Meşteru' Manole campion

0
0

Istoria eşecului naţionalei de fotbal nu are, aşa cum crede românul get-beget, doar rădăcini mafiote sau izvoare naţionale. Echipele (de fotbal, handbal, scrimă ori polo) joacă şi pierd sau câştigă. Să fie valoarea bătută-n cuie?

Nu ar mai concura nimeni, dacă am şti dinainte învingătorul. De ce s-ar mai înfrunta David cu Goliat, dacă ar intra Dumnezeu pe teren, să schimbe direcţia vântului, să slăbească viteza şutului, ori să pună un deget împotriva inevitabilului? Jocul e joc, iar oamenii visează la gloria vremelnică a victoriei. Minunile sunt oricând posibile. E un pic de noroc şi multă muncă. Doar că munca asta are, şi ea, un chichirez (marxist, nu râdeţi): cantitatea dă naştere calităţii. Nu după dogmă, ci după regula numerelor mari. Adică după regula nescrisă care spune că, după soare e şi nor, iar după şapte vaci slabe vine şi una grasă.

Ca să ai performanţă, e musai să investeşti, să sădeşti, să pliveşti, să culegi. România e o ţară săracă. Cu multe talente, da. Doar că talentul, singur şi călcat pe cap, se stinge. Dacă ţi se spune de o mie de ori că eşti un fraier, lumina care ţi-a imaginat un alt viitor decât cel sumbru, social, economic, se stinge. Dacă talentul ţi-a fost modificat, înainte să crească, fără să ai conştiinţa lui, se va risipi. Înainte să strigăm din rărunchi „Hai, România!”, ar fi bine să ne lămurim dacă această entitate abstractă, România, face, şi ea, ceva pentru copiii ei. Nu demonstrez nimic. Vreau doar să vă gândiţi. Nu mai avem maidane pe care copiii sărăntoci bat mingea de dimineaţa până seara. Nu mai avem galerele în care fetiţele şi băieţii îşi luau porţia de sânge, sudoare şi lacrimi. Dar nu mai avem nimic altceva. Ce altceva?

Un prieten român, fugit în Franţa, îmi povesteşte ce vede acolo. Ce fac autorităţile, indiferent de culoarea politică. Îi dau cuvântul şi nu trag nicio concluzie: «Nu am cum să nu remarc nişte lucruri simple făcute cu cap: fetiţa mea a fost împreună cu şcoala, timp de 2 luni, la piscină, cu antrenori de la şcoala franceză de nataţie! A fost 2 luni la schi, cu instructori de la şcoala franceză! În fiecare săptămână se duc cu rolele la şcoală supravegheaţi de profesor cu specialitate role/patinaj! Piscine, pârtii de schi, terenuri de sport, hipodrom, astea le găseşti peste tot! În satul în care locuim, sat de 1.700 de locuitori avem aşa: piscină acoperită – bazin olimpic, piscină pentru copii; bazin olimpic descoperit; bazin pentru copii, descoperit; 3 cluburi de caiac-canoe; club de echitaţie; 5 terenuri de volei/baschet/handbal; sală de sport acoperită; 3 terenuri de fotbal, unul cu pistă de atletism. Nu vorbesc de trasee de VTT, piste de biciclete şi alte tâmpenii... Satul are 1.700 locuitori! Din câte îmi aduc aminte, fără să mă documentez, în judeţele Olt şi Dolj nu exista nicio pistă de atletism!

Satul în care am venit iniţial în Franţa avea un copil dublu campion naţional la VTT (vélo tout terrain). Părinţii lui erau fermieri, agricultori, sunt absolut convins că habar nu prea au ce diferenţe sunt între biciclete! Când fata mea a mers cu şcoala la schi, erau cam la 2.000 (două mii) de copii pe pârtii! Din 2.000 de copii, scoţi un campion, fie el şi judeţean! Diferenţa este că aici se poate ca Nimeni să devină campion prin forţele lui, prin muncă, fără să fie nevoie de „nea Gigi”, „nea Giovani", „nea pe dracu' să îi ia”!»

'Tu-i mama ei de Românie!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite