FOTO La Cotulbei, pe urmele dacilor, la Fetească Neagră, unde se dumnezeiesc strugurii şi omul sfinţeşte locul

„Cabernetul, cel mai bun polenizator”, afirmă inginerul Valentin Tănase FOTOGRAFII Paul Stan

Marele rege dac Burebista, supărat pe  marea dragoste a dacilor pentru vin, băut nestricat de aceştia cu apă după obiceiul roman, a ordonat ca toate viile să fie scoase din pământ. Astfel încât toţi locuitorii Daciei să poată avea capul limpede şi să vegheze la năvălirile duşmane.

Numai că iubitorii de vin au făcut în aşa fel încât să nu stârpească definitiv viţa de vie, reuşind să o păstreze în viaţă, protejând-o şi îngrijind-o ca pe proprii copii. Aşa am ajuns, peste milenii, să putem avea parte şi noi de soiurile de vin rămase de la daci.

Dintre acestea, Feteasca Neagră este poate cel mai renumit, reprezentativ soi de viţă plantat pe meleagurile noastre.

Numai că, într-o perioadă de peste douăzeci de ani, de când piaţa românească a fost invadată de vinuri falsificate sau de proastă calitate, puţini români au ştiut să mai recunoască şi aprecieze cum se cuvine, soiurile autohtone, adevărate.

Abia de câţiva ani încoace, vinurile din soiuri neaoşe străvechi, au început să fie mai cunoscute şi căutate, atât pe piaţa noastră cât şi pe piaţa internaţională. Din păcate, în România încă se comercializează foarte multe făcături, sub denumiri de: Fetească Neagră, Fetească Regală, Crâmpoşie, Băbească, Busuioacă de Bohotin, Grasă de Cotnari etc. 

“Drumul vinului” a ajuns cu chiu cu vai, o insignifiantă găselniţă comercială-turistică, folosită de unii producători din zona Dealu Mare, în loc să fie un proiect real, concretizat printr-o activitate permanentă, cu valenţe istorice, culturale şi turistice.

La cules un vagon de struguri FOTO Paul Stan 

Recent, am fost pe urmele adevăratului drum al vinului, într-o podgorie de Fetească Neagră, din zona Dealu Mare, o regiune cu mare tradiţie şi semnificaţii viticole. În arealul Fântânele-Budureasca s-au descoperit de-a lungul anilor, numeroase vestigii arheologice dacice, dovedind că încă de atunci locuitorii se ocupau cu viticultura.

De la Ceptura, trecând prin Fântânele şi satul Bozieni, cu un singur locuitor înregistrat la recensământ, pe un drum şerpuit printe văi şi coline, într-u peisaj de vis pictat de culorile toamnei, am urcat pe vârful Cotulbei.

De anul trecut îmi doream să ajung aici, la Fetească Neagră, o podgorie situată pe un vârf de deal, înconjurată de Pădurea Cotulbei, descrisă ca un loc mirific de inginerul agronom Vasile Tănase.

Pe vârful Cotulbei FOTO Paul Stan 

Pe la orele zece şi ceva, încă nu se ridicase soarele pe vârful Cotulbei. Era un fel de pâclă de toamnă frumoasă, care însă, amplifica frumuseţea platoului de deal, străjuit de stejarii pădurii.

“Aici răsare prima dată soarele zilei şi aici apune”, ne prezintă succint inginerul Tănase, locul. De fapt, cuvintele sunt prea puţine, de prisos în faţa frumuseţii naturii completate de munca omului, care se vedea clar că aici, a sfinţit locul.

Regina vinurilor autohtone, moştenite de la daci, Feteasca Neagră,se înfăţişa în toată splendoarea şi bogăţia ei, ducând cu greu povara ciorchinilor bogaţi. Aştepta să fie culeasă după furtuna mare şi ploile venite pe neaşteptate, la început de octombrie, dar care nu au reuşit să altereze cu nimic recolta bogată.

Printre rândurile de vie aliniate şi îngrijite ca la carte, se văd râmături proaspete de animale sălbatice, care se pierd către mijlocul podgoriei.  Aproape că nu există loc între viţe, nerâmat de musafiri nocturni.

„Sunt arături făcute azi noapte, de porcii mistreţi, ieşiţi din pădure. Nu-i nimic, abia mă ajută la pregătirea terenului” , ne lămureşte inginerul Tănase.

„Păi nu strică strugurii, nu distrug via?”, întreb eu nedumerit.

„Nu, mistreţii nu mănâncă struguri”. 

Mistreţii din pădure sunt paznicii strugurilor FOTO Paul Stan 

Animalele sălbatice sunt şi paznicii strugurilor, pe vârful Cotulbei la mai mulţi kilometri de sat, aici neaventurându-se hoţii, în sălbăticia locului, la fel cum se întîmplă în vale. De jur împrejur peste vale, se văd în lumina timidă a soarelui ce îndepărtează încet pâcla, alte vârfuri de deal.

“Pe fiecare dintre aceste vârfuri de deal sunt cultivate alte soiuri de vie. Uitaţi, acolo, la Chiojdea, eu am soiuri albe, Aligote. Când am luat această vie de Fetească Neagră, în urmă cu câţiva ani, era o paragină. Mi-a trebuit multă muncă, timp şi cheltuială să o pot aduce cum o vedeţi acum“, ne povesteşte inginerul Tănase.

Strugurii sunt negri, frumoşi, viguroşi, crescuţi din abundenţă, stălucesc în razele soarelui, atârnând de cozile puternice. Sunt dulci ca mierea. Sunt dumnezeiţi de divinitate. Se rup şi cu mâna destul de uşor, de la nod, dar majoritatea culegătorilor folosesc foarfeci.

Găleţile şi sacii se umplu rapid, fără un efort prea mare. Este o plăcere să culegi struguri într-un astfel de colţ de rai. Inginerul Tănase are de adunat un vagon de struguri, dar nu se sperie de acest lucru, spunând hâtru, că el este moldovean şi nu se grăbeşte.

Găseşte pe rândul alăturat un butuc de cabernet, plin cu struguri frumoşi şi sănătoşi. “-Vedeţi, ce struguri frumoşi are? Când am luat eu această vie, cei dinaintea mea scoteau cabernetul din ea şi făceau o mare greşeală. Cabernetul se pune din loc în loc, în podgorii cu alte soiuri, pentru că este un foarte bun polenizator, dar puţini ştiu lucrul acesta şi îl scot.”

Pentru un profan ca mine, dar mai ales pentru mulţi oameni care deţin suprafeţe de viţă de vie, cultivarea acestei plante are foarte multe secrete. Un alt secret dezvăluit de viticultorul Vasile Tănase este şi cel care priveşte tăierea, lucrare care este specifică fiecărui soi în parte.

 În funcţie de soiul viţei se face şi tăierea, primăvara. De asemenea, tratarea sau alte lucrări necesare menite să asigure o viţă sănătoasă, cu recolte bogate. Nu oricine deţine sau plantează o vie se şi pricepe să o îngrijească. Unii pot chiar să o distrugă, din neştiinţă.

După aproape trei ore de cules struguri, de relaxare într-un peisaj de vis, ne-am luat rămas bun de la varful şi pădurea Cotulbei, cu promisiunea că vom reveni şi la anul.

Omul care sfinţeşte locul şi strugurii săi FOTO Paul Stan 

Maşina plină cu saci de Fetească Neagră a plecat la vale, pe drumul adevărat al vinului, trecând prin satul Bozieni, unde unul dintre culegători ne spune că mai sunt doar câţiva locuitori, trăitori în casele vechi, sărăcăcioase. Aici, se spune că nici măcar cimitirul nu mai există, distrus de vrăşmăşia unui regim de tristă amintire.

Mai departe, prin localitatea Fântânele, situată mai jos, unde s-au strămutat, de-a lungul anilor, cei mai mulţi săteni din Bozieni, goniţi de lipsa apei şi a vremurilor grele. Trecem la şes, printe turme de oi, pe lângă oameni strângând coceni de porumb pe camp, traversăm o cale ferată lăsată în paragină, nefolosită, cu şina nefurată de hoţi.

La Ceptura, unde ne-am şi întâlnit dimineaţa, cu inginerul Vasile Tănase şi culegătorii, ne despărţim cu amintiri frumoase, despre locurile mirifice vizitate, lasăm drumul adevărat al vinului şi luăm şoseaua spre Bucureşti.

Lăsăm şi preferata dacilor, Feteasca Neagră, să-şi pună mustul la fiert atât cât este nevoie, până vom degusta vinul tulburel de anul acesta.