Iubirea e un lucru foarte mare

Una dintre cele mai simpatice piese ale regretatului Dumitru Solomon se cheamă Zăpezile de altădată. Scrisă cândva, prin anii ’70, piesa e povestea unei fete şi a unui băiat ce se întâlnesc undeva, întâmplător, se îndrăgostesc la nebunie unul de celălalt, se căsătoresc, beneficiază de atenţia binevoitoare a socrilor şi părinţilor din dotare şi sfârşesc prin a  se plictisi la nebunie unul de celălalt.

Piesa s-a jucat mult, cu remarcabil succes, în numeroase teatre din ţară, aşa  că am văzut-o adesea, în nenumărate versiuni scenice. Regizorul Mircea Cornişteanu este un fan al ei, a montat-o cu consecvenţă, chiar şi după 1989,  cel mai recent la Teatrul de Comedie din Bucureşti.

Flori, fete, filme sau băieţi, piesă scrisă de Cornel Mimi Brănescu după anul 2000, spune, cu un limbaj ceva mai cool,  adică niţeluş mai decoltat, dar nu foarte tare, cam aceeaşi poveste. Numai că, de data asta e vorba despre două cupluri. Care şi ele se fac şi ajung să se desfacă din motive la fel de explicabile şi de inexplicabile deopotrivă. Că doar, o ştim de la Ion Băieşu, iubirea e un lucru foarte mare.

Precum scrierea predecesorului său, şi cea datorată lui Mimi Brănescu e una ce se joacă mult. E drept, nu şi-a găsit încă regizorul dornic să o tot repună în scenă. Explicaţiile succesului nu sunt greu de găsit. Flori, fete, filme sau băieţi  oferă patru roluri generoase pentru patru actori tineri. Roluri la fel de “grase”, necauzatoare de gelozii profesionale. Povestea e simplă, sensurile ei la vedere, defel greu de descifrat. Textul are umor. Se montează relativ uşor, se poate chiar ca montarea să fie una expeditivă.

Invitată să o însceneze la Sala Studio a Teatrului Clasic “Ioan Slavici” din Arad, tânără regizoare Antonella Cornici a luat lucrurile foarte în serios. Nu a făcut deloc o trreabă de mâîntuială. A optat pentru o montare foarte cinematografică a textului, a gestionat riguros, împreună cu scenograful  Doru Păcurar, care a imaginat un decor etajat, spaţiul scenic, Bobo Burlăcianu  a compus o muzică originală inspirată pe care a  amestecat-o cu talent cu hituri din repertoriul internaţional. Antonella Cornici a alcătuit şi o bună dfistribuţie, componenţii ei, Cecilia Donat, Alina  Danciu, Alex Mărgineanu şi Călin  Stanciu, având toate datele personajelor încredinţate.

Spectacolul începe vesel şi ritmat, are la un moment dat oarecare căderi de ritm, bucuria jocului scade şi ea, lucrurile revin mai apoi la normal. Finalul muzical şi muzicalizat ar fi avut nevoie de un plus de precizare şi de elaborare.

Problema e că nici regizoarea, nici scenograful şi nici interpreţii nu au identificat soluţia spre a-şi răpune duşmanuul numărul 1: catastrofala acustică a Sălii Studio a Teatrului arădean.  Aceasta, conjugată cu unele deficienţe de rostire ale unor interpreţi, cu un minus în colorizarea a rolurilor, îşi pune amprenta pe calitatea montării. Păcat.

Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad - FLORI, FETE, FILME SAU BĂIEŢI de Cornel Mimi Brănescu; Regia: Antonella Cornici; Decorul: Doru Păcurar; Costumele-Oana Cătălina Văran; Compoziţia şi ilustraţia muzicală: Bogdan Burlăcianu (Bobo); Cu: Cecilia Donat, Alina Danciu, Alex Mărgineanu, Călin Stanciu; Data reprezentaţiei: 21 martie 2014