Marea bătălie contemporană: de ce naționalismul și extrema dreaptă fac jocul Rusiei și puterilor revizioniste
0Evoluția evenimentelor din Karabah și tragedia armeană declanșată de exodul auto-asumat al armenilor din regiunea separatistă de pe teritoriul Azerbaidjanului au adus în discuție din nou temele fundamentale revizioniste ale revenirii la principiul naționalităților, „de nedepășit”, și susținerile potrivit cărora nerespectarea acestor principii la începutul de secol 21 ar duce la dezastre, epurări etnice și distrugerea unor întregi națiuni.
Pe acest fond, s-a conturat foarte clar esența bătăliei contemporane între lumea bazată pe reguli și revizionismul naționalist al dreptului forței și a utilizării forței pentru modificarea frontierelor respectiv a perceptelor naționaliste, fundamental revizioniste și ale extremei drepte, susținute aproape explicit și transparent de către Rusia lui Putin.
„Naționalismul bun”, anti-imperialismul și legătura cu contemporaneitatea
Naționalismul, principiul naționalităților și principiile wilsoniene au făcut epocă și au fost o creație idealistă dar extrem de interesantă și cu o abordare principială la nivelul Revoluției pașoptiste și a sfârșitului Primului Război Mondial, când abordările și motivațiile erau fundamental anti-imperiale și au ajutat la desființarea marilor imperii europene și la trasarea frontierelor între statele naționale constitutive. Spre deosebire de rolul „naționalismului bun” de secol 19, început de secol 20, decolonizarea s-a făcut în devălmășie, desigur și pe un context în care nu erau dezvoltate națiuni ci doar popoare sau mase amorfe de triburi, clanuri, conglomerate administrative, acolo unde granițele s-au trasat aleatoriu, drepte și convenite fără bază argumentativă reală, creând problemele teritoriale, războaiele și acțiunile de dominație în zona siriano-libaneză, siriano-irakiană, sau multiple războaie teritoriale în Africa, sud-Estul Asiei sau chiar a unor regiuni din America Latină.
Deci naționalismul și principiile wilsoniene au dat o măsură realistă, obiectivă pentru trasarea frontierelor la desființarea imperiilor începutului de secol 20, care marcau, la acea vreme, regulile determinării liniei care menține o națiune cât mai aproape de a îngloba toată populația sa într-un teritoriu nominal, în propriul său stat și un set de principii pentru minoritățile loiale statului în care trăiau, pentru a le permite dezvoltarea culturală, societală, reprezentare politică și, în primul rând, supraviețuirea. Totuși ceea ce a fost valabil la orizontul începutului secolului 20 nu mai este valabil astăzi. Ce s-a schimbat?
Principiile wilsoniene au reprezentat regula la sfârșitul Primului Război Mondial. Pe de altă parte, după cel de-al doilea Război Mondial, regula a fost stabilită de învingătorii momentului și de noua Organizație a Națiunilor Unite. Putem să nu fim de acord, să deplângem lipsa de eficacitate a ONU și dreptul de veto excepțional pe care îl dețin 5 state ale lumii – nu întâmplător toate state nucleare, învingătoare în al doilea război mondial – dar acestea sunt regulile lumii în care trăim.
Iar principiul fundamental este cel al menținerii și respectării regulilor, al adaptării lor prin consens la evoluții și realități contemporane dar nicidecum la un revizionism care să readucă Forța în viața lumii și ca instrument de politică externă și de proiecție și atingere a unui nivel de ambiție excesiv al unui lider sau altuia. Raportarea la reguli, la dreptul internațional este singura formă de contracarare a utilizării forței pentru a obține orice își dorește un lider autocrat sau altul. Iar dreptul internațional este cel mai bun aliat al oricărui stat mic și mediu, iubitor de pace.
Naționalismul în plin secol 21 e revizionism curat
Naționalismul de astăzi este o adevărată tară în Europa și în lume. El presupune revenirea la tendința creării statelor-națiune pure sau cât mai pure etnic, un lucru inacceptabil în plin secol 21, acolo unde drepturile omului, drepturile minorităților, garanțiile de funcționalitate și supraviețuire a acestora prin utilizarea limbii proprii, cultivarea și apărarea culturii și obiceiurilor proprii - sunt regulă. Naționalismul care presupune schimbarea frontierelor prin forță pentru a reveni la cele de început de secol 20, sau de a redesena granițele în funcție de evoluțiile și migrația națiunilor pune sub semnul întrebării lumea bazată pe reguli.
Mai mult, naționalismul astăzi este revizionism curat. Înseamnă aruncarea în aer a principiilor Cartei ONU, precum și, la nivel european, pe cele ale CSCE/OSCE – suveranitatea egală a statelor, suveranitatea, integritatea teritorială, independența - fundamente ale dreptului internațional public. Orice relativizare sau tentativă de reinterpretare a acestor principii ridică semne mari de întrebare și reprezintă tot un revizionism. Cam cum procedează astăzi Serghei Lavrov.
Pentru ministrul rus de Externe, după ce a căutat mult în cutia cu idei de natură juridică și politică, a rămas în vigoare, formal, respectul pentru reguli, lege, drept internațional. Însă a relativizat dreptul internațional contrapunându-l cu lumea bazată pe reguli – rules based order pe care îl atribuie SUA, Occidentului colectiv, lumii democratice, considerând-o o chestiune separată de respectarea dreptului internațional. Desigur că aici nu există nuanțe: principiul soluționării pașnice a conflictelor este cel care determină ca lumea să fie bazată pe reguli, asumate de către toate națiunile lumii în Carta ONU și de către cele europene în plus în cadrul principiilor Helsinki 1 și 2(CSCE 1975 și OSCE 1994), și care constituie fundamentul dreptului internațional. Distincția dintre lumea bazată pe reguli și respectarea dreptului internațional(Rusia susține că nu respectă prima ci doar pe a doua) este superfluu și rămâne un element de propagandă, război informațional și aparență juridică, acoperind abuzul de drept, revizionismul și caracterul revanșard al Rusiei, nemulțumită cu statutul său de după desființarea URSS.
