INTERVIU În luna decembrie ne putem integra în industria europeană de apărare
0
Într-o discuţie recentă purtată la vernisajul unei expoziţii de artă, un interlocutor cu surâs emblematic m-a surprins afirmând ceea ce pare de domeniul incredibilului. Industria naţională de apărare, crezută de unii dispărută, poate produce acum, în unele fabrici, la fel de mult cât producea înainte de 1989. Dar...
.. ...fiind vorba de un profesionist, ce nu se îmbată, deloc, cu apă rece, a acceptat un dialog, pornind de la această informaţie inedită.
Reproduc, în cele ce urmează, esenţa convorbirii cu Aurel Cazacu, manager general la CRIABO DEFENSE&SECURITY.
-Să începem discuţia cu un proiect reuşit de dumneavoastră. Ce detalii puteţi oferi?
-Este vorba despre o armă, cu calibrul 12,7 mm, concepţia unui partener din Ungaria. Am ajuns la această colaborare încercând să caut oportunităţi de afaceri, pentru industria românească de apărare bazate pe colaborari cu firme straine, inclusiv oportunităţi de offset.
Şi am reuşit să aduc în România patentul armei menţionate. Aceasta are doar 11,5 kilograme, se poate trage cu ea din poziţiile culcat, în genunchi şi în picioare.
Ar fi cam prima puşcă, după 40 de ani, cu o concepţie nouă, care este adusă pentru a fi produsă în România, faţă de ceea ce am luat noi din est sau de la terţi acum mulţi ani de zile.
Avantajul acestei arme este că ea poate utiliza două tipuri de cartuşe: cartuş 12,7x99 şi cartuş 12,7 x 108.
În felul acesta se măreşte aria de aplicabilitate. Arma se poate livra cu o ţeavă, pentru un singur tip de cartuş, sau cu două ţevi, pentru ambele tipuri de cartuşe.
Schimbarea ţevii se poate face in trei minute.
-La această armă s-a mutat mecanismul şi încărcătorul, din faţa trăgaciului, în patul armei. O caracteristică importantă a armei este că are o dimensiune de transport de doar 92 de centimetri, acesta fiind un element foarte important pentru utilizatori precum militari, luptători din forţele speciale şi de poliţie.
Încărcătorul armei poate avea 5 sau 7 cartuşe. În plus, faţă de avantajele deja enumerate, arma va fi produsă în România.
-Intenţia este să participăm la marele concurs de invenţii şi inovaţii pentru armele inteligente, care are loc in Statele Unite.
Este vorba de personalizarea armelor de foc, astfel încât să nu poată trage cu acestea decât proprietarii, iar în cazul celor din armată, poliţie şi forţe speciale, să nu poată trage decât titularul, care are în primire arma respectivă şi colegii acestuia.
Deci este o adevărată revoluţie în domeniul armelor care, în câţiva ani, se va extinde la nivel global.
-Exact.
-Arma dumneavoastră în ce fază este?
-Puşca Gepard GM6 Lynx este omologată şi testată în Ungaria. Prin firma românească, pe care am deschis-o pentru acest proiect am transferat tehnologia de producţie la Uzina Mecanică din Cugir, din cadrul ROMARM.
În prezent se lucrează la seria 0 şi la testarea şi omologarea în România, urmând ca la sfârşitul lunii noiembrie să fie gata pentru producţia in serie.
Cu ocazia expoziţiei de tehnică militară – EXPOMIL am expus la Bucureşti primele două arme realizate la U.M. Cugir.
-Este un parteneriat tipic comunităţii euroatlantice.
-Aşa este. După ce firma noastră, în fapt un parteneriat româno-maghiar, împreună cu U.M. Cugir va începe să producă, în serie, produsul Gepard GM6 Lynx intenţionez să atrag în România un alt inventator, din Germania.
Acesta a realizat o armă de calibru mai mic (.308) semi-automată, pe care aş dori, de asemenea, să o producem în România.
-Ce vă recomandă, pentru performanţă, în industria de apărăre?
-Eu am avut noroc să îmi desfăşor activitatea, mulţi ani, în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, după care am lucrat în Ministerul Economiei. Apoi am decis să acţionez în zona privată. Un an de zile am fost în Irak, o experienţă care a contat foarte mult pentru contactele mele profesionale, prezente şi viitoare.
