Gesturi nemaivăzute ale Papei Francisc şi ale Patriarhului Bartolomeu

Vizita recentă a Papei Francisc în Turcia va scrie, cred, istorie, cel puţin în domeniul dialogului ecumenic. Dincolo de declaraţii (consistente) au existat câteva gesturi rarisime, probabil nemaivăzute de la Marea Schismă.

Papa Francisc continuă să surprindă, în încercarea de a apropia Catolicismul de Ortodoxie. Părând decis în a recunoaşte adevărul istoric al ieşirii catolicismului din sânul Ortodoxiei, a trecut de la declaraţii la fapte, aparent minore, dar cu semnificaţii profunde pentru teologi. Răspunsul a fost pe măsură din partea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I.

Iată filmuleţul original, din materialul Vatican TV.

Iată şi momentul respectiv, detaliat de subsemnatul în emisiunea "Facepress" la Neptun TV.

Aşadar, faptele sunt clar exprimate:

1. Cererea unui favor din partea Papei: ca Patriarhul să-l binecuvânteze nu doar pe el personal ci “eu şi Biserica Romei”.

2. Aplecarea insistentă capului de către Papă, spre a fi binecuvântat de către Patriarh. Acesta îl îmbrăţişează şi îl sărută pe cap.

3. Încercarea Patriarhului de a-i săruta mâna Papei. Nereuşită, deoarece Papa refuză, trăgând mâna în jos.

4. Bătaia prietenească a spatelui Papei de către Patriarh.

5. Aş mai adăuga ceva ce nu este pe film. Cei doi prelaţi au renunţat la formulele e adresare oficială între ei, recurgând doar la termenul “frate”.

Galanterii? Gesturi protocolare? Expresii ale unei prietenii personale? Câte ceva din toate şi mult mai mult.

Dincolo de necesitatea recunoaşterii istoriei, Papa a înţeles că doar un creştinism unit poate face faţă valului agresiv de secularizare şi egolatrie ce bântuie civilizaţia umană. Vorbele sale o demonstrează: „Unicul lucru pe care îl doreşte Biserica Catolică şi pe care eu, ca Episcop al Romei, îl vreau, este comuniunea deplină cu Bisericile Ortodoxe.  Biserică Catolică nu doreşte să impună nici o condiţie, în afara celei a profesiunii de credinţă comune. Suntem gata să căutăm împreună modalităţile prin care să garantăm unitatea necesară a Bisericii în condiţiile actuale”.  Prin folosirea expresiei „Episcop al Romei” a vrut să arate că este gata să renunţe la primatul papal (destul de diluat şi nuanţat în ultimele documente ale Vaticanului).  E şi firesc, din moment ce unirea nu poate fi una “a egalilor”, ci refăcând derapajul istoric.

Desigur că unirea nu se poate face peste noapte, dar de undeva trebuie început, dacă se doreşte cu adevărat acest lucru. Iar primul pas, firesc, este acela de a recunoaşte situaţia de fapt: Catolicismul a fost o schismă din Ortodoxie. A doua, prima fiind Bisericile necalcedonene - vechi orientale, la 451. Iar Ortodoxia şi-a luat acest nume doar pentru a se putea distinge de cei ce au plecat din Biserica Originară şi s-au denumit altfel.

Răspunsul Patriarhului Bartolomeu a fost pe măsura intenţiilor Papei, După ce, anul trecut, Patriarhul Ecumenic a fost prezent la instalarea Papei Francisc în pontificat, Catolicismul a fost invitat să participe la lucrările Sinodului Pan-Ortodox ce se va desfăşura în 2016 tot la Istanbul, desfăşurarea acestuia fiind „de neînchipuit fără prezenţa unei delegaţii de la Roma”. În plus, Patriarhul a declarat că şi-ar dori o întâlnire a tuturor bisericilor creştine, în 2025 la Niceea, unde a avut loc şi Primul Sinod Ecumenic.

Sigur, ce s-a întâmplat este doar un pas pe calea împlinirii ţelului creştin Bisericii de a fi Una. Un pas important însă, care va avea nevoie de concretizări. Împotrivirile nu vor fi puţine. Provocările, de asemenea. De pildă, sunt foarte curios cum ar fi posibilă refacerea unităţii, câtă vreme Papa este şi şef de stat. Dincolo de reformarea (de fapt, îndreptarea) dogmelor sale, Vaticanul ar trebui desfiinţat, ca Stat, întrucât un Episcop ortodox nu poate fi şi conducător lumesc.

Deja unii ortodocşi s-au aprins împotriva Patriarhului, acuzându-l de erezie şi blasfemie. Asta însă se întâmplă atunci când trăieşti dor după “tipic, tipic şi la inimă nimic”. Dragilor, iubirea autentică nu poate face rău nimănui. Frica şi necunoaşterea însă pot face rău.

Dar, vorba Mântuitorului „Nu vă temeţi“. În fond, unirea nu poate fi decât o revenire a Catolicismului în sânul Bisericii-Mamă.