Klaus Iohannis faţă cu suspiciunea şi nesiguranţa

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, s-a lansat în lupta de a deveni preşedintele României de pe o poziţie privilegiată din punct de vedere comunicaţional. După mai mulţi ani de mandat în fruntea oraşului cu cel mai bun renume atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, a venit să-şi încerce şansa în politica centrală, din nou, aflându-se în topul încrederii în personalităţile politice şi având o notorietate însemnată.

 Aceasta ar fi partea plină a paharului. Cea goală e rezultatul unui profil politic slab conturat. „Un bun administrator”, „un politician care tace şi face”, s-au dovedit până în prezent a fi caracteristici prea slabe, sau dacă nu prea slabe atunci măcar prea puţine, în cea mai importantă şi personalizată bătălie electorală autohtonă. Mai pe-nţelesul tuturor, electoratul nu ştie „de unde să-l ia” sau „nu prea are ce să-i reproşeze, dar nici prea multe să-i aprecieze”, iar să treci drept indiferent e principalul lucru de care trebuie să te fereşti când porneşti într-o luptă electorală. De aceea, Iohannis şi stafful său sunt nevoiţi să le spună votanţilor „o poveste” despre primarul sibian care merită să conducă ţara. Şi n-am folosit „poveste” în sens negativ, ci pentru că astfel funcţionează comunicarea politică: cu poveşti.

Din punct de vedere electoral, deşi nu pleacă cu prima şansă şi poate părea paradoxal, Klaus Iohannis este cel mai „vânat” candidat dintre toţi cei înscrişi la Biroul Electoral Central până pe 23 septembrie, data limită pentru depunerea candidaturilor. Calitatea de candidat al ACL, singura forţă politică ce ar putea concura din punct de vedere organizaţional cu un partid de calibrul PSD-ului, şi rezultatele tuturor sondajelor de opinie fac din Klaus Iohannis principalul, şi aproape singurul, adversar al lui Victor Ponta. Situaţia este asemănătoare şi dacă ne îndreptăm privirea către ceilalţi candidaţi de dreapta. Preşedintele PNL reprezintă obstacolul intrării în turul II al alegerilor pentru Elena Udrea, Monica Macovei sau Călin Popescu Tăriceanu.

Punând cap la cap ideile paragrafelor de mai sus putem înţelege şi ofensiva continuă la adresa lui Klaus Iohannis. Fiind adversarul tuturor, te transformi în ţinta tuturor şi devii personajul principal al celei mai importante campanii negative în aceste alegeri. Fac o scurtă paranteză aici. E adevărat că din această perspectivă Victor Ponta ar putea să-i ia locul lui Klaus Iohannis, însă acest lucru s-ar putea întâmpla mai aproape de perioada dintre cele două tururi de scrutin şi în funcţie de întâmplările de pe scena politică de până atunci. Dar despre acest subiect voi vorbi cu altă ocazie.

Aşa cum aminteam şi mai devreme, Klaus Iohannis e un politician căruia nu prea ai ce să-i reproşezi. Nefiind implicat în politica centrală decât prin episoadele în care a reprezentat o propunere neconcretizată pentru funcţiile de premier şi vicepremier, nici nu a fost atins de vâltoarea cu care politica dâmboviţeană îşi devorează liderii. Însă adversarii săi au identificat punctul nevralgic, profilul politic slab conturat, şi au acţionat în consecinţă încercând să-i atribuie lui Klaus Iohannis nişte atribute înainte ca acesta să facă acelaşi lucru, dar în sens diametral opus. Aici a intervenit strategia: inducerea suspiciunii şi a nesiguranţei. Fie că a fost vorba de de speţa unei posibile incompatibilităţi sesizată de ANI, de o posibilă invalidare a mandatului în cazul în care ar câştiga, pe aceeaşi problematică a unei incompatibilităţi mai vechi, de declaraţia lui Traian Băsescu conform căreia Iohannis e o necunoscută, un om tăcut şi introvertit, stări necaracteristice unui candidat la prezidenţiale sau de cadoul pe care Monica Macovei a anunţat la înscrierea propriei candidaturi că i-l face (o oglindă în care Iohannis să vadă cum arată un candidat care nu spune nimic), toate acestea au avut ca obiectiv ridicarea unor semne de întrebare în privinţa omului şi politicianului Klaus Iohannis.

Că primarul Sibiului nu e un guraliv ştiam cu toţii. Însă nu puţini au fost cei care anticipau o adaptare a acestuia la rigorile unei campanii electorale, iar prin rigori mă refer la declaraţii dese şi tăioase, atacuri la adresa adversarilor, acţiuni de campanie cu scopul de umanizare a personajului politic ş.a.m.d.

Însă adaptarea aşteptată a venit treptat şi s-a făcut susţinând ce era bun în profilul politic creat anterior: un om care nu vorbeşte mult, dar care pun preţ pe fapte şi pe seriozitate.

Modul în care politicianul se adaptează la starea de campanie electorală mi-a stârnit curiozitatea cu privire la prima apariţie televizată[1] de după intrarea oficială în cursă, înscrierea candidaturii la BEC. Fără a folosi prea multe cuvinte şi lăsând în continuarea impresia că e un politician care nu spune lucruri, ci de la care trebuie să afli lucruri, însă într-un vizibil progres comunicaţional faţă de momentele de start ale perioadei de pre-campanie, Klaus Iohannis a încercat să vorbească despre omul Iohannis, să clarifice toate momentele controversate, să spună de ce-şi doreşte să candideze şi să-şi mobilizeze activul de partid prin setarea unui obiectiv îndrăzneţ (35% din voturi în primul tur) şi prin siguranţa exprimată când a venit vorba de victorie.

A fost o veritabilă prezenţă mediatică de campanie. A dat naştere la destul de multe ştiri pe diferite paliere (personal/politic/electoral), însă n-am avut parte de nimic „senzaţional”, de nimic care să ia ochii opiniei publice, ţinând cont că era prima apariţie de după înscrierea oficială în cursa prezidenţială. E adevărat că tot efortul de a crea un profil politic şi de a umaniza personajul politic trebuie continuat, asta în primul rând pentru că şi ofensiva negativă la adresa sa, cu acelaşi scop de a crea un profil, va continua, însă cred că va veni un moment în care Klaus Iohannis ar trebui să fie cel la care toţi ceilalţi să se raporteze. Indiferent de scandalurile care vor urma, de dezvăluiri, de continuarea luptei Băsescu – Ponta, preşedintele PNL va avea nevoie de un moment de cotitură în campania electorală. N-a venit timpul.

Mizele principale până la primul tur vor fi menţinerea statutului de favorit pentru turul II, mobilizarea activului de partid şi contracararea campaniei negative de inducere a suspiciunii, a nesiguranţei.

Însă în perspectiva turului II, aşa cum arată momentan „poza” electorală, Victor Ponta ar putea avea probleme doar în contextul unei prezenţe mari la vot, prezenţă dată de anumite categorii de votanţi pentru care simpla identificare a „răului” cu Victor Ponta nu va fi de ajuns dacă nu va fi dublată de o identificare a „binelui” cu Klaus Iohannis.