Migrația și explozia extremei drepte: realitate și exagerare în amenințările de securitate

Migrația a revenit principala temă la nivel european atunci când războaiele nu există iar terorismul importat sau intern nu răbufnește. Iar migrația este un fenomen care, amplificat, duce la o explozie a extremei drepte, a formațiunilor populiste și extremiste. Este la fel preocupantă abordarea migrației de pe pozițiile modernist-progresiste de deschidere totală, ale umanitarismului și nevoilor demografice și ale pieții muncii, ca și de pe pozițiile securitizării migrației, a privirii exclusiv drept amenințare de securitate. Doar abordarea echilibrată, de centru, care ia în considerare valoarea și costurile migrației deopotrivă poate da soluții adecvate și, totodată, acceptabile social.

Migrația a redevenit principala temă la nivel european FOTO Shutterstock

Amenințări generate de fluxul migraționist: mituri și realități

Securitizarea migrației a fost un fenomen real și dezvoltat pe toate dimensiunile relației dintre migrație și relațiile internaționale: politică de putere – cine constrânge, cine determină, cine profită de vulnerabilitățile statelor care se feresc sau nu pot absorbi și integra migrația; securitate – amenințări reale și imaginare, mituri și realități legate de migrație ca amenințare de securitate dar și efecte secundare reale ale unei asemenea securitizări; diplomație – atunci când problema reală sau pseudo-problemele fluxurilor migratorii excesive devin centrale în relațiile cu statele terțe din imediata vecinătate, în primul rând de la frontiera UE.

În această categorie a amenințărilor care justifică securitizarea migrației intră mai multe componente, în funcție de unghiul politic de abordare și de interpretare.

Amenințările cu bolile transmisibile – venind cu migranții – cu terorismul(direct) când membri ai migranților sunt din organizații teroriste și folosesc fluxul pentru a intra în UE/țările vizate este considerată o abordare de extremă dreapta. Nici una din cele două pretenții nu sunt argumentate faptic: bolile nu pătrund astfel, la fel nici teroriștii nu au nevoie să-și expună operativii de valoare drumului anevoios și plin de peripeții cu grupurile de migranți când au variante alternative de introducere a lor în Europa sau pot identifica lesne un bazin de recrutare directă în statele membre. Acest lucru nu înseamnă a nega faptul că migrația este, totuși, formula prin care se răspândesc, istoric, factorii patogeni, doar că nivelul circulației la nivel global este mult superioară celei generată de migrație, ca fenomen în sine. Raportul este incomparabil, fapt ce face ca ambele componente – epidemii și terorism - să nu poată fi puse pe migrație.

Există și teoriile conspirației legate de migrație, cele care amplifică fenomene reale asociate. Într-adevăr migrația amplifică diversitatea rasială, culturală, religioasă, dar nici extrema dreaptă nu are dreptate când răspândește teza despre înlocuirea populației albe, transformarea ei în minoritate, tot astfel cum progresismul de stânga exagerează când, în contra-partidă, consideră că migrația este bună când doar sprijină problema demografică și a forței de muncă din Europa, revigorează națiunile îmbătrânite și sunt o șansă pentru Occidentul european, cu precădere. Percepția migrației ca amenințare a fost amplificată, după cum rezultă din sondaje și studii, odată cu atacul din 11 septembrie și valul de atacuri teroriste din Europa, dar și cu fenomenul 2015, al valului de migrație din Orientul Mijlociu ca urmare a războiului din Siria(combinat cu traficul de migranți din întreaga regiune, Afganistan și Pakistan).

Desigur că nivelul de încredere și vot pentru extrema dreaptă, populistă, anti-imigrație, nu poate fi pus doar pe înclinația de extremă dreaptă a populațiilor acestor state democratice. Preocuparea este reală când vorbim despre amenințarea indirectă cu presiunea pe sistemele de sănătate și asistență socială, sistemele de ordine publică din aceste state, tot așa cum faliile între primele state de intrare, cele de tranzit sau cele destinații finale și puncte de atracție sunt agrementate cu elementele de război informațional, în sensul blocajelor sau nerespectării legii, umanității sau a vieții de către statele prime receptoare a migranților. Dacă am demonstrat că preocupările sunt reale, nu mai puțin adevărat este că ele sunt amplificate benign sau malign de către actori interesați care doresc valorificarea oportunității vulnerabilităților exhibate ale statelor dezvoltate pentru a contra exact miezul de principii și valori legate de drepturile omului.(nu întâmplător sursa de amplificare este Rusia, China, Iran, unele state arabe din Golf, în ordinea identificării de către Agenția de Apărare Psihologică a Suediei, de exemplu).

Contrapunerea combaterii migrației ilegale sau susținerea umanitară a migranților care riscă să-și piardă viața în traversarea mărilor de către ONG-uri specializate cu precădere în Mediterana și Egee este contracarată de tezele de susținere/combatere a traficanților de carne vie: e o întreagă dispută la frontierele maritime ale UE, cu precădere Italia și Grecia, mai puțin Spania, între stânga, ONG-urile umanitare și statele respective și populațiile din zonele cele mai expuse – în general insule, cu număr mic de locuitori(Lampedusa, insulele grecești) care sunt devastate de sosirea acestora. ONG-urile susțin că apără drepturile omului la frontierele UE, că aplică principiile și valorile UE la aceste frontiere, salvând vieți, lucru care nu e făcut de autoritățile care se opun, care consideră că drepturile omului sunt doar în interiorul UE; pe de altă parte, autoritățile atrag atenția asupra diferenței între refugiați, migranți legali și migranți ilegali, și că statul de drept înseamnă respectarea legii, iar toți aceștia sunt migranți ilegali, iar ONG-urile și stânga progresistă care îi susțin culegându-i din bărci lângă malurile africane  devin infractori și sprijină rețelele de traficanți de carne vie, fenomen combătut de state și tot de către ONG-uri din același spectru politic. Disputa are și relevanță în războiul informațional.

Situația economică, de securitate și explozia extremei drepte

Poate cea mai importantă formulă utilizată pe baza căreia se fac studiile de această natură este lipsa capacității de integrare a migranților și de oferire a unei perspective. Studiile de specialitate arată că amenințarea reală a migrației ca element de securitate reală vine doar din spațiul amenințărilor hibride, când este instrumentalizată malign de către anumite state – Maroc-Spania, Turcia-Grecia, Belarus-Polonia, cel mai recent Rusia-Finlanda. Altfel percepția migrației drept principală amenințare de securitate în Europa este un fals, creat și amplificat de rețelele externe Uniunii Europene și preluate și valorificate de către partidele populiste, de extremă dreapta, islamofobe și anti-migrațiune din spectrul politic european.

În fapt, ordinea reală a amenințărilor începe cu războiul, războiul pe scară largă, războiul extern, războiul hibrid și informațional constant generat împotriva cetățenilor occidentali cu precădere, apoi radicalizare și terorism, în ordinea aceasta, cu vector cu preponderență extern și folosind rețelele sociale și vectorul războiului informațional, încălzirea globală – în sensul intemperiilor și marilor disrupții și șocuri climatice și abia pe locul patru migrația redusă doar la amenințările reale aferente. În ciuda acestei realități, toate sondajele de opinie marchează faptul că percepția amenințărilor începe cu migrația, fără drept de apel, la nivel european și occidental în general.

Spuneam că, și în cazul amenințărilor legate de migrație, listate mai sus, preocupările și percepțiile vizând problemele economice și de securitate sunt marginale, în fapt, find vorba despre sume utilizate care reprezintă o fracțiune infimă de procent din PIB-ul statelor europene sau al SUA, în cazul său. Adevărata amenințare extrem de importantă legată de migrație este, însă, lipsa capacității, voinței și științei de integrare a migranților în societățile occidentale. Mai mult, securitizarea migrației în formula lipsei accesului la vize împinge spre recursul la rețelele de traficanți și riscuri, în timp ce odată ajunși în statele europene, lipsa accesului la muncă legală împinge spre infracționalitate organizată și chiar creează premizele transformării în spațiu de recrutare pentru radicalizare și terorism, așa cum acesta, la rând său, împinge către alunecarea spre extreme politice a cetățenilor, ca reacție.

În fapt, nici stânga extremă și progresistă pro-imigrație, nici dreapta extremă anti-imigrație nu au stat niciodată de vorbă deschis și serios, luând în discuție preocupările reale și nu fricile induse, preconcepțiile și percepțiile alterate ale populației. Să convină că votanții lor au probleme reale și că e normal să privești lucrurile echilibrat, că e o problemă imigrația – nu neapărat sau direct una de securitate națională sau europeană, cum e definită în multiple state – Austria, Ungaria, Germania și Franța în prim plan - dar că majoritatea acestor securitizări artificiale vine din rațiuni individuale și egoiste sau politice a liderilor care o fac. (Cazul Nehammer este ilustrativ). Rămâne fără dubii problema amenințării de securitate în războiul hibrid prin folosirea migrației – identificată și exhibată ca vulnerabilitate a UE și statelor membre- pentru destabilizarea instituțională și administrativă a statelor, crearea sau accentuarea faliilor și diviziunilor europene.