După care am încercat să mă implic, după puterile mele, în dezvoltarea industriei româneşti de apărare. Aceasta are un potenţial aparte.
Având in vedere misiunile pe care le au de îndeplinit instituţiile din sistemul naţional de apărare, acestea nu pot fi obligate să cumpere ceea ce produce industria românească de apărare, ci industria de apărare trebuie să producă singură sau să colaboreze cu firme străine, ca să producă ceea ce au nevoie utilizatorii din România, în domeniul echipamentelor militare şi de securitate.
În acest sens trebuie făcută o strategie, în domeniul industriei de securitate, prin care să ne integram şi noi în industria europeană de apărare şi securitate, în conformitate cu directivele europene.
Industria de apărare din România, de stat şi privată, trebuie să se implice în programele de dotare cu tehnică şi servicii ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare.
Această implicare trebuie să se facă prin cooperarea cu marile firme europene şi americane.
Dacă firmele româneşti nu au capacitatea de a produce un anumit echipament militar complex, se pot implica în producţia de componente pentru acestea.
Deci trebuie realizată o strategie, în domeniul industriei de apărare şi securitate, care, pe baza unei legislaţii adaptate legislaţiei UE să ducă la realizarea unei industrii de apărare şi securitate moderne, care să poată susţine înzestrarea şi dotarea instituţiilor din sistemul naţional de apărare, prin producţie proprie sau prin cooperare cu firme externe.
De asemenea, această strategie trebuie să cuprindă măsuri clare, în domeniul cooperării economice şi industriale, în scopul de a crea resurse financiare, pentru achiziţiile de tehnică şi servicii speciale.
Trebuie puse în practică măsuri economico-comerciale, pe linia investiţiei şi a privatizării.
Unităţile economice româneşti, din domeniul special trebuie să îşi recapete caracterul de producători duali (militar si civil).
Guvernul trebuie să sprijine exportul produselor speciale, a producătorilor români, indiferent de forma de proprietate.
Trebuie valorificate stocurile echipamentelor expirate aflate în depozitele insittuţiilor din sistemul naţional de apărare, prin implicarea agenţilor economici de stat şi privaţi, din industria de apărare.
Şi nu în ultimul rând, măsuri privind reglementări tehnice şi legislative, prin care industria românească să poată prelua mentenanţa, service-ul şi asigurarea pieselor de schimb, pentru tehnica militară şi de securitate importată de către instituţiile din sistemul naţional de apărare.
-Eu, în strategia pe care am propus-o şi am transmis-o şi actualului guvern, cu mai mult de un an în urmă, am subliniat importanţa repunerii pe picioare a industriei de apărare din România, ca element de bază, pentru dezvoltarea industriei româneşti în general.
Spun acest lucru deoarece dacă studiaţi documentele Consiliului Europei, aflate deja în atenţia guvernelor europene, elaborate în cursul lunii iulie anul acesta, rezultă că un element prioritar pe anul viitor, privind relansarea economică a UE, este dezvoltarea industriei de apărare europene şi crearea unei pieţe unice europene, în domeniul apărării şi securităţii.
Este deci vital ca şi noi să întreprindem măsuri specifice, care să ne ofere posibilitatea de a face parte, în viitor, din industria europeană de apărare.
-Este un sistem funcţional, pe nişe.
-Da. De pildă, noi românii, poate nu putem oferi un tanc ultramodern, dar poate putem furniza un transportor blindat, muniţie, armament de infanterie, echipament de luptă adecvat, etc.
Inclusiv instruire specifică unor categorii distincte de militari.
Aici trebuie acţionat pentru ca la Bruxelles să se spună foarte clar ce pot face şi îşi asumă românii, la nivelul Consiliului Europei din luna decembrie.
Dar pentru asta este nevoie de un management strategic si de disciplină.
Trebuie sa existe criterii de performanţă foarte clare.
Apoi trebuie decis asupra modelelor de urmat, existente în Europa, precum modelul italian, unde statul este proprietarul industriei naţionale de apărare, care merge foarte bine, sau modelele francez, german, american, fiind şi ţări unde nimic din industria de apărare nu este proprietate de stat. Dar totul merge foarte bine.
Asta pentru că problemele legate de secretul de stat, de confidenţialitate, de performanţă sunt respectate deoarece sunt conforme cu procedurile legale, obligatorii şi pentru zona privată.
Iată de ce cred că, la ora actuală, pentru ca industria de apărare să renască este nevoie de un plan care să prevadă integrarea în industria europeană de profil.
-Cu alte cuvinte, acum este doar o iluzie integrarea în industria de apărare europeană?
-Da. În primul rând trebuie schimbată legislaţia actuală.
-Cine trebuie să vină cu una nouă?
-Guvernul si CSAT-ul.
Situaţia industriei de apărare, de stat şi privată, trebuie să fie revăzută, pentru a se lua decizii de ieşire, din actuala încremenire, în fapt o situaţie fără viitor.
La ora actuală, instituţiile din sistemul naţional de apărare, trebuie să cumpere tehnică de luptă din afară, ca să facă faţă cerinţelor operationale.
Partenerii europeni şi americani, cu care am discutat, sunt de acord că am putea produce, pe plan naţional, tehnica specială pe care să o oferim la export, în afara comunităţii euroatlantice, aducând astfel beneficii statului român.
În ziua de azi, exportul de arme coincide cu cel de democraţie. Iar aici trebuie discutat la cel mai înalt nivel, respectiv al preşedintelui ţării şi al guvernului, cu liderii puterilor occidentale, astfel încât aceştia să înţeleagă necesitatea exportului de armament românesc, pe alte continente, pentru a se asigura fondurile necesare achiziţionării de tehnică de luptă, avioane, nave militare din statele membre NATO.
În concluzie consider ca principala ţintă a industriei de aparare trebuie să fie exportul, iar pe plan secund vânzarea pe piaţa internă.
-Industria de apărare şi securitate există, produsele sunt diverse şi se adreseazâ atât celor trei categorii clasice de forţe din Ministerul Apărării, dar sunt şi foarte multe cooperări ale unor firme private, pe zona de securitate.
România produce armament de infanterie, muniţie, transportoare blindate, sisteme electronice de comandă şi control, aparatură de training şi testare, programe din domeniul IT şi produse IT destinate domeniului despre care vorbim, etc.
- Despre... aviaţie ce ne puteţi spune?
-Industria de aviaţie se află atât in zona de stat, cât şi în cea privată.
Eu cred că trebuie întreprinse măsuri radicale, fie de privatizare a uzinelor de stat, fie, foarte urgent, trebuie introdus un management privat, la uzinele de stat, cu criterii clare de performanţă, pentru manageri.
Activitatea fabricilor de stat trebuie să se alinieze cu zona privată, şi dau aici exemplu Aerostar-ul, şi nu consider că ar fi monopol dacă s-ar realiza un parteneriat între Aerostar şi uzinele de stat, pentru repunerea pe picioare a acestora.
- Nu crearea unui minister ar fi soluţia, după părerea mea, ci existenţa unui departament special, în cadrul unuia dintre ministerele existente sau chiar în subordinea primului ministru.
Importante sunt obiectivele pe care le-ar pune in practică un astfel de departament.
Prima măsură ar fi alinierea legislaţiei naţionale vizând industria de apărare, la cea europeană.
A doua ar fi introducerea managementului pe principii private, chiar dacă proprietatea rămâne la stat.
A treia ar fi înfiinţarea unei companii, la nivelul guvernului, care să se ocupe de problemele specifice de export şi import. În acest sens, printr-o asemenea companie, România ar putea negocia şi obţine contracte de refacere a infrastructurilor militare, de poliţie şi de pompieri, din state afectate anterior de conflicte militare.
România poate să fie integratorul sistemului de refacere a structurilor militare şi de securitate, din unele ţări din Orientul Mijlociu sau Africa.
O altă măsură necesară ar fi depolitizarea managementului operaţional, la firmele de stat şi crearea, la nivelul factorilor de decizie, a unor criterii clare de performanţă.
O astfel de structură ar trebui să îşi desfăşoare activitatea pe baza unui plan strategic, cu obiective clare, în concordanţă cu cele europene, pe 10 ani, care să fie puse in practică, indiferent de partidul care se află la putere.
Până acum toate schimbările politice au avut efecte negative în plan economic, tocmai prin nepunerea în practică a unei strategii coerente.
-Revenind la industria naţională de apărare...
-Europa ne aşteaptă, America ne aşteaptă. Se doreşte o colaborare adecvată.
Cum ar fi aceea legată de refacerea infrastructurilor, cu detaliile deja menţionate. Ar fi timpul să facem în România un Centru de Instruire.
În care să folosim rezervişti, ce au activat în instituţiile din sistemul naţional de apărare, profesionişti foarte buni.
Unii să fie trimişi peste hotare, la diferite misiuni private, de pază şi protecţie.
Alţii să instruiască, în cadrul centrului, noi generaţii de lobişti, din statele interesate de colaborarea pe acest plan.
De altfel şi în industria de apărare, dacă este să abordăm acest capitol, al instruirii, trebuie să facilităm apariţia noii generaţii de muncitori moderni, adaptaţi la sistemele actuale, doar strungul, maşinile cu comandă numerică lucrează cu calculatoare.
Eu chiar mi-am propus ca, în cadrul preţului puştii mele să am un procent prin care să finanţez, pentru început la Cugir, o şcoală profesională. Nu s-a putut acum, dar o să o inaugurăm la anul.
Centrul de care vorbeam ar aduce nu doar profit României, ci şi noi conexiuni, utile pentru comerţul viitor.
Orice s-ar spune, comerţul nu se face pe bază de ordine, ci pe relaţii, pe plăcerea conversaţiilor, a legăturilor umane ale unor semeni.
-Ce ar mai trebui să ştie cei interesaţi de industria naţională de apărare?
-Performanţa se face numai pe baze profesionale.
Ca să restartezi acum industria naţională de apărare trebuie să faci o revoluţie. Trebuie să pui un om, într-o funcţie, care să fie conştient că trebuie să transforme acea instituţie.
Dar când cel numit se gândeşte doar la profitul lui sau aşteaptă să i se spună doar ce are voie să facă, dinamizarea nu mai poate avea loc.
Nu avem nevoie să inventăm nimic. Un director de companie, de fabrică vine pe noul post cu un plan, nu aşteaptă să îi spună CSAT-ul ce trebuie să facă.
Planul aprobat, susţinut de un buget real şi cu un timp clar stabilit este cel care indică sensul în care managerul trebuie să se mişte. Acesta nu trebuie să aştepte ce o să îi zică ministrul sau secretarul de stat, la ce târg trebuie să participe, ce nu a făcut bine etc.
-Un asemenea manager trebuie să fie aidoma unui argint viu.
-Da. Dar asta nu poţi să o faci când politizezi totul!
Mai există şi meteahna că atunci când schimbi un lider, o echipă de conducere, „trebuie să omori” tot ceea ce s-a făcut înainte!
Atunci partenerul străin nu mai are încredere în tine. Repet.
Partenerii noştri euroatlantici ne aşteaptă. Unii chiar mi-au spus că sunt uimiţi:
”Voi românii credeţi că intrarea în NATO este ca urcarea în autobuz. Vă urcaţi, vă relaxaţi, serviţi o cafea şi noi conducem. Nu. Aici trebuie să înţelegeţi că este ca la fotbal. Şi voi aveţi zona voastră de acoperit, în teren. Este o relaţie interactivă. Noi ii descoperim pe cei capabili şi îi integrăm în echipa noastră.”
- Este nevoie de o strategie naţională, pe 10 ani, cu puncte critice, la, 1, 3, 5 ani.
Ar fi o viziune robustă, utilă si pragmatică, prin care am ajuta atât instituţiile din sistemul naţional de apărare, ca beneficiari, cât şi pe producătorii specifici.
Mai ales că suntem încă bine cotaţi, în statele arabe şi cele africane.
Putem crea o generaţie de specialişti tineri. Care să muncească aici, nu peste hotare.
Putem să ne dezvoltăm corespunzător. Un viitor lider, puternic, ar putea face din industria de securitate prioritatea necesară aducerii de venituri substanţiale la bugetul statului, astfel asigurându-se şi dotarea completă, cu echipament şi tehnică de luptă modernă, a tuturor componentelor sistemului naţional de aparare, prin o strategie ofensivă.
Toate cele menţionate sunt în interesul României, ca parte integrantă a Europei, din punct de vedere economic, şi a NATO, din punct de vedere militar.
Se încarcă comentariile...
