INTERVIU La doi ani după revoluţia din Egipt
0
La 25 ianuarie 2011, impresionante demonstraţii în stradă au avut loc în Egipt, începând astfel revoluţia celor dornici de schimbare.
Ulterior, la 11 februarie 2011, preşedintele de atunci, Hosni Mubarak şi-a dat demisia, moment urmat de profunde mutaţii politice interne.
Cu acest prilej, al aniversării a doi ani de la revoluţie, doamna Laila Ahmed Bahaa El-Din, ambasadoarea Egiptului la Bucureşti, a avut amabilitatea să îmi acorde un interviu.
La dialog a asistat şi dr. Abdalla Mobasher, vicepreşedintele asociaţiei egiptenilor din ţara noastră, al căror număr se ridică la 1000 de cetăţeni, ce muncesc şi trăiesc aici, în familii mixte, unde se vorbeşte atât limba română, cât şi cea arabă.
Şi încă un reper important: 95% din mobila fabricată în Egipt utilizează lemn cumpărat din România, ceea ce reprezintă un indice relevant pentru relaţiile bilaterale.
*
Din câte ştiu, tatăl dumneavoastră a fost o personalitate de excepţie, în presa de la Cairo. Cât de mult a contat asta pentru evoluţia proprie?
Dificilă întrebare. O.K.! Tata a fost jurnalist, cel mai tânăr redactor-şef, la vremea sa, din Egipt. Credea în liberalism, în necesitatea ca arabii să fie uniţi, în procesul dezvoltării sociale şi economice. Era un spirit progresist. Îi plăcea să scrie despre tot ce îi interesa pe conaţionalii mei: artă, mediu, egalitatea femeilor cu bărbaţii, care atunci, în anii ’50 reprezentau abordări avangardiste. Iar la noi în casă, discuţiile despre politică erau zilnice, ca pâinea şi untul. Veneau prieteni cu opinii diferite, dar tata încuraja discuţiile contradictorii, fiind un spirit democratic.
Ce semnificaţie are aniversarea de acum a revoluţiei egiptene?
Revoluţia a fost începută de tineri, activi pe Internet. Care doreau justiţie, condiţii mai bune de viaţă, libertate. La început, manifestaţiile erau îndreptate împotriva Ministerului de Interne, contra brutalităţii poliţiei. Apoi demonstraţiile au reunit egiptenii de vârste, convingeri politice şi religioase diferite, revoluţia devenind astfel populară. Aceasta nu a fost una generată de un grup de oameni, ci una într-adevăr spontană, a poporului. Oamenii voiau ca politica să o facă ei, puterea să revină la popor. Astfel încât fiecare cetăţean să poată contribui la dezvoltarea ţării.
Îşi exercitau libertatea cuvântului...
Să ştiţi că aceasta exista şi înainte de revoluţie. Numai că opiniile exprimate nu duceau la vreo schimbare în societate.
Cum acţionează reprezentanţii Fraţilor Musulmani în forul legislativ actual?
Înainte de revoluţie au fost persecutaţi de vechiul regim. Apoi şi-au făcut o organizaţie politică. Partidul Libertăţii şi Justiţiei îi reprezintă acum şi deţine majoritatea în forul legislativ. Iar cei ajunşi în executiv ştiu că trebuie să privească lucrurile dintr-o perspectivă guvernamentală. Sunt moderaţi, pragmatici, oameni de afaceri. Pentru că guvernul trebuie să construiască şcoli, să asigure venituri mai bune cetăţenilor, să aibă relaţii mai bune cu lumea exterioară. Partidul Libertăţii şi Justiţiei provine din clasa mijlocie.
Sunt oameni educaţi, mulţi dintre ei fiind doctori, arhitecţi, ingineri, parteneri cu care se poate discuta. Sunt şi organizaţii islamice care lansează în media afirmaţii ce nu reprezintă curentul majoritar în rândurile Fraţilor Musulmani.
Ce s-a schimbat în ultimii doi ani?
Avem un nou preşedinte, o nouă constituţie, dar nu şi un nou parlament. Ci ceea ce poate fi comparat cu un senat. Alegerile parlamentare vor avea loc în luna aprilie.
Apropo de preşedinte. La finele acestei luni, preşedintele Mohamed Morsi va vizita Franţa. Cu ce scop?
