Gimnastica românească - 120 de ani de excelență, în pragul supraviețuirii. Nu putem stinge lumina!

Anul 2026 este consacrat, pe bună dreptate, drept Anul Nadia Comăneci. În acest an se împlinesc 50 de ani de când marea noastră gimnastă a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii mondiale.

Nadia Comăneci și colegele ei la Onești

În întreaga țară au fost organizate și continuă să fie organizate evenimente dedicate celei care a schimbat pentru totdeauna istoria sportului mondial și a oferit României unul dintre cele mai puternice simboluri ale performanței. Este un gest firesc de recunoștință față de o legendă care a făcut din gimnastica românească un reper universal.

Există însă un paradox pe care nu îl putem ignora.

În anul în care celebrăm moștenirea Nadiei Comăneci și marcăm 120 de ani de existență ai Federației Române de Gimnastică, cea mai veche și titrată federație sportivă a României traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa, din punct de vedere financiar.

Mai mult decât atât, lipsa resurselor financiare necesare funcționării curente împinge instituția către o situație critică, în care însăși continuitatea activității sale este pusă sub semnul întrebării.

Ar fi greu de imaginat o contradicție mai dureroasă: să omagiem trecutul glorios al gimnasticii românești, în timp ce prezentul și viitorul acesteia sunt amenințate de lipsa mijloacelor elementare de subzistență.

Și totuși, în ciuda acestor dificultăți, spiritul performanței nu a dispărut.

Dimpotrivă. Gimnastica românească continuă să producă rezultate care confirmă valoarea unei școli construite prin sacrificiu, pasiune și profesionalism.

Recent (31 mai) gimnasta Alexia Blănaru a cucerit titlul mondial la World Cup Challange din Koper (Slovenia), demonstrând încă o dată că România continuă să formeze campioni și să inspire generații întregi.

Aceste rezultate nu sunt însă miracole care se produc de la sine. În spatele fiecărei medalii se află ani de muncă, antrenori dedicați, cluburi care luptă pentru supraviețuire și o federație care încearcă să mențină în viață un patrimoniu sportiv ce aparține, în egală măsură, întregii Românii.

Gimnastica nu este doar o disciplină sportivă. Ea reprezintă una dintre cele mai puternice componente ale identității noastre sportive și unul dintre cele mai valoroase branduri de țară pe care România le-a construit de-a lungul ultimului secol.

De la generațiile conduse de Nadia Comăneci, la campioanele și campionii care au urmat, milioane de români au trăit momente de mândrie națională datorită acestei discipline.

De aceea, semnalul de alarmă care se ridică astăzi nu este unul adresat exclusiv lumii sportului. Este o invitație la responsabilitate și la solidaritate.

Acest mesaj nu este unul al lamentației.

Nu este o cerere de privilegii.

Este un apel la luciditate.

Pentru că nu este normal ca o federație care a adus României zeci de titluri olimpice, mondiale și europene să se afle în situația de a se întreba dacă va mai putea funcționa.

Nu este normal ca o istorie de 120 de ani să fie pusă în balanță cu lipsa resurselor necesare supraviețuirii.

Nu este normal ca, în anul dedicat Nadiei Comăneci, să vorbim despre moștenirea sa fără să ne preocupe soarta disciplinei care a făcut posibilă această moștenire.

Autoritățile au datoria de a găsi soluțiile necesare pentru ca o instituție cu o asemenea tradiție și asemenea rezultate să nu ajungă în imposibilitatea de a-și continua activitatea.

În egală măsură, mediul de afaceri și marile companii din România au oportunitatea de a se alătura unui proiect care înseamnă mai mult decât sponsorizare: înseamnă investiție în excelență, în educație și în imaginea României.

Nu putem vorbi despre moștenirea Nadiei Comăneci doar prin ceremonii și aniversări. Cea mai autentică formă de respect față de această moștenire este asigurarea viitorului gimnasticii românești.

La 120 de ani de existență, Federația Română de Gimnastică nu cere privilegii. Cere șansa de a continua. Iar pentru o instituție care a oferit României unele dintre cele mai strălucitoare pagini ale istoriei sale sportive, aceasta nu ar trebui să fie o luptă pentru supraviețuire, ci o datorie de onoare a unei națiuni care nu are voie să își abandoneze propriile simboluri.

Pentru că ar fi nedrept ca, în anul dedicat Nadiei Comăneci, să celebrăm legenda și, în același timp, să asistăm nepăsători la închiderea instituției care a făcut posibilă acea legendă.

Trebuie să mergem mai departe. Nu putem stinge lumina în gimnastica românească!