Institutul Cultural Român şi politica resentimentului

Sub conducerea lui Andrei Marga, Institutul Cultural Român a devenit  modelul care ilustrează, de o manieră dramatică, deriva organizaţională din spaţiul public românesc.

Abandonând transparenţa procedurilor, epurând pe cei care au temeritatea de a  urma politicile  echipei precedente, sistematizând  arbitrariul şi transformând pagina electronică a instituţiei în gazetă de perete  dominată de incriminări şi directive, direcţiunea actuală a ICR a demolat, premeditat şi brutal, eşafodajul ridicat cu migală în anii din urmă. Cultura de partid şi de stat imaginată de Andrei Marga este o variantă adăugită şi revizuită a tehnicilor retorice pe care se întemeiau exerciţiile de  propagandă comunistă.

Treptat, această nouă direcţie intelectuală capătă chip. Ea este, înainte de toate, dominată de resentiment - fiecare gest al domnului Andrei Marga este alimentat de frustrările pe care domnia sa le resimte. Memorabil şi grotesc, dialogul de la distanţă cu Andrei Pleşu este dovada renunţării la orice moderaţie. Din actor neutru şi credibil, ICR  este redus la postura de anexă a unei personalităţi ce îşi vede îndeplinite, în fine, aspiraţiile de  a fi înzestrat cu rangul de ministru. După ministrul culturii, România este binecuvântată cu un ministru al propagandei naţionale, o dată cu recentele modificări de acte normative. Fidelitatea este răsplătită în România cu demnităţi şi alocări bugetare.

În faţa acestui avans al mediocrităţii agresive, deciziile lui Mircea Cartărescu, Neagu Djuvara, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu de a declina invitaţia de participare la Salonul de carte de la Paris sunt reacţia naturală    traducând refuzul de a oferi alibi unei strategii de  invectivă şi revanşă. Apariţia, simbolică, pe lista de  oaspeţi trimişi de  ICR  la Paris a unor intelectuali de „bună credinţă” social- liberală asemeni lui Cristian Pârvulescu nu este un accident.

Opţiunile politice devin, astăzi, criteriu de selecţie şi de validare.

Dincolo de Salonul de carte de la Paris şi de ipocrizia  instituţională  a Institutului Cultural Român, gesturile  lui Neagu  Djuvara, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşiu şi Gabriel Liiceanu  pot fi catalizatorul unui efort mai larg de boicotare a  organismului gestionat cu suverană indiferenţă de Andrei Marga. Petiţia iniţiată de Radu  Vancu sau remarcile recente ale lui Filip Florian sunt parte din acest cadru de  raportare la abuz  şi intenţiile discreţionare. Refuzul  de a accepta ofertele unei instituţii care abdică de la misiunea ei este unica alternativă la compromisul care dezonorează.

Poate că pus în faţa izolării pe care o generează conduita sa publică, domnul Andrei Marga  va realiza că supravieţuirea domniei sale în poziţia pe care o deţine  vine cu un preţ însemnat, pe care mulţi nu îl pot ignora: distrugerea credibilităţii Institutului Cultural Român şi reducerea sa la rolul de oficină de propagandă.  

Înfiinţarea de filiale în  toate colţurile ţării, sub semnul improvizaţiei, nu poate înlocui echilibrul unei politici culturale respectabile şi eficiente. Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu se adaugă unei liste intelectuale ce reclamă, apăsăt, întreruperea oricărui contact cu ICR , în actuala sa formulă.  Institutul Cultural Român se cere redat misiunii sale originare. Era culturii de partid şi de stat trebuie să se încheie, în cele din urmă.