Franţa a fost totdeauna importantă pentru Egipt. Avem multe lucruri în comun, nu doar pe plan politic, ci şi în artă, cultură, comerţ. Preşedintele nostru vrea să continue această tradiţie. În acelaşi timp sunt şi alte teme de interes reciproc, care vor fi abordate în discuţiile de la Paris, cum este şi problema Siriei, a Palestinei, rolul Franţei în Uniunea Europeană. Anterior, preşedintele Morsi a vizitat şi alte ţări. Deci, aceasta nu este o surpriză.
Totuşi, intenţiile declarate privind această vizită includ şi o serie de explicaţii privind chestiuni de ordin intern, precum drepturile femeilor, ale celor care nu sunt de credinţă islamică, precum cei ce aparţin de biserica ortodoxă coptă...
De fiecare dată când are interlocutor un omolog sau un premier, preşedintele Morsi trebuie să explice mutaţiile survenite pe plan intern. Vin demnitari politici importanţi la Cairo, se fotografiază în piaţa Tahrir, apoi la convorbirile oficiale întreabă ce planuri de viitor există, cum este noua constituţie, ce drepturi au femeile, creştinii etc. Sigur că răspunsurile reprezintă viziunea preşedintelui, a membrilor guvernului, dar în societatea noastră există o largă diversitate de opinii, în chestiunile menţionate.
De pildă, forţele conservatoare au o viziune diferită privind modul în care trebuie protejate femeile egiptene. Iar cei care au o opinie opusă susţin că femeile nu trebuie protejate, ci trebuie să se afirme prin propriile capacităţi.
Referitor la noua constituţie, include aceasta prevederi tipice legii islamice shariah?
Înainte de revoluţie, Articolul 2 din constituţie prevedea că shariah este principala sursă a legislaţiei noastre. Şi asta din vremea preşedintelui Anwar Sadat. Deci nu singura! Şi azi sunt opinii care susţin să fie unica sursă a prevederilor legale. Dar asta nu s-a întâmplat. Depinde de viitorul parlament cum va vedea modalităţile de aplicare.
Shariah îi duce cu gândul, pe europeni, la imaginea abuzurilor talibanilor, în Afganistan, care au omorât femei cu pietre, au efectuat execuţii publice pe stadioane...
Ştiţi, problema, uneori, cu occidentalii este că ei rostesc cuvinte precum: islamist - confundându-l cu un terorist, shariah – generalizând ce afirmaţi despre Afganistan. Dar religia islamică este chiar una progresistă. Depinde însă cum o interpretează unii. Islamul din Maroc nu este la fel ca acela din Egipt. Sau cel din Afganistan. Implementarea sa ţine de cultura existentă în fiecare societate. Comparativ, sunt sigură că religia creştină practicată în America Latină diferă, de pildă, de aceea din Italia. Definiţia societăţii egiptene? Este foarte moderată! Nimic nu este extremist.
Care este acum rolul Forţelor Armate ale Egiptului?
Trupele au revenit în cazărmi. Armata nu intervine în viaţa politică. Nici în procesul legislativ. Militarii au exercitat o vreme atribuţiile care revin azi noului preşedinte, forului legislativ. Dar acum se ocupă strict de misiunile lor.
Armata a asigurat Egiptului un rol de balanţă în Orientul Mijlociu. Vă propun un tur de orizont. Începând cu frontiera egipteană estică. Cum relaţionează azi, oficialităţile de la Cairo cu liderii din Gaza şi conducerea Israelului?
Dorim să îi vedem reuniţi pe palestinienii din Gaza, cu cei din Cisiordania. Dar asta trebuie să pornească de la ei.
Faptul că acum au obţinut statutul de observator la ONU le-a demonstrat că trebuie să fie uniţi. Pe de altă parte, Egiptul este una dintre ţările importante din regiune care doreşte şi are relaţii paşnice cu Israelul. Dar palestinienii trebuie să-şi recupereze teritoriile acum ocupate.
Liderul Hamas a declarat că vrea pace, dar nu recunoaşte statul Israel! Nu este o contradicţie în termeni?
Nu chiar. Nici Israelul nu recunoaşte statul palestinean. Pe de altă parte, teritoriul aflat încă sub ocupaţie poate fi eliberat prin negocieri sau prin luptătorii pentru libertate.
Dar victoria în alegeri a premierului Benjamin Netanyahu va bloca acest proces?
După cum ştiţi este un lider cu opinii ferme. Dar şi Menachem Begin a fost dur, însă s-a putut negocia cu el, ajungându-se la semnarea acordurilor de pace de la Camp David. Cred că premierul Netanyahu ar putea fi suficient de pragmatic şi inteligent, pentru ca să înţeleagă că este timpul să se ajungă la o înţelegere.
Dincolo de Marea Roşie, există Iordania şi Arabia Saudită. Cum relaţionează oficialii egipteni cu omologii din cele două state?
Amical. De pildă, avem un milion şi jumătate de egipteni care trăiesc pe teritoriul saudit şi importante investiţii ale Arabiei Saudite în Egipt.
Nu există o sensibilitate, la Cairo, pentru faptul că, datorită crizei din Siria, pe teritoriul iordanian se află un număr de militari americani?
Ceea ce o ţară decide să aducă în interiorul propriilor graniţe este de competenţa sa. Nu avem probleme cu deciziile pe care le ia independent o ţară.
La sud, Egiptul se învecinează cu Sudanul. Secesiunea acestui stat a afectat relaţiile bilaterale?
Relaţiile noastre sunt foarte bune. Aproape două-trei milioane de sudanezi trăiesc în Egipt. Egiptenii nu şi-au dorit vreodată să asiste la scindarea unei ţări arabe. Dar trebuie să respectăm ceea ce au decis sudanezii. Şi să sperăm că relaţiile dintre Sudanul de nord şi cel de sud vor fi paşnice.
La vest aveţi graniţa cu Libia, cea bântuită nu doar de furtunile deşertului, ci şi de recenta schimbare sângeroasă de regim politic…
Libienii au propriile lor confuzii, de ordin intern. Au încă probleme de soluţionat. 1,5 milioane de egipteni trăiesc pe teritoriul libian. Unii au decis, după revoluţie, să revină în Egipt. Dar mulţi au rămas acolo. Şi doresc să muncească şi să trăiască, în continuare, în Libia.
Ce reacţie au avut autorităţile egiptene în legătură cu recentul atac terorist din Algeria?
Suntem împotriva oricărei forme de manifestare a terorismului, oriunde s-ar produce.
Nu departe de Egipt este criza din Siria…
Siria este o tragedie reală. Problema de acolo sunt clanurile. Sunt diferite grupuri etnice. Regimul de acolo nu a tras concluziile de rigoare din primăvara arabă. Egiptul crede că singura soluţie este una politică, care va include plecarea preşedintelui Bashar al-Assad.
Altfel se va ajunge la o scindare, care va fi catastrofală.
Aveţi în vedere şi detensionarea situaţiei din Golful Persic?
Noi recunoaştem că Iranul are un mare rol în regiune. Inclusiv în rezolvarea situaţiei din Siria, Noi nu putem nega asta. Egiptul a propus ca Orientul Mijlociu să fie o zonă liberă de arme nucleare. Aici incluzând statele arabe, Iranul şi Israelul. Ceea ce se întâmplă acum este faptul că Occidentul este atent la Iran. Asta este bine. Dar am vrea să fie la fel de atent şi la Israel. Care este în afara controlului agenţiei internaţionale de resort.
Ce aşteaptă diplomaţia egipteană, lumea arabă, de la anunţata viitoare întâlnire dintre Barack Obama şi Vladimir Putin?
Greu de răspuns. Ne-ar plăcea să se înţeleagă. Şi spre binele nostru. Nu contra noastră.
În final, să revenim la România şi relaţiile bilaterale.
Avem relaţii de o sută de ani, extrem de bogate. Oriunde am poposit în România, ca ambasador, sau ca persoană particulară, de pildă la cumpărături, am fost tratată foarte frumos. Românii sunt prietenoşi.
Profit de acest interviu pentru a-i invita şi pe cititorii dumneavoastră să viziteze Egiptul, unde acum nu există niciun pericol pentru ei.
Vă mulţumesc frumos pentru dialogul franc şi fie ca aniversarea revoluţiei să fie de bun augur pentru viitorul prosper al Egiptului, ţară prietenă cu România.
Se încarcă comentariile...
