La probleme vechi, aceleaşi rezultate...

Bacalaureatul a trecut, rezultatele au rămas, la fel ca anul trecut, ca celălalt an şi ca în ultimii douzeci şi ceva de ani, doar în registrele de examene din şcoli şi în situaţiile inspectoratelor şi ale ministerului. Pentru câteva zile, o săptămână poate, toată media, societatea întreagă s-au mirat, au comentat şi şi-au exprimat părerile cu privire la rezultatele slabe, din ce în ce mai slabe, ale elevilor noştri.

După aceste săptămâni se instalează liniştea...până la viitorul examen, sau eşec al copiilor noştri. Două întrebări îmi vin în minte:

• Până unde putem merge cu aceste rezultate, sau altfel spus, când va înceta decăderea sistemului românesc de educaţie?
• De ce reacţia societăţii şi a mass mediei se reduce doar la rezultatele examenului de bacalaureat şi pentru o perioadă scurtă de timp? Ne vom aminti, probabil iar de educaţie şi de problemele sistemului, la următorul bacalaureat, nu-i aşa? În restul timpului comentăm doar ce se vede, adică efectele, dar realitatea este că, lucrurile cele mai importante care, se întâmplă sau nu în şcolile noastre, nu se văd...ele trebuie urmărite cu atenţie, perseverenţă şi capacitate de analiză constructivă pentru a o perioadă lungă de timp pentru a identifica cu adevărat cauzele care produc aceste rezultate care, ale căror victime sunt copiii noştri şi, în final, naţiunea întragă.

Încerc în următoarele rânduri să răspund la aceste întrebări, răspunsuri care pleacă de la câteva premise care îmi permit să abordez aceste probleme. Mai întâi, cunoaşterea sistemului de educaţie la toate nivelurile acestuia, de la învăţământul preşcolar până la cel liceal în calitate de profesor, director, formator şi inspector general şi, mai ales cea de părinte a doi copii care au învăţat în şcolile noastre. Apoi, cunoaşterea şi capacitatea de comparare a sistemului nostru de educaţie cu alte sisteme europene, capacitate care provine din expertiza şi experienţa participării în calitate de coordonator, autor de cursuri sau formator în numeroase proiecte educaţionale derulate la nivel europena şi nu numai.

Până unde vom merge cu rezultatele slabe ale elevilor noştri la bacalaureat sau, mai general, la testările naţionale şi internaţionale? În anul 2007 s-a publicat un raportul al Comisiei Prezidenţiale cu privire la starea educaţiei din ţara noastră şi potrivit acestuia sistemul avea următoarele caracteristici:

• Ineficient
• Inechitabil
• Nerelevant
• Lipsit de calitate

Aceasta era realitatea care a rezultat din studierea profesionistă şi analiza obiectivă a mai multor documente oficiale ale instituţiilor din România şi din Europa. Este evident că diagonoza realizată arăta cât de multe probleme are sistemul de educaţie şi cât de grave sunt acestea, iar reacţiile, atât ale unor persoane din sistem, cât şi ale reprezentanţilor din mass media sau mediul politic, au fost pe măsură: critică, neîncredere şi mai ales suspiciune. Au comentat, au scris şi apoi, din nefericire...au uitat. Ei bine, eu cred că acest raport nu trebuia uitat, el trebuia atent studiat şi aplicat, pentru că, dincolo de faptul că este unul dintre puţinele documemnte oficiale care face o diagnoză corelată şi integrată cu realitatea educaţională din Europa, propunea şi soluţii. Trebuie să recunosc, o parte dintre soluţii s-au încercat a fi puse în practică, dar fie acest lucru s-a întâmplat prea târziu, fie reacţiile sistemului au fost atât de rezistente încât rezultatele au fost extrem de mici, uneori chiar nesemnificative.

Fac referire la acel document din două motive: mai întâi, el afirma că sistemul este lipsit de calitate, iar ce se întâmplă în ultimii anii la examenele naţionale (evaluare naţională şi bacalaureat), la testările internaţionale (PISA, PIRLS, TIMSS), dar şi nivelul redus de pregătire al absolvenţilor noştri şi capacitatea lor redusă de a fi competitivi pe piaţa muncii, nu reprezintă altceva decât o confirmare a ceea ce raportul afirma cu cinci ani în urm. În al doilea rând, sper să avem curajul să privim cu luciditate şi obiectivitate la ceea ce se întâmplă în şcoala românească, la ce se întâmplă în sistemele educaţionale europene şi să conştientizăm că nu trebuie să mai aşteptăm alţi cinci ani pentru a acţiona înspre schimbarea sau chiar transformarea din temelii a educaţiei din ţara noastră, ci trebuie să începem imediat!

Prin urmare, până unde vom merge cu decăderea sistemului românesc de educaţie, sau mai bine zis, până când vom sacrifica viitorul copiilor noştri şi al naţiunii căreia îi aparţinem? Răspunsul meu se referă la câteva aspecte ce trebuie stopate şi rezolvate imediat ceea ar putea însemna schimbarea direcţiei educaţiei în ţara noastră, de la decădere continuă către ameliorare, stabilitate şi progres. Eu cred că primul lucru pe care trebuie să-l face este să recunoaştem şi să spunem adevărul despre educaţia pe care o oferim copiilor noştri. Astfel, trebuie să acceptăm public faptul că nu toţi copii au acces egal la educaţie şi la resursele pe care aceasta le oferă. Ce şanse au copiii din mediul rural? Minime sau aproape deloc, prin comparaţie cu şcolile din mediul urban. În acest coontext nu putem avea aceleaşi aşteptări cu privire la rezultate când elementele de input sunt atât de diferite.

Din punctul de vedere al eficienţei, lucrurile stau şi mai cumplit. Sistemul nu are bani, sau are bani puţini, dar şi cei pe care îi are nu sunt cheltuiţi eficient. Există multe aspecte în sistemul de educaţie care nu mai corespund timpului pe care îl trăim şi totuşi nu renunţam la ele (folosirea insuficientă a mijloacelor IT în administrarea şcolii dar şi la clasă, clădirile consumatoare de energie, servicii care ar putea fi externalizate, etc). Competenţele manageriale reduse ale directorilor (din cauza unei insuficiente pregătiri în acest domeniu), incapacitatea comunităţilor locale de a asigura o infrastructură corespunzătoare contribuie din plin la rezultatele slabe ale elevilor noştri.

Referitor la lipsa de relevanţă a sistemul, este suficient să privim la rata de ocupare a unui loc de muncă dupa finalizarea studiilor a absolvenţilor şcolilor noastre. Cei mai mulţi dintre ei aleg să plece din ţară şi să practice alte meserii decât cele pentru care s-au pregătit şi pentru care, până la urmă statul a cheltuit bani. Acest lucru se întâmplă din cel puţin două motive: fie sunt pregătiţi pentru meserii care nu se mai regăsesc pe piaţa muncii sau nu sunt căutate, fie nivelul de salarizare este atât de scăzut încât preferă să plece şi să facă altceva pentru o plată mai bună. Ambele motive au efecte asupra tinerilor noştri şi, într-un viitor nu prea îndepărtat, asupra noastră, a tuturor. Dacă ne referim la tinerii studioşi care doresc să continue să înveţe, vom observa că cei mai mulţi dintre ei aleg să studieze la instituţii din afara ţării, ceea ce pune un serios semn de întrebare la adresa universităţilor din ţara noastră.

Ei bine, în acest context, pentru a schimba ceva trebuie mai întâi dorim să ştim unde suntem, să ne asumăm acea realitate, să stabilim ce dorim să schimbăm şi cum vom face acele schimbări. La fel de important este faptul că toate acestea trebuie să se întâmple indiferent de culoarea politică a guvernului şi a ministerului, de ceea ce nouă ne place sau nu să facem, pentru că, trebuie să recunoaştem, copiii noştri nu au nici culoare şi nici apartenenţă politică, ei au doar un singur viitor, care este în mâinile noastre şi decare ar trebui să ne pese.

Aceasta fiind situaţia, răspunsul al cea de-a doua întrebare este unul căt se poate de simplu şi este legat de ceea ce am afirmat până acum. Reacţionăm doar la bacalauret pentru că nu suntem încă conştienţi de starea gravă în care este sistemul de educaţie şi situaţia extrem de gravă şi nesigură a viitorului copiilor noştri.

Dacă dorim ca sistemul să se schimbe, trebuie să fim alături de copii pentru a înţelege exact nevoile lor educaţionale, trebuie să fim alături de şcoală şi de profesori pentru a-i susţine şi a le acorda încredrea şi respectul nostru al tuturor. După ce facem aceste lucruri, este important să urmărim atent ce se întâmplă în sistem, să intervenim obiectiv, să criticăm constructiv şi să apreciem progresele...oricât de mici ar fi acestea.