La 19 ani de la aderarea la UE sunt mai optimist ca oricând!

Se împlinesc 19 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană. Pentru cei mai mulți dintre noi, acesta este un motiv de emoție și de mândrie. Am luptat pentru acest rezultat și l-am meritat. Pentru alții, mult mai puțini, este motiv de polemică populistă păguboasă. Sunt cei care ne-ar vrea slabi și izolați și săraci! Pentru mine, personal, este momentul să facem un bilanț corect și concret după aproape două decenii de la aderare. Poate că punerea lucrurilor în perspectivă ne va ajuta să vedem totul mai clar.

În acești 19 ani, în România au intrat peste 100 de miliarde de euro, fonduri europene nerambursabile. Granturi, așadar, bani care nu au venit cu dobândă, sau cu scadență și nu au venit cu povara unei datorii puse pe umerii copiilor sau nepoților noștri. Ei au venit însă pentru dezvoltare, pentru recuperarea decalajelor (și nu erau puține în 2007), pentru a ne ridica dintr-o tranziție lungă și adesea nedreaptă. Și dacă ar fi să aleg un singur criteriu care separă propaganda și populismul de realitate, el este. A ignora această cifră, peste 100 miliarde de euro, este echivalent cu a ignora România reală! Iar a face așa ceva nu ține de politică, ci de ticăloșie sau de trădare. Nu ține de iubirea de țară, în niciun caz.

Din suma despre care vorbesc, 45 de miliarde de euro au mers direct în agricultură. Acolo s-a văzut poate cel mai concret schimbarea (deși nu este un domeniu singular), prin ferme modernizate, utilaje noi, capacități de depozitare și procesare, tehnologii și productivitate mai mare. România a ajuns să joace iarăși în prima ligă la exportul de cereale în Uniunea Europeană, într-o competiție în care nu intri cu povești, ci intri cu tonaje, multe, livrate, cu contracte și logistică și cu muncă grea. Iar în spatele fiecărei cifre sunt oamenii, mereu ei! Mă gândesc la familii care au putut rămâne la sat pentru că munca lor a început să aibă randament și predictibilitate. Unii chiar s-au întors din Occident pentru asta și nu sunt puțini.

Când discutăm despre economie, în general, diferența dintre România de dinainte și România de după aderare nu mai ține deloc de nuanțe. Este pur și simplu o transformare fundamentală și îți trebuie multă rea voință ca să nu o vezi!

Economia României s-a triplat, dragi cititori. De la aproape 100 de miliarde de euro PIB la momentul intrării în UE, la peste 350 de miliarde de euro astăzi. România este cea mai mare economie din regiune după Polonia, într-o zonă a Europei în care competiția este dură. Dar piața unică europeană, cu peste 440 de milioane de consumatori, a fost cadrul perfect pentru noi care a făcut această creștere posibilă. Ea a însemnat, înseamnă și va însemna acces la clienți, standarde, lanțuri de aprovizionare, capital, exporturi și locuri de muncă tot mai bine plătite.

La nivelul vieții de zi cu zi, indicatorul care contează cel mai mult pentru omul obișnuit este legat de cât de departe ajunge după munca lui, sau cu munca lui. Venitul pe cap de locuitor, ajustat la inflație, a crescut în România cel mai mult din întreaga Uniune, adică  peste 130% față de acum două decenii. Pentru o țară care a plecat de jos, cu salarii mici, cu infrastructură slabă și cu servicii publice rămase în urmă, o asemenea creștere semnifică o schimbare de destin economic. Nu mă feresc de acest cuvânt, pentru că asta au reușit românii de la aderarea la UE. Și-au schimbat în bine destinul!

Convergența se vede și mai clar dacă privim PIB-ul pe cap de locuitor raportat la media UE. În anul 2000 eram la 26%. La momentul aderării, respectând criteriile UE, eram la 40%. Astăzi suntem în jurul a 80% din media Uniunii Europene. Am depășit Grecia, Ungaria, Croația, sau Bulgaria. Cu două decenii în urmă, pentru mulți părea imposibil. Astăzi, este o realitate statistică și o realitate socială. România a urcat, pas cu pas, spre centrul economic al Europei.

Un alt fapt, greu de contestat dar și mai greu de explicat fără UE. România a atras și 125 de miliarde de euro investiții străine directe. Asta înseamnă capital, tehnologie, locuri de muncă, know-how, management, exporturi, integrare industrială și constanță politică (pe care, cu bune și cu rele, am avut-o și o avem). Investițiile mari vin acolo unde există reguli, acces la piață, predictibilitate, protecție juridică, sau infrastructură în creștere. Iar apartenența noastră la piața unică a fost un magnet pentru aceste investiții. Și ele nu s-au oprit.

Dincolo de macroeconomie, România a început să aibă domenii în care performează la nivel european, cu rezultate pe care le poți arăta precis.

Producem cea mai vândută mașină din UE, Dacia Sandero. Suntem în topul european la conectivitatea online, ceea ce înseamnă capacitate pentru educație digitală, servicii online, competitivitate în IT, lucru la distanță, sau investiții în economie modernă. Avem sectoare care trag economia înainte, precum IT-ul, industria auto, agricultura, ori logistica. Sunt acele zone în care apartenența la Uniunea Europeană a contat și contează enorm.

Dar peste toate acestea, avem un câștig pe care îl înțelegi complet abia când îl pierzi, iar eu sper să nu îl pierdem niciodată! Libertatea.

Mă gândesc la libertatea a milioane de români de a munci, studia, circula și construi vieți sau afaceri oriunde în Uniune, fără vize, fără umilință și fără granițele mentale din alte vremuri. Pentru un popor care a trăit decenii închis, această normalitate a fost o ruptură istorică față de frica și izolarea din perioada dictaturii comuniste. La fel, alți europeni, și cunosc, doar eu, sute de cazuri, vin la noi!

Și totuși, paradoxal, astăzi asistăm la o propagandă anti-UE agresivă, împinsă spre mediul rural și spre zonele urbane vulnerabile, acolo unde oamenii sunt mai expuși la frustrare. Auzi acum politicieni care au beneficiat direct de fonduri europene vorbind despre “colonizare”, “pierdere de suveranitate”, “sărăcirea României”. Este, desigur, o intoxicare care se joacă murdar, foarte murdar, cu emoțiile oamenilor, cu nevoia lor de demnitate, cu sentimentul că “cineva” îi nedreptățește. Iar când minciuna se ambalează în patriotism de carton (căci nu putem vorbi de patriotism sincer!), ea devine și mai periculoasă, pentru că îți fură tocmai instrumentele cu care ai putea îndrepta nedreptățile! Vă rog mult să vă gândiți la acest aspect.

Realitatea, însă, este la vedere și la îndemână, în absolut fiecare județ. Drumurile, rețelele de apă și canalizare, utilajele agricole, școlile renovate, spitalele modernizate, granturile pentru IMM-uri și pentru administrațiile locale au venit din apartenența noastră la Europa. Se pot critica întârzierile, se pot critica proiectele prost făcute, se pot critica licitațiile și birocrația. Dar nu poți șterge sursa fondurilor. România modernizată din ultimii ani nu a apărut dintr-o izolare nebunească, așa cum vor unii acum, ci dintr-un cadru european care a pus și resurse dar și reguli pe masă.

Nu, România nu este perfectă. Nicio țară nu este. Avem încă inegalități mari. Avem un stat care încă se mișcă greu. Avem servicii publice sub media europeană în prea multe locuri. Aici nu ajută deloc să ne amăgim. Dar explicația acestor slăbiciuni se găsește în felul în care am administrat, în felul în care am guvernat, în felul în care am construit instituții și am cerut, sau nu, performanță. Europa a pus banii pe masă. Europa a deschis piața. Europa a creat cadrul. Partea de responsabilitate, de competență și de seriozitate rămâne a noastră. Și asta e o discuție care trebuie avută.

Dar, în ciuda oricăror neajunsuri, la care lucrăm, ideea că României i-ar fi mai bine în afara Uniunii ignoră realitatea economică, geopolitică și socială.

Știți ce înseamnă asta? Înseamnă să arunci la canal cea mai bună plasă de siguranță și cea mai mare șansă de dezvoltare pe care le-am avut în istoria noastră modernă. România nu a fost niciodată mai bine poziționată decât este astăzi, ca membră a unei comunități de state democratice, cu acces la finanțare, cu reguli comune, cu piețe, cu alianțe și cu o arhitectură de securitate care contează mai mult ca oricând și din care sigur că dușmanii noștri ne-ar vrea plecați!

Mai binele, însă, nu vine niciodată din izolare. Nu are cum. De acolo, din izolare, dacă nu suntem atenți, pot veni însă pericolele, vulnerabilitățile, nesiguranța și sărăcia. Care om cu mintea întreagă și-ar dori așa ceva pentru țara sa, pentru copiii săi? Și mă bucur că în aceste zile sărbătorim și un an de la integrarea deplină în spațiul Schengen, un pas care a tăiat încă o bucată de fricțiune economică, încă o porție de umilință la frontieră, încă un pretext pentru cei care ne voiau “pe dinafară”.

Dar nu numai că nu suntem afară, ci ne pregătim, a doua oară de la aderare, pentru următoarea președinție română a Consiliului UE, peste șase ani, când România va avea din nou șansa să influențeze agenda europeană și să arate că poate conduce.

Astfel, cred eu, șansa noastră în următorii ani este să ducem această discuție la nivelul corect. Adică nu spre fantasme sau spre dușmani inventați, și nu spre “mândrie” prost înțeleasă și folosită ca scut pentru impostură. Discuția reală este despre cum facem ca banii europeni să lase în urmă instituții mai bune, servicii publice mai eficace și mai eficiente, sate care nu se sting, orașe care nu se sufocă, școli care pregătesc viitorul, sau spitale care respectă omul pe deplin (nu spun că nu se întâmplă și acum, dar spun că se poate mai mult!).

Pe scurt, apartenența la Uniunea Europeană ne-a oferit un instrument. Ține de noi să-l folosim cu minte, cu disciplină, dar și cu onoare. Haideți să nu uităm de onoare, mai ales cei care se dau patrioți doar prin vorbe. 

La aproape două decenii de la aderare, adevărul este că România europeană a crescut și a câștigat. Și tocmai pentru că suntem la o ’vârstă’ atât de fragedă, fiți convinși, în anii următori vom face și mai mult și mai bine.