Hayssam Khaled Omar - prima piesă căzută într-un Domino abia început
0Hayssam, acest ex-partener de dialog, evident pragmatic, al unor figuri cunoscute, consacrate, încă prezente în arena politică internă, a fost returnat autorităţilor române de oficiali sirieni, care au demonstrat astfel că se ţin de cuvânt, respectă acordurile bilaterale şi deţin puterea reală, dincolo de sincopele războiului civil, la Damasc.
Hayssam Khaled Omar - nu Omar Khaled Hayssam – a revenit în România ca urmare a unei operaţiuni de succes a Serviciului Român de Informaţii/SRI, condus de George Cristian Maior.
Diplomatul Maior – la propriu şi la figurat - ex-secretar de stat, în Ministerul Apărării Naţionale, cu potenţial de ministru, fiind şi dezirabilul succesor al lui Ioan Mircea Paşcu, la finalul mandatului acestuia, a preluat conducerea SRI tocmai datorită plecării din ţară, în condiţiile ştiute, a acestui Hopa Mitică, din arena politică internă şi lumea interlopă, de pe malurile Dâmboviţei.
Aşa cum Paşcu a optat pentru conducerea ministerului armatei, la nivel de reprezentare în faţa şefului statului, în guvern, la parlament, în relaţia cu aliaţii, aşa şi Maior a păstrat pentru sine atribuţii similare, la vârful ierarhiei SRI.
Ioan Mircea Paşcu a făcut un tandem de excepţie, cu regretatul general Mihail Popescu – cel mai popular şef postdecembrist al Statului Major General -, care se ocupa de chestiunile strict militare.
George Cristian Maior reuşeşte un parteneriat profesional, cu generalul Florian Coldea, a cărei calitate de a se menţine departe de ochii presei ţine de specificul mediului purtând marca occidentală – intelligence.
Ca unul care am fost în aeronava Forţelor Aeriene Române – pregătită pentru o misiune specifică forţei expediţionare româneşti -, cu care s-a deplasat, pe atunci incognito, generalul Coldea, spre deşertul irakian, pot afirma că deşi deciziile de acţiune s-au luat acolo unde indicau prevederile legale, cei care au dus greul finalizării unor demersuri complexe, firesc clasificate, rămân ofiţerii din zona operativă a SRI.
În mod paradoxal, tot cu acelaşi tip de avion, al aviaţiei noastre militare, au fost aduşi în ţară şi jurnaliştii eliberaţi din mâinile celor care îi aveau în custodie.
Însă adevăraţii eliberatori, ai celor trecuţi prin spaimele unui scenariu tipic răpitorilor cu imaginaţie islamică, nu se aflau în faţa cameramanilor şi fotoreporterilor prezenţi la aeroport, în momentul bucuriei lor, nemimate, că îşi revăd patria.
Dar mulţi vânători de false imagini personale – da.
Dintre toţi oficialii, care i-au întâmpinat pe Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la coborârea lor din aeronava de transport, doar actualul şef al statului a mai rămas în funcţie.
Readucerea lui Hayssam Khaled Omar în România dinamitează mai multe prejudecăţi.
El va fi în închisoare şi după alegerile prezidenţiale următoare.
Prin urmare, viitorul preşedinte, în principiu un om neutru, faţă de derularea răpirii celor trei jurnalişti menţionaţi, va fi garantul derulării oricăror noi investigaţii menite a lămuri alegaţii referitoare la alte implicaţii ale lui Hayssam, în mediul politicienilor români.
Conform principiului dominoului, după încheierea campaniei electorale vor fi suficienţi ani pentru a clarifica public supoziţii nedovedite şi imixtiuni doar sugerate, din raţiuni lesne de înţeles.
Acum, diplomatul Maior şi generalul Coldea, place sau nu, unor terţe persoane, au dat proba publică a imparţialităţii lor profesionale.
SRI şi-a făcut datoria.
Întrebarea este dacă justiţia va merge până la capăt, cu tăierea braţelor caracatiţei politice, pe poftele căreia urma să fie Hayssam, un Hopa Mitică, cu sau fără turban, în Parlamentul României?
De-a stânga sau de-a dreapta unor tătuci cunoscuţi, ai politichiei autohtone.
Allahu Akbar!/Dumnezeu este mare! Să vedem dacă şi cu decidenţi zâmbitori şi azi, pe micul ecran.