Linia Durand. Istorie şi consecinţe
0
Relaţiile dintre Afganistan şi Pakistan au fost mereu tensionate, iar suspiciunea ce încă mai persistă între cele două ar putea fi explicată încă din timpul fixării Liniei Durand şi propunerii pentru crearea Paştunistanului.
Problema începe în anul 1879 când Marea Britanie împreună cu Afganistan au adoptat şi semnat Tratatul Gandumak, iar mai târziu în 1893 populaţia afgană a acceptat fixarea graniţei care a separat populaţia paştună între India Britanică şi Afganistan. Situaţia a fost mai apoi complicată de separarea Indiei Britanice în două state diferite: Republica Islamică a Pakistanului, respectiv Republica Indiei în anul 1947, în acest fel făcându-se simţită tensiunea dată de populaţia paştună, deoarece din cauza acestor evoluţii Afganistan a cerut dreptul la autodeterminare a poporului paştun. [1
Pakistan a privit Linia Durand ca legitimă, totuşi nu era şi cazul Afganistanului în cadrul căruia nici un guvern nu a acceptat vreodată legitimitatea graniţei. Linia Durand devine astfel inacceptabilă pentru majoritatea afganilor, în special datorită faptului că acesta linie a divizat poporul paştun în 4 regiuni: Afganistan, Pashtunkhwa, Balucistan şi FATA[2], iar ideea paştună se bazează pe unirea tuturor teritoriilor pakistaneze locuite de paştuni într-un stat independent, ori chiar crearea unui nou Afganistan împreună cu teritoriile dominate de paştuni.
Încă mai persistă întrebarea: Ce politică va adopta guvernul pakistanez în cazul în care populaţia paştună ar fi de acord să se unească cu o entitate afgană mai mare? Iar răspunsul nu pare a fi în avantajul Pakistanului din moment ce atât India cât şi Afganistan au constituit o piedică împotriva îndeplinirii scopurilor pakistaneze.
FOTO lindro.it
Deciziile pakistaneze în timpul Invaziei Sovietice
În timpul invaziei sovietice şi a turbulenţelor politice din Afganistan, talibanii au fost martorii unei evoluţii a mişcării lor politice care au inspirat forţe similare şi în FATA în 1998, astfel Pakistan fiind conştient de posibila apariţie a unui guvern non-paştun la Kabul a dezvoltat o prioritate principală în a obţine un regim cooperant în Afganistan. De altfel, Pakistan era preocupat şi de posibila cooperare dintre New Delhi şi Kabul şi din cauza acestor interpretări Islamabadul a susţinut talibanii chiar şi după intervenţia SUA în 2001, propunând includerea unor talibani moderaţi în guvernul afgan.
Mai mult, când Kabul era uzurpat de către mujahedini, liderii celor 7 facţiuni de Sunniţi mijahedini erau finanţaţi de Seriviciile Secrete Pakistaneze (ISI). ISI a contribuit şi la antrenarea luptătorilor afgani şi cum dorinţa Pakistanului era de a obţine un regim cooperant în ţara afgană, aceste finanţări ar fi contribuit la interesele regionale ale acesteia.
Politica Pakistanului in perioada post 11/9
În perioada post 11/9, guvernul pakistanez a susţinut liderii talibani care erau conectaţi la insurgenţa afgană, deşi mai târziu a luat decizia de a se alătura misiunii SUA, susţinând astfel şi Alianţa Nordului non-paştună cu condiţia ca aceastei Alianţe nu i se va permite să controleze Kabul. Însă situaţia a luat o schimbare majoră când Alianţa Nordului şi-a asumat puterea asupra Kabul ceea ce a determinat o schimbare în politica pakistaneză. Din acea perioadă, Pakistanul cu ajutorul ISI au fost continuu acuzate de susţinere financiară a grupărilor talibane afgane, mai mult fiind publicat şi un raport de către Generalul McChrystal care a legat Pakistanul de toate grupările de insurgenţi din Afganistan. În ciuda negaţiilor, devenea larg răspândită ideea potrivit căreia ISI coopera atât cu grupările de insurgenţi din Afganistan cât şi cu cei din Kashmir.[3]
În ceea ce priveşte misiunea ISAF în Afganistan, Pakistanul constituia un aliat vital în a asigura suportul logistic al ISAF, dar problema persistă din moment ce Pakistanul în acelaşi timp condamna şi susţinea extremismul, ISI fiind acuzat în nenumărate ocazii de atac asupra ISAF şi a forţelor militare afgane.
Un moment important ce ne aminteşte de importanţa Pakistanului în această ecuaţie, în 2010 când forţele SUA au atacat doi paznici pakistanezi care ajutau luptătorii să scape în Pakistan, cel din urmă a răspuns prin închiderea Porţii Torkham prin care se transportau echipamentele ISAF[4], amintind comunităţii internaţionale că o acţiune pripită poate provoca mai mult rău decât bine. Totuşi, există o serie de alte motive pentru care tensiunile încă mai persistă, unul este dat de adoptarea Tratatului de Tranzit şi Comerţ între Afganistan şi Pakistan care permite exporturi afgane către India, iar în lumina acestor fapte Pakistanul are un nou motiv de a fi preocupat de cooperarea celor două.
Pakistanul va continua să privească India prin lentilele realismului, interesele Pakistanului în ţara afgană vor continua să fie caracterizate de dorinţa de a limita influenţa Indiei şi de menţinerea unui regim cooperant la Kabul, iar un prim pas necesar în procesul de pace ar fi chiar recunoaşterea de către ambele state a Liniei Durand că fiind legală, simplu de spus şi greu de aplicat, însă începând cu acest pas ar putea facilita un al doilea pas, iar acela ar fi adoptarea unui tratat de cooperare între India, Afganistan şi Pakistan, singura cale prin intermediul căreia suspiciunea şi-ar găsi un mod de a se pierde.
Alina Călăreţu, absolventă a Masterului de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA
[1] Danish Institute for International Studies Report 2011, “Pakistan`s future towards Afghanistan”, p. 12.
[2] Federally Administered Tribal Areas.
[3] Danish Institute for International Studies Report 2011, “Pakistan`s future towards Afghanistan”, p. 20.
Se încarcă comentariile...
