Festivalul enescian al muzicii, gazdă a valorilor româneşti

Indiscutabil, concertele Festivalului Enescu constituie spaţiul în care îşi găsesc firesc locul valorile muzicii româneşti actuale, de asemenea creaţiile sfârşitului de secoll XX, ale începutului de început de secol.

Lucrările compozitorilor români prezentate de muzicienii performeri români constituie, se pare, formula cea mai potrivită bunei realizări a acestora. Este o rezolvare a momentului. Caci muzica bună este firesc a fi cântată bine de cat mai mulţi muzicieni profesionişti aflaţi în bună circulaţie în peisjului muzical actual.

Formaţia Contraste este un trio al muzicienilor performeri care îşi depăşesc faima cu fiecare concert. Prezenţa lor în Festival, prezenţa creaţiilor muzicii româneşti de astăzi, de ieri, îmbogăţesc împreună panoplia valorilor actualei ediţii a Festivalului. Mă refer la consistenţa atitudinii artistice pe care o probează pianistul Sorin Petreescu, la înaltul, la inspiratul profesionalism pe care îl desfăşoară flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, la dinamismul covârşitor, la rezistenţa cu care susţine actul artistic percuţionistul Doru Roman.

Nu este cazul a face o analiză a lucrărilor; cel mult este de observat impactul acestora. Derutante prin tăcerile lor prelungite şi în final captivante s-au dovedit a fi episoadele ingenios construite, inspirat distribuite, ale acestui multiplicat moment pianistic care este Spectacol pentru o clipă de Octavian Nemescu, moment realizat de această dată în variantă solistică, de către pianistul Sorin Petrescu. Deloc spectaculoasă, Incantaţia lui Lucian Meţianu este un loc al curgerilor lineare sub aspect de melopee susţinută de sunetul diversificat, multiplicat, al flautelor lui Ion Bogdan Ştefănescu. Prezentată în primă audiţie absolută, lucrarea Konvergent, datorată compozitorului Eugen Wendel reia cu consecvenţă preocupări mai vechi privind elaborarea materialului muzical dar şi a construcţiei de ansamblu.

A fost o mare bucurie a o regasi pe regretata compozitoare Myriam Marbe în programul Festivalului. O prezenţă distinsă pe un loc prea modest care i-a fost rezervat. Dialoguri-le domniei sale sunt repere ale unei atitudini muzical-poetice inimitabile!                

Troiţele Doinei Rotaru reamintesc şi în acest caz consecvenţe ale unei dispoziţii componistice ce îmbină reveria poetică, profesionalismul şi inspiraţia, …pentru a aminti doar finalul lucrării, moment în care vocea umana înnobilează evoluţia instrumentală.

Nu am înţeles desuetudinea artistic-muzicală – voită sau nu – a  Poeme-lor lui Viorel Munteanu scrise pe texte de Blaga. Este practica folosirii recitatorului peste o evoluţie muzicală căreia i-am gasit cu greu rosturile.

Să le mai ascult o dată?

Dar momentul Rhythmodia imaginat de Nicolae Brânduş drept percutanţă pe cât de obsesivă pe atât de abuzivă în timp şi spaţiu, moment admirabil susţinut de Doru Roman, a reuşit a dinamiza spiritele unei după-amize bucureştene supra-încălzite atât în perimetrul stradal cât şi în cel al sălii de concert.

Trebuie să recunosc, regretatul maestru Anatol Vieru surprinde în continuare prin varietatea impresionantă a creaţie sale, prin ingeniozitatea inteligent orientată a inspiraţiei, aspect ce opereză inclusiv la nivelul pieselor miniaturale Design-Dasein.

Finis coronat opus pare a ne fi comunicat compozitorul Adrian Iorgulescu în finalul acestei captivante după-amieze de muzică românească; muzica sa trece de muzică insinuând un sens al mişcării, acesta pare să fi fost demersul compozitorului.

Au mai evoluat şi evoluează în Festival şi alte formaţii ce promovează fenomenul componistic românesc actual. Mă gândesc la formaţia Profil condusă de dirijorul Tiberiu Soare, la ansamblul Hyperion condus de compozitorii Ana-Maria Avram şi Iancu Duumitrescu, la duo-ul voce-pian al soţilor Bianca şi Remus Manoleanu, la ansamblul Archaeus condus de compozitorul Liviu Dănceanu, la Cvartetul de coarde Gaudeamus, la… demersul unor muzicieni performeri ataşaţi valorilor creaţiei româneşti de ieri, de astăzi.