Impactul este, de asemenea, major prin infracțiunile de vitrină, prezența ancombrantă în stradă și lipsa de igienă activă a grupurilor proaspăt venite. Apoi e o chestiune financiar-economică derivată din susținerea îndelungată a grupurilor pe teritoriu. Dar niciuna dintre acestea nu afectează economic, securitar sau societal precum lipsa capacității sau capacitate redusă de integrare de către diferitele state. Ține de politici, de acțiune și de obiceiuri, unele post-coloniale: pretenția falsă de susținere a migranților și plata lor la minimum, cu ajutoare sociale, pentru a le lua votul pentru partide de stânga, contra ghetoizarea și recursul la găști și infracționalitate organizată(în mică măsură spre terorism în câteva zone limitate de la nivel european). Lipsa de perspectivă și a locurilor de muncă la nivelul necalificat și analfabet sau comparabil cu asemenea situații, este de asemenea favorizantă pentru infracționalitate reală. Necunoașterea suficientă a limbii sau a oricărei limbi de circulație amplifică fenomenul real.

Cea mai impotantă problemă este cea a divizării statelor europene, din lipsă de solidaritate cu primele state vizate, din lupte între state de intrare/tranzit și cele de destinație. De reținut și tendința nefastă a exportării responsabilității pentru migrație către state terțe. Transformarea problemei migrației din problemă europeană într-una bilaterală, soluții individuale naționale și excese, precum soluția Acordului cu Turcia – o soluție foarte bună, salvatoare la ora încheierii lui, dar care nu are cum să supraviețuiască, cum nu sunt soluții viabile nici exporturile și trierea migranților în Libia, sau Albania(acordul cu Italia),  sau deportarea în Rwanda până la stabilirea statutului(acordul cu UK, respins de Curtea Supremă).

Extrema dreaptă și populiștii – principalii profitori și beneficiari ai percepției despre migrație

Atitudinea populației este una duală. Mai întâi cea naturală, de respingere, de dezgust și nemulțumire față de situația ancombrantă, când e o acumulare de migranți pe stradă, cu precădere în marile orașe sau în insulele prime receptoare de migranți. Apoi există cea de imagine, a celor neafectați direct, dar lesne cad pradă războiului informațional al populiștilor și extremei drepte: vin cu boli, alterează fibra societății, ne iau locurile de muncă, fac copii cu femeile albe, alterează rasa, sunt mai prolifici demografic și ne vor domina, rasa albă va fi minoritară, etc. Există și cea a temerilor de securitate, neacceptării celor diferiți, a alterității. A musulmanilor, a celor de culoare sau arabi.

Apoi există și cea de compasiune, de invocare a respectării regulilor umanitare, de reunire a familiilor – de obicei în cazuri particulare, mediatizate, corecte – a celor privind refugiații de război – atitudine manifestată cu precădere în cazul refugiaților ucraineni. Se mai invocă originile națiunii americane de stat al imigranților, dar și elementele responsabilității post-coloniale – Franța, Marea Britanie, dar și Germania, Belgia, Italia etc față de fostele colonii. Aceasta este o abordare culturală, ideatică, intelectuală, dar cu precădere una refugiată în stânga progresistă și stânga socialistă avidă de voturi ieftine și multe.

Bineînțeles că, și în acest caz, politicile avantajoase sunt cele echilibrate. Diferența dintre refugiați, migranți legal(contingente la muncă) și migranți ilegali este definitorie, tot astfel cum sunt definitorii regulile umanitare și respectarea drepturilor omului fără încălcarea legilor în vigoare. Deci statul de drept european are și această componentă asociată, cea de respectare a legilor, și regulilor, fără excese și abuzuri în practicile diferitelor administrații ale unor state – selectarea refugiaților sau a migranților după culoarea pielii sau întărirea regulilor atât de mult încât accesul este imposibil, sau și mai mult, neînregistrarea migranților și împingerea lor către miezul Europei, accentuând problemele și disensiunile. Ridicarea de garduri s-a dovedit a  nu fi o soluție pentru migrație.