De ce susțin Rusia și alte puteri revizioniste naționalismul și extrema dreaptă în Europa
Și totuși, de ce susțin Rusia și alte puteri revizioniste naționalismul și extrema dreaptă în Europa de astăzi?
Mai întâi, pentru că doresc divizarea relației transatlantice, principalul punct din catalogul războiului informațional rus. Apoi pentru că susține faliile din Europa, adâncirea acestora, diviziunile interne și blocarea UE ca instituție, subminarea imaginii instituțiilor europene și distrugerea unității europene, respectiv revenirea la statele naționale componente. Și nu în ultimul rând, din calcul pragmatic.
În perioada Războiului Rece și imediat după aceea, Rusia a susținut partidele de stânga, comuniste, ba chiar le-a creat cum a creat și Internaționala Comunistă – Cominternul. Pe baze ideologice, a introdus în lumea democratică partide care erau contrare ca ideologie capitalismului, democrației, economiei de piață. Totuși a capotat, deoarece aceste partide au mai avut ceva priză la nivelul intelectual și academic, dar nu au devenit partide de masă sau care să conteze măcar și nici nu au determinat schimbări masive(în ciuda eforturilor susținute făcute de sovietici și comuniștii locali în Italia, Grecia, Franța, etc).
Astăzi revizionismul și abordarea revanșardă a Rusiei nu se mai pot baza numai pe extrema stângă și comunism. Din contra, de pe poziții naționaliste, partidele de dreapta și extremă dreaptă, ca și cele populiste, introduc noi oportunități de scindare a Europei, alături de situația absenței din vigoare a Tratatului Constituțional al UE și a existenței drepturilor blocante aleatoriu și fără motiv ale statelor pe orice temă europeană supusă regulii consensului pentru aprobare.
Astăzi este de ajuns ca un partid naționalist, de dreapta sau extremă dreaptă, să ajungă la putere într-un stat, chiar și numai ca parte a unei coaliții, și acesta poate bloca luarea deciziilor potrivite la nivelul statului respectiv și, pe cale de consecință, la nivel european. Aceasta e strategia dată de abordarea rusă și a altor state revizioniste astăzi care susțin partidele naționaliste și extrema dreaptă în statele europene.
Unionism românesc: de ce europenismul și lumea bazată pe reguli este garanția drepturilor tuturor românilor?
Naționalismul și pozițiile dreptei și extremei drepte și în România sunt pernicioase și în raport cu interesele naționale perene ale țării noastre, clamate de către partide de această factură în prim plan, ca raison d’etre și principal obiectiv al politicilor acestora, inclusiv și în primul rând AUR. Unionismul și interesele naționale ale României nu își au soluții practice și realiste, însă, de pe pozițiile anti-europene, euro-sceptice și naționaliste. Din contra, ele sunt realizabile astăzi doar de pe pozițiile europene - ale promovării principiilor și valorilor comunitare, împreună cu respingerea revizionismului și apărarea lumii bazate pe reguli.
Dezbaterea merită făcută mai ales prin prisma comunicării strategice supra-amplificată de care beneficiază purtătorii de mesaje de această factură, care sunt susținute de mașinării de multiplicare și sunete de origine estică a mesajelor. Naționalismul și revendicările teritoriale presupun din start modificarea frontierelor de stat și constituie, indisolubil, abordări revizioniste incalificabile și inacceptabile. Unionismul realist trebuie să aibă alte resorturi.
Desigur, nimeni nu are cum să salute Pactul Ribbentrop-Molotov și absența formulelor de lichidare a urmărilor acestuia. Raptul teritorial și împărțirea Estului European între Germania fascistă a lui Hitler și Uniunea Sovietică bolșevică și comunistă a lui Stalin creează și astăzi reacții emoționale puternice după suita de ilegalități, nedreptăți și durere pe care le-au provocat. Dar lichidarea urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov se poate face tot de pe poziții europene, nicidecum unele revizioniste, care nu ajută decât Rusia lui Putin și încurajează faliile din Europa. Că le produce Cancelarul austriac Nehammer, liderii politici ai Ungariei sau oricare alt stat, politician sau partid european.
Din contra, poziția pro-europeană, promovarea, respectarea și apărarea principiilor și valorilor democratice, europene, sunt în același timp garanții pentru prestigiul unei națiuni, pentru susținerea sa și a dezideratelor sale de către partenerii europeni solidari și pentru atractivitatea în raport cu terții a sistemului politic și nivelului de viață în acele state. Acestea reprezintă și modele de comportament și referințe pentru reciprocitate în raport cu terțe state. Iar reunificarea neamului românesc se poate face doar după primirea Republicii Moldova și a Ucrainei în NATO și UE și cel puțin funcționarea corectă și deplină a celor patru libertăți europene care să le permită tuturor românilor, oriunde s-ar afla, același standard de viață, aceleași drepturi și garanții pentru supraviețuire, dezvoltare culturală și societală, reprezentare politică și o postură avantajoasă, demnă și recunoscută ca atare în statele europene în care se află.
Se încarcă comentariile...
