Gânduri pentru Preşedintele meu, profesorul Klaus Iohannis, de 24 Ianuarie 2015

Nu poţi rezolva o problemă de care nu eşti conştient că există. Sunteţi profesor şi sunt convinsă că realizaţi cât de important este ca elevul să înţeleagă ce i se predă în clasă şi să înveţe.

Sunteţi în Iaşi, domnule Preşedinte, oraşul de care se leagă foarte multe evenimente istorice şi gândurile mele s-au dus în urmă cu 156 de ani, la Alexandru Ioan Cuza, cel care devenea domnul Principatelor Unite, un moment cu puternică semnificaţie pentru viitorul ţării noastre. Domnul de atunci a înţeles că  poporul era analfabet, că, fără carte, nu poţi dezvolta o ţară şi nici nu poţi sta la masă cu celelalte naţiuni. Însă orice demers de schimbare, transformare şi, implicit, dezvoltare presupune existenţa oamenilor cu care să poţi face aceste lucruri şi pe care, apoi, să le menţii pe termen mediu şi lung. Astfel, în 1864, domnitorul promulgă prima lege românească a învăţământului, care pune educaţia publică primară pe temelii solide, dominate de principiile obligativităţii şi ale gratuităţii. Este, dacă vreţi, primul pas către modernizarea României.

Cred, domnule Preşedinte, că într-un moment ca acesta este potrivit să vă îndreptaţi, pentru câteva clipe măcar, gândul către copiii noştri, cei care mâine ne vor lua locul în clasă, în spitale, în adminsitraţie, în fabrici sau în agricultură şi să vă întrebaţi cât de pregătiţi sunt ei pentru aceste lucruri.

Ei bine, domnule Preşedinte, cu tristeţe doresc să vă spun că ei nu sunt pregătiţi şi că dacă vom continua să ne facem că nu vedem sau să ne amăgim cu performanţele sistemului românesc de educaţie, măsurat în olimpicii noştri, pe care îi preţuiesc şi cu care mă mândresc şi eu, dar care reprezintă doar...0,003% din numărul elevilor noştri, vom sfârşi dramatic ca naţiune, ca popor! Îndrăznesc să argumentez afirmaţiile de mai sus cu câteva dovezi obiective şi care pot fi uşor verificate.

Aproape 50% dintre elevii români de 15 ani, adică cei care absolvă învăţământul obligatoriu sunt analfabeţi funcţionali. Ştiu că sună cumplit, că ne este greu să acceptăm aşa ceva, că nu ne place cuvântul analfabet în anul 2015, dar aici suntem! O spun testele internaţionale (PISA 2009, 2012, PIRLS, TIMSS) la care România participă începând cu anul 2000, o spun rezultatele elevilor noştri la examenele naţionale, o spun angajatorii, o spune realitatea de zi cu zi! A fi analfabet funcţional înseamnă că poţi lectura un text, dar nu-l înţelegi şi, în consecinţă, nu poţi folosi informaţia pe care el ţi-o oferă. Procentul elevilor de aceeaşi vârstă, cu probleme de analfabetism funcţional, la nivel european, este de 23%, iar în ţări precum Singapore, Shanghai, Hong Kong sau Finlanda acesta este între 4-10%. Germania a ajuns la un procent sub 15%, după trezirea provocată de aşa-numitul şoc PISA de la începutul anilor 2000. Analfabetismul funcţional ne condamnă copiii la o muncă necalificată, la sărăcie şi la excludere socială. Deşi situaţia este deosebit de gravă, noi încă nu avem un şoc cu privire la această situaţie şi, de aceea, vă invit, cu tot respectul, domnule Preşedinte, să vă asumaţi un proiect de ţară pe educaţie – eradicarea analfabetismului funcţional, la fel cum Cuza şi-a asumat alfabetizarea copiilor români din acea perioadă. Este timpul să ne trezim, aşa cum au făcut-o germanii, în 2000, şi toată Europa care luptă pentru reducerea procentului analfabeţilor funcţionali la 15% până în 2020. Există programe şi demersuri de succes în domeniul alfabetizării funcţionale care pot fi uşor accesate. Trebuie doar să conştientizăm, să recunoaştem şi să acţionăm, ACUM! –  aşa cum recomandă Raportul Grupului de Experţi la Nivel Înalt al UE.

