Ivan Pilchin – Omul-acvariu

„Limba, cartea, literatura şi arta sunt menite să ne umanizeze, să ne apropie, pentru a progresa împreună” afirma poetul, traducătorul şi profesorul Universităţii de Stat din Moldova, Ivan Pilchin într-un amplu interviu (Radio Europa Liberă Moldova,2019) ce provoacă cunoaşterea propriei lumi a creaţiei în versuri reflectată în cartea sa, de debut în poezie, „Omul-acvariu”, apărută la Chişinău, Editura Arc, 2020.

Din perspectiva cititorului, versurile, dincolo de stil, rimă sau optică literară, ar trebui să fie o căutare către propiul eu inspirată de creaţiile poetice ale scriitorului, în genere, descoperind, într-un final,  muzica propriului suflet.

Mesajul versurilor poetului Ivan Pilchin este unul subtil şi metamorfozat în „omul-acvariu”, unde cuvintele se pliază în căutarea ideilor şi sensurilor vieţii sau ale existenţei: „sunt omul-acvariu/mănânc şi peştele-mi hrănesc/respir şi beau apă ca el/ să-noate liber în mine/mişcând din coadă/şi din aripoare [...] sunt omul-acvariu/locul în care încap peşti şi ape/şi bulele de aer/nimic mai mult/dar în ocean/el va găsi ca şi în mine/o casă nouă/şi-odată oceanul deveni-va/ca şi mine strâmt pentru peşte/şi peştele iarăşi va începe/să iasă-adesea/din adâncuri ca să vadă/lumina mutului apus”.

Poezia, „eau de vie” ne conduce către apa vieţii contopită în iubire ce devine „un tot/ întreg”: „el zice/tu şi eu/suntem apă/şi atunci când/ne/iubim/unul pe altul/apele noastre/se contopesc/ împreună/se împletesc/ca nişte/valuri/mlădioase/şi devin/un tot/întreg”; ca, apoi, să năzuim către „o nouă zi” unde, „ploaia este/ ploaie/trandafirul este/doar un/trandafir/simbolurile/şi semnele/şi-au pierdut/orice sens/ziua cea nouă/dăruieşte/uşurinţa/mult aşteptatul/calm/mirosul florilor/şi cântecele păsărilor/în grădina/desfătării”.

Şi, totuşi, „love is...” este pentru poetul Ivan Pilchin asemenea unei gume de mestecat turcească în nota nostalgică a unei generaţii al cărui manual al fericirii îl găseşti într-o cutie de bomboane: „un băieţel şi o fetiţă/se ţin de mână/se iubesc unul pe altul/şi ştiu că/dragostea este....”.Iar „cuvintele noastre” sunt adesea nişte „ecouri” care în scriitura creativă a lui Ivan Pilchin se repliază în „litere pline de smerenie/negre pe alb/semne incerte/în praful/drumului/este tot/ce trebuie//să ştim/despre ele”.

În noua „ivanghelie” versul se împleteşte cu dragostea, iar constelaţiile mântuirii se manifestă „prin epifaniile unui cotidian citadin”: „uneori/ea îţi povestea/cum/a venit dumnezeu/ pe pământ/pentru a-i salva/pe oameni/aşa zice/ivanghelia/îşi termina ea/povestea/şi iată/deja vedeai/cum dumnezeu/merge/prin piaţa gării/se apropie/de răscrucea/de pe strada/comsomolului”.

Recomand versurile scriitoului Ivan Pilchin, nu doar iubitorilor de poezie ci şi celor mai puţin interesaţi, deoarece au darul de-a nuanţa dar şi releva trăirile „omului recent” pătruns de nefirescul cunoaşterii „amestecate”.