Kitschul condamnat prin kitsch şi repetiţii cu adăugire

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Molière a scris Burghezul gentilom în anul 1670, dând curs unei comenzi regale. Situaţie relevantă până la un punct pentru bizara relaţie avută de marele artist cu Regele Soare.

Pentru ambiguitatea unor raporturi în care disidenţa secretă făcută de Molière regimului şi esteticii sale s-a amestecat cu meandrele condiţiei lui sociale şi profesionale, în bună parte dependentă de capriciile şi protecţia venită din partea lui Ludovic al XIV lea. De ceea ce însemna să fii écrivain du Roi.

După ce a primit un mesager diplomatic turc care l-a enervat cumplit pe Rege, acesta i-a solicitat dramaturgului său oficial să scrie un fel de text de răzbunare, transformat în ceea ce s-a numit „un divertisment turc”. Fără doar şi poate, sarcina a fost îndeplinită prin sarabanda din finalul Burghezului gentilom. Nu trebuie însă uitat cum întreaga piesă dădea satisfacţie deopotrivă sentimentelor nu tocmai calde nutrite de Rege faţă de noii îmbogăţiţi, burghezii, ce aspirau la titluri şi onoruri nobiliare. Nu că Ludovic ar fi fost din cale afară de încântat de ceea ce se chema în epocă la noblesse d’épée, nobilimea cu tradiţie care nici ea nu era, la rându-i, chiar foarte încântată de monarhul absolut.

Avea, prin urmare, foarte mare dreptate profesorul român Basll Munteanu atunci când în cursul său de Istoria literaturii franceze ţinut în perioada interbelică afirma că Burghezul gentilom  ar fi o piesă „destul de bizară în care satira îndreptăţită cedează uneori locul caricaturii şi burlescului”.

image

Satira, caricatura, burlescul, grotescul în cascadă, toate amplificate şi duse la paroxism reprezintă mecanismul ce stă deopotrivă la baza spectacolului regizat de Victor Ioan Frunză la Teatrul „Regina Maria” din Oradea. Un spectacol în care efectul comic creşte cu fiecare nouă apariţie a Domnului Jourdain. Dobândeşte proporţii de elefantiazis. Spectacolul e rebotezat Domnul Jurdan în primul rând deoarece directorul de scenă şi-a dorit o perspectivă decis, profund contemporană, menită să atace fără milă, să cauterizeze relele sau măcar o parte dintre pecinginile româneşti de azi, în al doilea rând fiindcă în noua gramatică a partiturii („rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză, dramaturgia: Adrian Nicolae”) îşi dau întâlnire atât celebra piesă a lui Molière cât şi fragmente din Jourdain cel scrântit, scriere a lui Mihail Bulgakov. Scriitor fascinat - et pour cause - de personalitatea precursorului lui francez. Relevantă în acest sens fiind îndeosebi copleşitoarea piesă Cabala bigoţilor.

Mecanismul repetiţiei, o repetiţie pe care aş numi-o cu adăugire, furnizează miezul comic al spectacolului. Care confirmă şi în acest chip adevărul celor scrise cândva de Georges Poulet, marele critic care observa că ea, repetiţia, înseamnă mijlocul graţie căruia personajul principal dobândeşte valoare de tip, se generalizează. În reprezentaţia orădeană, Jourdain/Jurdan apare de câteva ori, de fiecare dată mai comic, mai grotesc, mai fanfaron, mai animat, chiar mai măcinat de visuri de mărire. Scrânteala, nebunia lui cresc, devin copleşitoare, îl transformă în tip, în eşantion, în mostră gigantică de parvenit. Jurdan se proiectează nu singur, ci „ajutat”, împins de escrocii ce îl înconjoară şi care profită de megalomania lui crescândă în derizoriul absolut. Comandă costume din ce în ce mai extravagante, pantofi tot mai ridicoli, vrea profesori din ce în ce mai mulţi, e tot mai păcălit de cuplul Dorimène –Doran(te), visează amantlâcuri ajunse la stadiul de iubiri ce îi întunecă gândirea, aspiră la onoruri fără număr.

Această repetiţie cu adăugiri e vizibilă şi în cazul personajelor secundare. Le-am numit mai sus pe Dorimène şi pe Doran(te), lor asociindu-li-se profesorul de muzică şi de teatru, profesorul de dans şi de teatru - dans, maestrul de arte marţiale, profesoara de filozofie, maestrul de croitorie, la fiecare nouă apariţie din ce în ce mai hulpavi, în unele cazuri şi tot mai ridicoli.

Pe acelaşi principiu al adăugirii e fundamentat întregul aspect plastic al montării. O veritabilă metaforă imagistică. Decoruri, costume, recuzită minuţios gândite şi alese de atât de inventiva Adriana Grand.

