Extremismul de dreapta - o nouă ameninţare asimetrică

Oricât de complexă ar fi o căutare pe internet, cel puţin până în acest moment, a cuvintelor extremism sau autoradicalizare, majoritatea trimiterilor vor fi către sfera fundamentalismului islamic, unde vom găsi nenumărate informaţii despre jihad, grupări teroriste sau musulmanii din a doua generaţie europeană.

Trebuie să observăm, însă, că asemenea terorismul islamist, noul extremism de dreapta reprezintă un alt efect pervers al globalizării, ce tinde a se dezvolta în sânul civilizaţiei europene, hrănindu-se din efectele produse de criza economică.

Este interesant să observăm că vorbim, însă, despre o nouă formă de extremism, nu atât ca structura ideologică, cât mai ales ca formă de manifestare. Prin urmare nu mai întâlnim neaparat grupuri numeroase, conduse de către un lider carismatic, specific vechilor organizaţii de extremă dreapta, adepţii alegând de cele mai multe ori să formeze grupuri cât mai restrânse, pentru a-şi menţine clandestinitatea.

Un bun exemplu poate fi oferit de către gruparea neo-nazistă Zwickau, alcătuită din trei membri, dintre care doi bărbaţi şi o femeie, aceştia reuşind să ucidă opt emigranţi de origine turcă, unul de origine greacă şi o poliţistă germană, realizând totodată două atacuri teroriste soldate cu moartea a peste 20 de persoane.

Lupul singuratic reprezintă la rândul său o altă tipologie ce trebuie luată în calcul, foarte multe persoane concepând şi executând singure acţiuni ce pot pune în pericol siguranţa publică.

Anders Behring Breivik, a deturnat pe 22 iulie 2011 o bombă amplasată într-o camionetă aflată în faţa clădirii guvernului norvegian, ucigând opt persoane şi rănind alte 92. Peste aproximativ două ore, Breivik se afla pe insula Utoya, unde a ucis 62 de persoane şi a rănit alte 60, aflate în cadrul unei tabere politice organizată de către Partidul Laburist.

Scopul său a fost unul foarte clar: trezirea norvegienilor şi a europenilor în faţa islamizării continentului, iar laburiştii, susţinători ai politicilor migrationiste şi implicit ai comunităţii musulmane, reprezentau ţintă perfectă. Acesta a avut grijă ca întreaga sa viziune să fie cunoscută publicului larg, trimiţând un e-mail în ziua atentatului către apropate 6.000 de persoane, prin care îşi prezenta memoriul întitulat "Declaraţia de independenţă a Europei".

Internetul reprezintă la rândul sau o caracteristică principală a noului extremism de dreapta, atât prin faptul că este un motor al auto-radicalizării, cât şi prin faptul că permite legătura între grupuri aflate în ţări diferite.

Mai mult, dezvoltarea web 2.0. şi fluxul de informaţii, fac ca anumite acte extremiste să nu rămână în anonimat, ba chiar să încurajeze multiplicarea acestora de către persoane care în mod normal nu aveau curajul de a le pune în practică.

Este greu a se realiza un portret standard al persoanelor predispuse către acte de violenţă bazate pe ideologii de extremă dreapta, însă, se poate observa faptul că multe dintre acestea provin dintr-un mediu familial în care nu reuşesc să câştige recunoaşterea şi apropierea faţă de restul membrilor. Continuând analiza, putem spune că un procent important este alcătuit din persoane cu vârsta de până în 35 de ani, şomeri sau cu un loc de muncă prost plătit, având o educaţie medie.

În concluzie, trebuie să înţelegem că extremismul de dreapta reprezintă deja o formă de ameninţare asimetrică, cu noi trăsături faţă de modul clasic de manifestare, iar seriozitatea cu care trebuie privit, trebuie să fie cu atât mai mare cu cât în ultimele alegeri din ţările europene, partidele extremiste s-au bucurat de o susţinere foarte mare. Olanda, Franţa sau Ungaria sunt doar câteva exemple.

Nu trebuie să omitem însă importanţa şi influenţa în cadrul societăţii a grupirilor extremiste mai mari din punct de vedere numeric, întâlnite în special în Anglia, Norvegia, Germania, Rusia sau Ungaria.

Totodată trebuie să înţelegem că profilul psihologic al persoanelor ce pot deveni adepte al acestor ideologii nu se regăseşte doar în rândul celor tatuaţi şi raşi în cap, ci poate fi vorba chiar de vecinul amiabil, care aparent duce o viaţa socială normală.

Pentru România este necesară existenţa unui centru privind combaterea extremismului (proces implementat spre exemplu şi în Germania în anul 2011), dar şi dezvoltarea programelor de consiliere psihologică din cadrul instituţiilor de învăţământ.

La fel de importantă este introducerea în programele şcolare a unor teme privind implicaţiile fenomenului extremist în cadrul societăţii, în timp ce societatea civilă are răspunderea de a promova valori precum multiculturalismul şi egalitatea.