Formulele aplicate astăzi, la nivel european presupun construirea unei frontiere comune, asumate european(greu de aplicat) dar care au migrat spre protecția suplimentară a frontierei exterioare a UE făcută de Frontex. Acordurile de readmisie cu statele vecine de unde vin sunt un alt instrument, crearea centrelor de admisie și triere în aceste state vecine, nu pe teritoriul european(acțiuni discutabile și controversate). Eficiența verificării și stabilirea statutului – refugiat versus migrant, atunci când majoritatea migranților se declară refugiați, își declară pierdute actele și își schimbă numele și identitatea pentru a nu putea fi identificați – este o altă problemă majoră pe care UE încearcă să o compenseze.

Transformarea migranților ilegali în migranți legali, prin contingente de forță de muncă în domenii deficitare.

Capacitatea de integrare și noi politici de integrare a migranților rămân marile probleme actuale la nivel european, cele care generează vulnerabilități și deschid calea politicilor de constrângere și schimbării raportului de forțe între statele membre, UE și vecinii săi. Austria a încercat să găsească o problemă a solidarității interne, prin construirea de apartamente sociale în întreaga țară, egal distribuite, cu nivelul de chirie acceptabil, acordate celor care au loc de muncă. Încurajarea locului de muncă drept condiție pentru rămânere și integrare, cunoașterea limbii și perspectiva de a face ceva rămân, de asemenea, cruciale. Tot astfel cum s-a dovedit utilă diminuarea perioadei de staționare pentru stabilirea identității și a statutului, de la 2 ani la 4 luni maximum.

Reglementările în curs, la nivel european sunt echilibrate. Sunt situate la mijlocul distanței între nevoia de forță de muncă, nevoia reglementării și respectării stricte a legilor, combaterea traficului de ființe umane și combaterea valurilor de migranți ilegali, bărbați, tineri, orientați și utilizați. Singurul lucru care lipsește din dezbatere, reieșit foarte lesne la integrarea a peste 6 milioane de ucraineni refugiați de război, preponderent femei și copii, este diferența culturală. Față de valul migranților din 2015, majoritatea proveniți din Asia Centrală și Orientul Mijlociu, bărbați, arabi și musulmani, de culoare sau metiși, ucrainenii au fost creștini, albi, educați, civilizați. Discutarea și asumarea reală a capacității de integrare referitoare la această perspectivă este un lucru respins constant la nivel UE prin referiri la regulile generate de drepturile omului, deși e evident că avem de a face cu acest aspect prin capacitatea de integrare a ucrainenilor versus a celor veniți din Orientul Mijlociu și Asia Centrală, Afganistan, Pakistan.

Reacțiile sunt unele de critică din partea extremei stângi progresiste, pentru insensibilitate și nerespectarea drepturilor omului în exterior, așa cum o face UE în interior, iar din partea extremei drepte, iresponsabilitatea în modul de orchestrare, politizare și abordare radicală în combaterea amenințărilor – reale sau percepute, amplificate - la adresa securității naționale ce vin de la migranți. Statele primele la primirea migranților critică, în plus, formula voluntară a solidarității și a redistribuirii migranților și nu consacrarea ei normativă. Cu toții critică nerespectarea legii și a principiilor care guvernează UE, chiar dacă fiecare selectează principiile și legile care-i convin. Dar extrema dreaptă este marele câștigător al politizării și securitizării migrației.

În momentul de față Pactul pentru Migrație și Azil al UE e intrat în fază finală de aprobare, va fi votat(cel mai probabil) în martie în formă finală, acumulând suma de reglementări necesare, cele mai dificile fiind deja votate (cu votul împotrivă al Ungariei și Poloniei, fostul guvern dinainte de alegeri). Se va proceda la aplicarea Pactului și apoi la evaluarea impactului noi legislații echilibrate și, eventual revenirea și acordarea fină a unora dintre reglementările sale.

Singura modificare discutabilă și, din nou, integrabilă securitar este pe dimensiunea războiului hibrid, acolo unde migrația e folosită și proiectată, cu probe, ca element de agresiune. Asta presupune identificarea cu probe, dincolo de orice dubiu, a atragerii migranților, a transportării lor la frontiera UE și eliberarea trecerii de la frontieră de partea vecinului agresor – Belarus, Rusia, Maroc, Libia, alte state. Atunci soluțiile care presupun blocarea completă a punctelor de trecere a frontierei cu statul agresor, pe baza consacrării ca amenințări de securitate, sunt obligatorii, chiar preventiv. Primul respondent la orice criză de securitate de această natură este statul vizat, care poate apela la aliați și parteneri pentru susținere ulterioară.