitate al ONU, vom vedea) însă spectrul care domină discuţiile între planificatorii militari este cel al repetării, de data asta pe o arie cu mult mai extinsă, a situaţiei din Irak sau Liban…război civil endemic şi practice imposibil de controloat sau oprit. Opoziţia politică împotriva regimului Assad este unită doar de dorinţa de a da jos un dictator, aşa cum s-a întîmplat în Irak sau în toate ţările Primîverii Arabe. S-a văzut însă că problemele grave, neaşteptat de complexe, au început după căderea dictatorului, atunci când facţiunile islamiste cele mai radicale s-au arătat a fi fost demult pregătite să ia puterea şi s-o impună într-un mod rapid şi brutal.
• Există posibilitatea extensiei dezechilibrelor actuale de securitate către spaţii conexe. Nu uitaţi că, începând de la anul, trupele coaliţiei se vor retrage din Afganistan şi toate analizele serviciilor de informaţii converg în a sublinia capacitatea talibanilor de a a prelua un control total asupra zonei, folosindu-se de un eventual sprijin iranian, şi uninind-o cu bazele tradiţionale din Pakistan, stat deţinător de arme nucleare şi din ce în ce mai ostil americanilor, prietenii, susţinătorii şi finanţatorii de odinioară. Caz în care există potenţialul inflamării comunităţilor musulmane din statele din sudul Federaţiei Ruse, acolo unde pot fi previzibile conflicte locale de tip independentist bazate pe revendicări religioase. În plus, din ce în ce mai bine conturată, există posibilitatea întoarcerii în Europa a unora dintre actualii “luptători străini” din Siria, inflamând comunităţile musulmane supuse de mai mult timp unui proces de îndoctrinare în spiritul Jihadului Islamic. Perspectivă într-atât de îngrijorătoare încât va intra în dezbaterea Consiliului de Securitate al ONU.
• În spatele a toate acestea există problema controlului strâmtorilor. Trei, toate cu probleme: Dardanele, Suez, Ormuz. Dacă Ormuzul reprezenta problema binecunoscută a tuturor planificatorilor militari, acum, din cauza dezvoltărilor imprevizibile din Turcia şi Egipt, ar putea fi ameninţate şi celelalte două . Ceea ce niciuna dintre supra-puteri nu va permite, de unde repoziţionările actuale de flote în zonă, precedate de nave de luptă cu personal specializat în culegerea de informaţii şi atacuri cibernetice.

Toată lumea se pregăteşte de escaladarea conflictului, sperând că astfel vor putea impune ulterior pacea. Ce tip de pace? Asta vom vedea, atunci când vom şti şi cât ne costă.