În acest demers, componenta de conştientizare este esenţială! Nu poţi rezolva o problemă de care nu eşti conştient că există. Sunteţi profesor şi sunt convinsă că realizaţi cât de important este ca elevul să înţeleagă ce i se predă în clasă şi să înveţe. Învăţarea presupune implicarea acestuia în proces ca un participant activ, nu ca un ascultător pasiv, aşa cum se întâmplă în clasele noastre astăzi. Elevii noştri sunt, în cel mai fericit caz,  buni reproducători de cunoştinţe! Ei nu au o gândire critică, nu adresează întrebări, nu pun sub semnul îndoielii ce le spune profesorul. Ca toate acestea să se întâmple este necesar ca profesorii să conştietizeze, să înţeleagă şi să accepte câteva lucruri:

·         Învăţarea presupune mai întâi înţelegere şi noi, profesorii, suntem responsabili pentru a-i face pe elevi să înţeleagă ce le predăm;

·         Fiecare copil poate învăţa, în ritmul său, şi noi, ca profesori, avem datoria să ne adaptăm demersurile în funcţie de nevoile fiecărui copil;

·         La oră trebuie să urmărim progresul fiecărui copil, nu doar parcurgerea cantitativă a programelor de studiu şi ierarhizarea elevilor.

Ca profesor, puteţi, domnule Preşedinte, să fiţi purtătorul acestui mesaj de conştientizare şi de asumare a unei realităţi triste a sistemului educaţional românesc, realitate care poate fi însă schimbată dacă există dorinţă şi hotărâre! Pentru a începe acest demers nu avem nevoie, în primul rând de bani, după cum poate mulţi dintre noi am fi tentaţi să credem. Avem nevoie de dumneavoastră şi de oameni care să înţeleagă dramatismul situaţiei, urgenţa şi importanţa găsirii soluţiilor pentru schimbare. Vă asigur, domnule Preşedinte, că există resurse, la nivel naţional şi internaţional, pe care le putem accesa imediat. E necesar semnalul de conştientizare, asumare şi hotărârea de a acţiona. Acest demers poate fi începutul revoluţionării sistemului educaţional românesc, nu al reformării acestuia! Iar revoluţia, trebuie să înceapă în clasă, acolo unde profesorul şi elevul trebuie să fie parteneri în învăţare! Revoluţia trebuie să înceapă cu înţelegerea şi apoi putem aborda toate celelalte probleme ale sistemului. Am convingerea că rezolvarea lor va fi mult mai uşoară, uneori, poate, va veni chiar de la sine. Ţările cu cu cele mai performante sisteme educaţionale au investit cel mai mult în acest aspect al alfabetizării funcţionale. Finlanda este exemplul european de succes, urmată de Polonia şi Germania.

Vă invit, vă implor, domnule profesor Iohannis, să fiţi preşedintele care îşi asumă viitorul copiilor noştri, printr-o implicare activă în procesul de eradicare a analfabetismului funcţional, alături de alte personalităţi, precum Princess Laurentien a Olandei, în calitate de coordonatoare a Grupului de Experţi la Nivel Înalt al UE, şi alături de noi, profesorii români, care am înţeles acest lucru şi avem nevoie de sprijinul şi susţinerea dumneavoastră. Toate acestea, domnule Preşedinte, pentru a nu ucide visele copiilor. Ele sunt aşternute în faţa noastră, dar peste care, păşind neatenţi, le putem distruge!

Cu încredere în sufletul dumneavoastră de profesor şi cu speranţă în preşedintele meu,

Prof. Liliana Romaniuc

Iaşi, 24 ianuarie 2015