În prima parte a reprezentaţiei îl vedem pe dl. Jurdan aflat într-un spaţiu imens, atins şi el de omniprezentul elefantiazis. Dominat de reproduceri imense, cu apăsate tente kitsch, după tablouri celebre, de la Mona Lisa la Creaţiunea, invadat şi sufocat de figuraţii animaliere al căror rost este acela de a marca opulenţa grevată de vulgaritate. Totul completat de o scară ca în marile palate pe care urcă şi coboară Doamna şi Domnul Jurdan. În a doua parte a spectacolului, amestecul deja supra-abundent este „ supra-completat” de un tablou plasat în mijlocul încăperii. Portretul domnului Jurdan, cu o coroană de palmi, precum Nero, şi cu hlamida cu a cărei purtare nu se obişnuia. Mâna lui Dumnezeu prelungindu-se prin mâna burghezului îmbogăţit.

Domnul Jurdan, interpretat de Daniel Vulcu, este prototipul perfect al prostiei agresive. Nu înţelege nimic din artă, deşi în faţa lui se joacă tot felul de utopii performative, are graţia unui urs atunci când încearcă să danseze, e batjocorit pe faţă de croitor - foarte bun în rol e Răzvan Vicoveanu, la fel de bun şi ca interpret al lui Cornel, servitorul inteligent şi salvator al lui Claudiu, un alter ego al lui Covielle, jucat cu accente bine plasate şi o voce perfect impostată de Andrei Sabău. Jurdan e bătut la propriu de Maestrul de arte marţiale (Pavel Sîrghi), batjocorit de profesorul de muzică şi teatru (Petru Ghimbăşan), de profesorul de dans &teatru dans (Alexandru Rusu) şi de înţepata profesoară de filozofie (Corina Cernea). E înşelat în cel mai neiertător mod de Dorimène (Georgia Căprărin) şi de Doran (remarcabil în rol tânărul actor Alin Stanciu). E terorizat de bunul simţ ce se impune chiar şi prin recursul la mijloace de coerciţie fizică al vulcanicei doamnă Jurdan (Elvira Platon Rîmbu) ori de energia explozivă a Luciei, fiica lor (Carina Bunea) sau de cea încă şi mai puternică şi nestăpânită a lui Nico (exact ce trebuie în jocul Adelei Lazăr). Au evoluţii bine calibrate Eugen Neag (Brânduş), Mădălin Costea (Alin , student la Arte), Vlad Bulzan şi Dominic Olar (Doi valeţi), îşi fac cum trebuie datoria Sorin Domide şi Sorin Precup (cei doi bodiguarzi).

image

Ca şi în alte spectacole regizate de Victor Ioan Frunză muzica este anume compusă pentru montare. În cazul de faţă este semnată de Ovidiu Iloc şi e interpretată de o orchestră condusă chiar de compozitor (Gáti Sándor, Bogdan Scurtu, Horaţiu Miron, György Mártin, Albert Károly Szávuly, Marius Bulzan, Tamás Kása, Kálman Nagy, Ciprian Vereş (contrabas). Partea vocală e asigurată de Iosif Viktor (contratenor), Dana Baboş (mezzosoprană), Hunor Benczédi (Bariton). Coregrafia cu toate caraghioslâcurile ei anume căutate îi aparţine Liviei Tulbure-Gună.

Totul este pe faţă, regizorul nu îşi ia nici o măsură de precauţie, subtilităţile sunt dinadins lăsate la o parte, kitschul e demascat prin kitsch. Impostura cu care ne întâlnim în orice zi, chiar şi în lumea teatrului, e fără milă demascată prin citări la scenă deschisă. Comicul e integral, atinge apogeul în episodul mamamuşizării, spectacolul de o energie explozivă.

Teatrul „Regina Maria” din Oradea - DOMNUL JURDAN - Rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză după BURGHEZUL GENTILOM de Jean Baptiste Poquelin (Molière), comedie balet în proză în cinci acte şi după JOURDAIN CEL SCRÂNTIT de Mihail Bulgakov; Dramaturg: Adrian Nicolae; Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză; Decorul  şi costumele: Adriana Grand; Muzica: Ovidiu Iloc; Coregrafia: Livia Tulbure-Gună;  Cu: Daniel Vulcu, Elvira Rîmbu, Carina Bunea, Andrei Sabău, Georgia Căprărin, Alin Stanciu, Adela Lazăr, Răzvan Vicoveanu, Eugen Neag, Petre Ghimbăşan, Alexandru Rusu, Pavel Sîrghi, Corina Cernea, Răzvan Vicoveanu, Vlad Bulzan, Dominic Olar, George Dometi, Mihaela Gherdan, Anda Tămăşanu, Diana Burcă, Denisa Benko;  Orchestra: Ovidiu Iloc (dirijor), Iosif Viktor (contratenor), Diana Baboş (mezzosoprană), Benczédi Hunor (bariton), Gáti Sándor (oboi), Bogdan Scurtu (clarinet), Horaţiu Miron (fagot), György Mártin (trompetă), Albert Károly Szávuly (trombon), Marius Bulzan (percuţie), Tamás Kása (chitară), Kálmán Nagy (vioară), Ciprian Vereş (contrabas); Data premierei: 25 septembrie 2016

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite