Legea mea nu este împotriva steagului secuiesc, ci împotriva statului etnic secuiesc

Cu siguranţă România are alte probleme decât steagurile secuieşti. Totuşi, UDMR a transformat obsesia acestora într-o preocupare naţională din cauza semnificaţiei lor evidente: negarea statului român naţional unitar şi înlocuirea lui cu alte forme de autoritate, pe baze etnice. Iată de ce am depus la Parlament o lege care nu este împotriva steagurilor secuieşti, ci împotriva creării unui stat secuiesc în România.

Politicienii maghiari ne-au impus agenda lor falsă până la punctul la care să nu reacţionăm ar fi trădarea interesului naţional. Vorbim de steaguri pentru unităţile administrativ-teritoriale? E vorba de fapt de un pas înainte al UDMR spre autonomie teritorială. Vorbim de drepturile minorităţilor? Din nou, e vorba de privilegierea comunităţii maghiare, dar nu din punct de vedere al drepturilor reale şi egale cu ale românilor, ci al controlului politic asupra unei dorite enclave etnice. Nu am făcut o obsesie din politica maghiară, ci politica maghiară lucrează obsesiv pentru distrugerea statului român, fie că vrem noi să observăm sau nu.

Iată de ce, propunerea unei legi în Parlamentul României pentru a interzice steagurile cu caracter etnic (AICI) este doar o reacţie firească la strategiile murdare ale UDMR care vrea să strecoare sub titulatura steagurilor unor unităţi administrativ-teritoriale afişarea unor însemne etnice, cu trimitere directă spre enclavizare. Steagul nu e un simbol oarecare. Ai arborat un steag pe o clădire oficială, ai însemnat acel teritoriu cu o anumită suveranitate.

Afişarea steagurilor etnice maghiare în Transilvania, alături de cele ale  Ungariei (pentru că aleşii locali maghiari nu se pot abţine să nu-şi dezvăluie afilierea reală şi unde e centrul lor de comandă, mai ales că mai toţi au deja şi cetăţenia statului vecin), reprezintă o invitaţie la superba propunere a lui Tokes ca Ungaria să fie protectorul zonelor în care locuiesc maghiari, o denumire politicoasă pentru anexare.

Dacă permitem afişarea însemnelor secuieşti pe instituţiile României de oriunde ar fi ele, înseamnă că acceptăm o dublă suveranitate, adică cea a unei enclave etnice pe lângă cea a României. Cum e cu putinţă măcar să luăm aşa ceva în considerare? Atunci hai să arborăm şi steagul Rusiei în Moldova (se vor găsi argumente dacă se dau fonduri în acest sens, ca în Transilvania), al Bulgariei în localităţile de la sud, al Serbiei în Banat şi atunci vor şti toţi cât de generos este statul român în a-şi ceda suveranitatea: numai cine nu vrea nu-i trage pământul de sub picioare!

Să mai spunem că aleşii locali ai maghiarilor afişează de multe ori steagul secuiesc fără cel al României, acesta din urmă fiind înlocuit, eventual, cu cel al Ungariei? Ce dovadă mai vreţi că în arborarea steagurilor secuieşti este vorba de negarea statului român prin inventarea unui teritoriu scos de sub legea suveranităţii sale? Toate celelalte poveşti cu dreptul la identitate şi la simboluri culturale sau regionale sunt pentru adormit copiii, este vorba clar în acest caz de ”dreptul” la rapt teritorial.

Iată că şi o publicaţie germană, Der Freitag, sesizează pericolul secesiunii maghiare din Transilvania (AICI), articolul cu pricina identificând lupta pentru autonomie a maghiarilor ca fiind ”următorul conflict separatist din Europa”. Sper că nimeni nu va spune că şi jurnaliştii germani sunt şovini sau în campanie electorală şi de aceea au descoperit pericolul reprezentat de agitaţia secuiască.

Ultima dovadă şi argumentul final al justeţii legii pe care am propus-o este nonşalanţa cu care Sogor Csaba, altfel europarlamentar al României şi candidat cu şanse sigure pentru un nou mandat în PE, defilează la Bruxelles sub stindardul secuiesc, fără tricolor. Ce vrea să transmită acest membru de vază al UDMR dacă nu faptul că el reprezintă un alt stat (chiar dacă acesta încă nu există) şi că nu recunoaşte România? Vrem să-i permitem să continue negarea României tocmai de la tribuna oficială a forului european amintit sau vrem ca europarlamentarii României să aibă măcar decenţa de a a avea drapelul tricolor pe birou? Dacă nu cumva cerem prea mult...

Şi o remarcă de încheiere: afişarea steagurilor etnice maghiare în Transilvania, alături de cele ale  Ungariei (pentru că aleşii locali maghiari nu se pot abţine să nu-şi dezvăluie afilierea reală şi unde e centrul lor de comandă, mai ales că mai toţi au deja şi cetăţenia statului vecin), reprezintă o invitaţie la superba propunere a lui Tokes ca Ungaria să fie protectorul zonelor în care locuiesc maghiari, o denumire politicoasă pentru anexare. Cu toate derulările din Est, unde drepturile minorităţilor se transformă rapid în anexare succesivă de teritorii, chiar vrem să ne vedem anexată o parte din ţară? Atunci liber la steaguri secuieşti, la limba maghiară oficială şi la toate pretenţiile UDMR. Orban, reaşezat pe cai mari în Ungaria, abia aşteaptă, mai ales că şi prietenul său de la Moscova i-ar acorda toată susţinerea şi experienţa în acest domeniu.