Herta Müller şi acest absurd

0
0

Pentru Herta Müller, „Securitatea" nu e ceva care poate fi marginalizat în cărţi proaste de istorie.

Regele se înclină. Carl XVI Gustaf al Suediei zâmbeşte aristocratic. E o seară frumoasă la Stockholm, seara în care bărbaţii poartă cămăşi impecabile care se sfârşesc în papioane discrete, mănuşi albe şi costume de gală.

Herta Müller clipeşte des, îşi muşcă buzele şi îşi opreşte lacrimile cu gesturi nervoase. E o femeie subţire îmbrăţişată, prin surprindere, de o stea norocoasă. "Cred că norocul s-a rătăcit". Şi scriitoarea se înclină. Întâi spre Est. Apoi spre Vest.

Când i s-a decernat primul premiu pentru literatură, Premiul Adam-Müller-Guttenbrunn, a promis că nu se va lăsa înghiţită de lucruri. Acum, când a primit cel mai mare premiu pentru literatură, Herta Müller se luptă să nu devină o instituţie, să-şi păstreze normalitatea, să rămână ea şi atât.

Nobelul e copleşitor şi monden. Hertei Müller nu-i place. Nu-i place să dea interviuri, nu-i place să se audă vorbind, nu-i place să fie fotografiată, nu-i place să fie revendicată de Germania, nu-i place să fie revendicată de România, nu se poate reprezenta decât pe sine. În aceste nouă cuvinte încape literatura ca destin: "Mie îmi place să fiu singură şi să scriu". Când a primit Premiul Nobel, Orhan Pamuk a mers şi mai departe: „Scriu pentru că n-am reuşit niciodată să fiu fericit. Scriu ca să fiu fericit".

Herta Müller a plecat din Niţchidorf şi a ajuns în faţa regelui pendulând între speranţă şi teamă. Femeia subţire îmbrăţişată, prin surprindere, de o stea norocoasă e sensibilă şi puternică. Aşadar, incomodă. Simte viciile care îngroapă o societate şi le developează. Un negativ necruţător.

Pentru Herta Müller, „Securitatea" nu e ceva care poate fi marginalizat în cărţi proaste de istorie. Şi de aceea, Nobelul a prins publicul românesc nepregătit şi librăriile cu cărţile ei la reduceri.

Scriitorul Richard Wagner a fost căsătorit cu Herta Müller. Povestea pentru „Der Spiegel": „Doi dintre ofiţerii de Securitate de atunci sunt astăzi întreprinzători de succes în metropola bănăţeană, unul dintre informatorii notorii este cetăţean de onoare al oraşului, un altul este deţinătorul unui ordin în merite culturale". Din nou: succes, onoare, merite culturale.

Radu Tinu, securistul care i-a montat microfoane în casă, este astăzi prosper director la ASIROM, poartă cămăşi elegante, în nuanţe calde, şi spune că „elementul" Herta Müller avea o psihoză, era o femeie urâtă, care se îmbrăca oribil. Aici suntem şi de aceea suntem aici.

E o neînţelegere: Herta Müller nu urăşte România, ci nepăsarea ei. Nu înţelege şi nu poate să înţeleagă acest absurd. Nu înţelege discreditarea oricărui act de conştiinţă. Nu înţelege cum putem merge înainte aşa.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite