Influenţa „găştilor”, a prietenilor asupra adolescentului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
www.desprealcool.ro
www.desprealcool.ro

Adolescenţa este „vremea prieteniilor”, este mometul în care prietenii (gaşca) devin mai importanţi decât familia. “Cum îl pot influenţa prietenii?” Este o întrebare pe care o auzim frecvent şi nu de acum, ci din toate timpurile.

“Cum îl pot influenţa prietenii?” Este o întrebare pe care o auzim frecvent şi nu de acum, ci din toate timpurile. Ceea ce vede acasă poate fi un model bun, sau mai puţin bun, dar este bine să ştim că şi ceea ce vede la prieteni îl poate influenţa la fel de mult.

Adolescenţa este „vremea prieteniilor”, este mometul în care prietenii (gaşca) devin mai importanţi decât familia. Se leagă prietenii atât de puternice încât unii dintre copii încep să se identifice cu ceilalţi, încep să facă ceea ce face prietenul său, să se îmbrace la fel, să mănânce şi să bea aşa cum o face prietenul său, să facă aceleaşi glume, să aibă aceleaşi obiceiuri. „Frăţiile” dintre adolescenţi sunt foarte importante şi în cadrul acestora se pot întâmpla lucruri minunate sau adevărate tragedii.

Acum adolescenţii încep să observe din ce în ce mai mult diferenţele dintre ei şi adulţi, respectiv părinţi, şi să pună pe primul plan asemănările dintre ei şi prietenii de aceeaşi vârstă. Îşi spun „Doar n-am să vorbesc cu tata sau mama despre asta, că şi aşa sunt de modă veche, mai bine vorbesc cu amicul meu, că-mi este ca un frate şi ştie cum e”. Tinerii găsesc oarecum imposibilă prietenia cu părinţii şi simt că s-ar comporta ca nişte copii mici dacă ar discuta cu familia. S-a creat un fel de obicei în a se contra cu adulţii, în a se separa complet de ei.

Discuţiile despre prietenie sunt foarte importante, aşa că este bine să-i spuneţi ce credeţi despre prietenie, ce fel de prieteni aţi avut şi să-l întrebaţi şi pe el despre prieteniile lui. Este important să-i vorbiţi despre beneficiile unei prietenii, dar şi despre riscuri. Povestiţi-i chiar întâmplări reale, la care aţi asistat sau despre care aţi auzit legate de riscuri, apoi ajutaţi-l să descopere riscurile şi să se ferească de probleme.

De exemplu jucaţi-vă cu el imaginându-vă împreună o situaţie în care este supus ispitei alcoolului. ”Draga mea, hai să ne amuzăm cu un joc. Îţi spun ceva şi tu încerci să te pui în rolul personajului şi-mi spui ce ai face în situaţia dată: Mergi la o petrecere unde toţi consumă alcool… Ce faci ? Crezi că dacă vei gusta te va relaxa ? Sau vei fi mai bine primită în grup ? Oare te vei putea opri doar la gustat sau vei fi tentată să bei mai mult ca să te distrezi? Ce vei face dacă te îmbeţi? Cum te vei simţi după?

Aşteptaţi răspunsul copiilor şi numai dacă vă cer răspunsuri, atunci le daţi şi voi exemple ”Dacă mă întrebi, eu aş face aşa…”. Nu forţaţi acest tip de joc, dar nici nu ezitaţi să-l puneţi în practică, pentru că tinerilor încă le mai plac jocurile.

Nu le interziceţi să aibă prieteni, ci ajutaţi-i să aibă prieteni, încercaţi să-i cunoaşteţi anturajul, învitaţi-i acasă la dumneavoastră şi încercaţi să vă apropiaţi de ei, astfel încât să le puteţi transmite mesaje sănătoase. ”Mergeţi la club? Ce muzică au acolo? Noi dansam pe muzica…când mergeam pe la discotecă, dar am auzit şi câteva melodii din cluburile de-acum şi unele sunt foarte bune. Dj…,chiar îmi place cum sună. Distracţie plăcută şi aveţi grijă unii de alţii ! Sunaţi-ne dacă aveţi nevoie de ceva”.

Le-aţi spus să aibă grijă unii de alţii, i-aţi responsabilizat, le-aţi arătat că ştiţi cum este cu cluburile şi sunteţi la curent cu obiceiurile de acum, chiar dacă pe vremea dumneavoastră erau alte obiceiuri, ceea ce este firesc şi i-aţi asigurat în final  că le sunteţi la dispoziţie dacă au nevoie de ceva.

Încurajaţi prieteniile, dar stabilind totuşi nişte limite. Atenţie, nu-i etichetaţi din prima prietenii ca fiind buni sau răi, ci încercaţi să aflaţi de la copilul dumneavoastră ce părere are despre ei şi care este locul lui în acest grup. Vorbiţi copiilor despre prietenie şi valorile sale, explicaţi-le care sunt calităţile unui prieten. Ajutaţi-i să înţeleagă că a fi integrat într-un grup nu înseamnă a fi vedeta grupului, sau mascota. Este important pentru un copil să ştie că a face parte dintr-un grup nu înseamnă a te “depersonaliza”, adică a renunţa la tine pentru a face numai ce fac ceilalţi. A te integra într-un grup nu înseamnă a renunţa la propriile valori, la propria identitate. 

Puteţi pune pe perete citate despre prietenie. De exemplu: “Prietenia adevarată înseamnă: loialitate, respect şi iubire. Prietenia înseamnă întodeauna o responsabilitate şi nu o oportunitate. Numai cei care au prieteni ştiu ce înseamnă să fii prieten. Oricine poate consola un prieten care suferă, un prieten căruia îi este rău, dar este nevoie de o fire aparte ca să te bucuri de succesul unui prieten. Numai prietenul te poate accepta aşa cum eşti, ceilalţi te vor aşa cum te văd ei.”

Ajutaţi-l să se gândească la răspunsul la următoarele întrebări :

-        Am nevoie de prieteni?

-        De ce fel de prieteni am nevoie?

-        Unde-i pot găsi?

-        Ce pot face eu ca să fiu un prieten la rândul meu?

 

Acest articol este un fragment din « Vorbind cu copiii despre alcool » - Ghid pentru părinţi, autor Daniela Gheorghe – apărut pentru prima dată pe www.desprealcool.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite