Legea se face sub ochii tăi. Deschide-i!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uneori, chiar şi cei mai experimentaţi politicieni se distanţează de nevoile principalilor beneficiari ai politicilor publice.

#consultă #implică-te #colaborează #responsabilizează-te

Uneori, chiar şi cei mai experimentaţi politicieni se distanţează de nevoile principalilor beneficiari ai politicilor publice, cetăţenii. Birocraţia excesivă, lipsa comunicării între instituţii ce au drept atribuţii identificarea de soluţii pentru problemele sistemice, alocarea deficitară a fondurilor publice şi resurselor, conduc către o administraţie publică ce întâmpină dificultăţi în susţinerea dezvoltării socio-economice a României. Pe langă toate acestea, lipsa de transparenţă a administraţiei adânceşte neîncrederea între funcţionari şi administraţia publică, dar şi între cetăţeni şi administraţie. 

Până de curând mergeam în Parlament pentru a susţine cauzele celor ce nu-şi pot face auzită vocea, purtând pălăria reprezentantului unei organizaţii a societăţii civile. În fiecare marti, la ora 9:30 mă aflam la intrarea S2 de la Camera Deputaţilor. Parcurgeam acelaşi traseu. Treceam de filtrul de securitate, urcam treptele şi mă îndreptam spre lifturile din partea dreaptă. Aşteptând minute în şir, de fiecare data, atenţia îmi era captată de un afiş a-l cărui titlu spune: Legea se face sub ochii tăi. Deschide-i! 1996 era anul în care se derula campania de conştientizare a importanţei Parlamentului. La 20 ani distanţă, instituţia este departe de cetăţeni, iar lipsa de încredere de ambele parţi se adânceşte. Nu, nu vreau să vă vorbesc despre criza democratică sau criza Parlamentului. Ceea ce vreau să vă spun este că atunci când ajungeam în comisiile permanente, vedeam de cele mai multe ori o dezbatere purtată între executiv şi legislativ fără implicarea principalului beneficiar al măsurii propuse, CETĂŢEANUL.

Adesea, în campaniile de advocacy în care m-am implicat, am simţit că administraţia percepe principalul beneficiar al propriului serviciu drept un oponent. Atunci când vroiam să transmit recomandările organizaţiilor furnizoare de servicii sociale mă loveam de reticenţă tocmai din partea instituţiei care de altfel ar fi trebuit să mă asculte, să preia mesajul şi să-l transforme într-un “produs” mai bun pentru cetăţeni. Site-urile ministerelor nu includ nici astăzi datele de contact ale persoanelor responsabile de relaţia cu societatea civilă sau organizarea de debateri publice, iar mesajul transmis primeşte rareori un răspuns.

Am găsit în actualul Guvern o echipă dedicată care face un nou tip de administraţie. Pornind de la experienţele acumulate în cadrul organizaţiilor societăţii civile sau în mediul de afaceri, aceştia şi-au unit forţele pentru a dezvolta noi practici, noi moduri de interacţiuni între administraţia publică, societatea civilă şi mediul de afaceri pentru a găsi cele mai bune soluţii. Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic şi Cancelaria Primului-Ministru propun ministerelor şi celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale o cultură a transparenţei, prin adoptarea recentă a unui Memorandum. Un pas important este publicarea, de o manieră standardizată  a informaţiilor minimal prevăzute în Legea nr.544/2001 privind accesul la informaţiile de interes public, furnizând, în acelaşi timp, din oficiu, un set de informaţii solicitate în mod frecvent de societatea civilă sau asumate de actuala Guvernare. Urmează două săptămâni în care instituţiile trebuie să se conformeze şi să-şi actualizeze site-urile astfel încât să conţină exact acele informaţii de interes pentru publicul larg: bugetul anual, bugetul executat, achiziţiile publice realizate, subiecte mult controversate în ultimii ani.

Demersurile de deschidere a administraţiei către principalii beneficiari are avantajul de a pune presiune pe instituţiile publice să îşi îmbunătăţească propriile proceduri. Dacă te interesează modul în care este cheltuit banul public, fii alături de noi şi semnalează orice inadvertenţă! Semnalul tău poate fi important.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite