Lupul, paznic la oi

0
0
Victor Ponta, plagiatorul numărul unu al ţării
Victor Ponta, plagiatorul numărul unu al ţării

Luni, 10 octombrie, 90 de senatori au votat pentru un proiect de Lege care dădea peste cap o Ordonanţă de Guvern referitoare la regimul juridic al plagiatelor. Doar 12 senatori s-au opus şi şase s-au abţinut. Un vot clar transpartinic. Despre ce e vorba? S-au adus Ordonanţei câteva modificări, din care două scandaloase sub raport profesional şi moral.

Prima: li se permite plagiatorilor să renunţe de bună voie la titlul de doctor, ceea ce înseamnă, nu, vai, autorecunoaşterea furtului intelectual, ci doar salvarea de consecinţele falsului şi ale uzului de fals, inclusiv nereturnarea banilor încasaţi abuziv. A doua: retragerea titlului de doctor revine universităţilor care l-au acordat, CNATDCU rămânând instanţă de apel, în condiţii însă neprecizate.

Nu e mare lucru de adăugat la cel dintâi amendament. E cât se poate de limpede că hoţia intelectuală e scoasă din puterea legii şi lăsată la voia hoţilor, care n-au altceva mai bun de făcut decât să renunţe la titlu, fără măcar să se pocăiască. După ce Ponta a obţinut din partea Guvernului pe care îl conducea posibilitatea renunţării de bună voie şi a promis că va face o teză onestă, câţiva ani mai târziu, a cerut rejudecarea cazului propriu, acuzând politizarea lui. Exemplul fostului prim-ministru ar fi fost de ajuns să-i pună pe gânduri pe senatori. Dar nu i-a pus. De ce? O să vă povestesc mai departe.

Parlamentarii au dat ascultare unor veleitari care au procedat precum un personaj al lui Al. Ivasiuc din romanul Iluminări, care a cerut şefului lui să aplice măturoiul. Să-i măture pe toţi indezirabilii.

O uluitoare ştafetă a plagiatelor

A acorda universităţilor, în virtutea autonomiei de care beneficiază, dreptul de a retrage titlul tot de către ele acordat presupune, pe de o parte, a le atribui rolul de jucător şi de arbitru în acelaşi timp. Iar pe de alta, a pleca de la premisa că toate universităţile de stat sau private din România se află la acelaşi nivel profesional. Ceea ce e foarte departe de a fi adevărat. Unele pot face faţă obiectivităţii necesare în asemenea cazuri, altele, nu. Cele pe care putem eventual conta sunt tocmai cele în care nici un plagiat n-a fost înregistrat. Dar cum să dai credit unei Academii (sic!) care a acordat titlul lui Gabriel Oprea şi care, în plus, a făcut din el coordonator al doctoratelor altor colegi de Academie (sic!), într-o uluitoare ştafetă a plagiatelor, aşteptând din partea ei să decidă dacă titlul e meritat sau nu? Am fost ani buni preşedintele CNATDCU şi m-am opus cât am putut acordării dreptului de a recunoaşte titlul de doctor (aşa numitul IOD) unor universităţi care nu-l meritau. În momentul de faţă, nu cred să mai fi rămas niciuna fără acest drept. Sarabanda plagiatelor a început odată cu sarabanda titlurilor acordate în acest fel iresponsabil. Iar scoaterea Ministerului Educaţiei din cărţi este o pedeapsă pe care Mircea Dumitru n-o merita, datorată tocmai faptului că a încercat să igienizeze sistemul. Parlamentarii au dat ascultare unor veleitari care au procedat precum un personaj al lui Al. Ivasiuc din romanul Iluminări, care a cerut şefului lui să aplice măturoiul. Să-i măture pe toţi indezirabilii.

„Aş vrea să le vedem tezele”

Cifra avansată pentru numărul doctoratelor plagiate este de 10.000. O cifră astronomică. M-am uitat pe lista votanţilor din Senat. Printre ei, profesori universitari şi foşti miniştri ai Învăţământului şi ai Culturii, universitari şi ei, care nu pot fi bănuiţi că şi-au plagiat tezele. De ce naiba or fi votat pentru amendarea Ordonanţei? În Senat se află şi o liotă de absolvenţi ai unor universităţi particulare spre care se pot îndrepta toate bănuielile, cu cel mai deplin temei, că au votat interesat. La ce să ne fi aşteptat din partea lor? Doar nu erau să-şi taie singuri capul! Aş vrea să le vedem tezele. E limpede că au votat pentru emascularea legii ca să se apere pe ei înşişi. Ca nu cumva să le vină rândul la judecata de apoi. Regret că le stric Sărbătorile de Iarnă care se apropie: nu vor scăpa nedivulgaţi şi nepedepsiţi, cu toată legea pe care au votat-o luni, 10 octombrie. Fie ei câtă frunză, câtă iarbă. Îmi adun tot sadismul intelectual de care sunt în stare şi propun ca inevitabilele acuzaţii de plagiat să fie expediate copiilor lor, când legea votată de părinţi nu va mai fi în vigoare. Închei spunând că am cunoscut cu decenii în urmă un tânăr, pe vremea când Ceauşescu îi expedia pe disidenţi nu în închisori, ca Dej, ci în azile psihiatrice, şi care a aflat de la Europa liberă că tatăl lui era medic într-un astfel de azil dintr-un oraş bihorean şi totodată cum îi trata el pe cei arestaţi. Nu vreţi să ştiţi ce-a făcut! S-a spânzurat!

Doamnă Ecaterina Andronescu, domnule Daniel Barbu, nu vă luaţi răspunderea unor astfel de tragedii, vai, oricând posibile! Vă implor cu tot respectul.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite