Homo homini lupus – document oficial și oribil despre ce-și pot face oamenii unii altora

Spunea un erou al lui Plaut că „Omul este un lup pentru ceilalți” (Citatul corect „Lupus est homo homini, non homo, quom qualis sit nom novit”), definiție folosită mereu atunci când realitatea demonstrează că, dincolo de gargara despre drepturile omului, dragostea de oameni, mila pentru aproape și nemurirea sufletului există mereu o realitate sordidă, absolut teribilă, nesfârșită și de o cruzime indicibilă, cea a torturii devenită mecanism de stat aprobat și folosit pe scară largă nu numai în regimurile totalitare ci și în cele care se auto-proclamă simboluri-far ale democrației.

Dar, înainte de a intra în poveste, vă avertizez că există o mare, o uriașă problemă: oricăror acuzații de acest gen, în mod automat, ca primă reacție apar acuzații de interpretări mincinoase și poziționări pe bază de ideologii adverse și apoi, dacă scandalul se amplifică, apare a doua reacție, absolut uluitoare dar perfect justificată prin argumentul definitiv și irevocabil: „ nu aveți ce să ne faceți din moment ce noi nu recunoaștem instituțiile pe care le reprezintă autorii dezvăluirilor scandaloase, nu am semnat convențiile pentru constituirea lor, fie ele și organisme sau organizații sub egida Națiunilor Unite”. Clar și concis. Apoi, firesc, în liniște, fiecare merge mai departe pe drumul lui, oricât de mare ar fi scandalul provocat de un anumit document, oricât de teribile ar fi faptele și argumentele invocate.

Asta este și situația cu Raportul prezentat în fața Consiliului pentru drepturile omului al Națiunilor Unite de către Raportorul special asupra situației drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate începând cu 1967, Francesca Albanese (foto).

Puteți accesa aici textul https://www.ohchr.org/sites/default/files/documents/hrbodies/hrcouncil/sessions-regular/session61/advance-version/a-hrc-61-71-auv.pdf  în care denunță folosirea „sistematică” de către israelieni a torturii în cazul prizonierilor palestinieni, citând metode foarte precise în care oamenii sunt băgați în niște „cuști pentru maimuțe”, precum și violuri sau alte tratamente degradante. Mai mult ea afirmă chiar că s-a ajuns în stadiul în care comunitatea internațională a acordat Israelului „un permis pentru folosirea torturii”, „un sistem apărat de politicieni, raționalizat de instituțiile juridice, edulcorat de discursul mediatic și tolerat de guvernele care continuă să înarmeze și să protejeze Israelul”.  Și mai spune că „de la începerea genocidului, sistemul penitenciar israelian s-a transformat într-un laborator de cruzime calculată...ceea ce se făcea odinioară în umbră, de acum se practică în mod deschis: un regim organizat de umilințe și suferință, totul cu aprobarea venită de la cel mai înalt nivel politic..”. Dacă vă vine să credeți că asta s-ar putea petrece în Israel, atunci vedeți ce solicită doamna Albanese: „responsabilii acestor violări odioase ale drepturilor omului față de care niciun fel de derogare nu este posibilă nici măcar pe timp de război, trebuie să facă obiectul unor anchete și să fie aduși în fața justiției, inclusiv în fața Curții Penale Internaționale”.

Important, acum, repet acest lucru, este pe cine alegi să crezi și ce faci după asta. Cel mai ușor este, ca în cazul alor noștri, să nu zici nimic și să ignori problema. Dar, chiar dacă asta pare soluția mioritică perfectă deoarece nu te poate acuza nimeni doar pentru că ești mic, fricos și impotent, să vedem dacă și în ce context omenirea, totuși, și-a creat un cadru de reacție la care, măcar teoretic, s-ar putea apela.

Avem astfel faimosul Protocol de la Istanbul (intitulat oficial ”Manual pentru anchetarea eficientă asupra torturii sau altor tratamente crude, inumane și degradante” https://www.ohchr.org/fr/publications/policy-and-methodological-publications/istanbul-protocol-manual-effective-0 ), primul ansamblu de directive internaționale pentru documentarea cazurilor de tortură și a consecințelor sale fizice și psihologice.  Dar instrumentul central al dreptului internațional rămâne Convenția ONU împotriva torturii și altor tratamente crude, inumane și degradante https://en-wikipedia-org.translate.goog/wiki/United_Nations_Convention_Against_Torture?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=fr&_x_tr_hl=fr&_x_tr_pto=sge și aveți aici lista țărilor semnatare https://treaties.un.org/pages/viewdetails.aspx?src=ind&mtdsg_no=iv-9&chapter=4&clang=_en .

Atunci totul e OK cu ce cere doamna Albanese?

Absolut deloc, e chiar o lovitură lansată în gol și fără nici un fel de valoare juridică pentru că, foarte simplu, Israelul (ca și, de altfel, Statele Unite) nu recunosc jurisdicția Curții Penale Internaționale deoarece nu au ratificat nici acum Statutul de la Roma. În consecință, Israelul refuză orice măsură venită din partea Curții, cum ar fi, spre exemplu, mandatele de arestare emise de această instanță în noiembrie 2024 împotriva primului ministru Netanayahu și fostului ministru al apărării Gallant, acuzați de crime de război.

Și atunci cum rămâne?

Nimeni nu știe un răspuns care să ducă la o soluție așa că, în consecință, bătălia cu demonstrativă cu morile de vânt continuă și, de fapt, fiecare joacă în continuare pe propria partitură. Căci n-a zis nimeni că s-ar fi pornit undeva vreo campanie de exterminat oamenii-lupi și politicienii care-i manevrează. Dacă cumva nu v-a ajuns lecturarea raportului despre tortură și genocid împotriva palestinienilor, aveți aici unul global asupra acelorași fenomene redactat de Human Rights Watch în 2026 https://www.hrw.org/fr/world-report/2026#:~:text=Protéger%20les%20droits%2C%20sauver%20des%20vies .

Cine credeți că ar trebui să reacționeze și la noi?