Europa pentru tineri - cum evităm o nouă generaţie de sacrificiu. Sănătatea mintală şi iniţiativele UE pentru tineri în Anul European al Tineretului 2022

FOTO Shutterstock

Să vă spun o poveste. În 1994, când aveam 18 ani, am aplicat şi am fost acceptat pentru o bursă la Universitatea din Chicago, una dintre cele mai bune din lume în domeniul care mă interesa, economia.

Bucuria a fost imensă, am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Din păcate, însă, nu a fost să fie. Bursa nu acoperea de fapt toate costurile, iar totalul lor depăşea cu mult capacităţile financiare ale părinţilor. Nu am mai plecat la Chicago.

Spre deosebire de mulţi tineri din ziua de azi, am avut totuşi noroc şi alte oportunităţi, pe care mi le-am creat singur sau le-am obţinut cu ajutorul unor oameni minunaţi. Dar nu am uitat senzaţia de incertitudine de atunci, stresul, supărarea. Întrebările – ce o să fac acum, unde merg, ce o să zică lumea, prietenii, dacă nu mă ridic la înălţimea aşteptărilor – toate au fost mereu un însoţitor permanent al meu şi, cred, al oricărui tânăr.

Toate au fost pentru noi, toţi cei ieşiţi din categoria de vârstă europeană de tineri (18-30), momente depăşite, momente pe care poate nici nu le mai ţinem minte prea bine. Romantizăm momentele acelea, iar când tinerii de azi ni se plâng de propriul lor stres, de propriile lor incertitudini, pe gură ne ies numai platitudini. „Ai toată viaţa înainte” sau „orice şut în fund e un pas înainte”.

Sau, cel mai rău, comparaţii absurde: „pe vremea mea era mai greu”, „tinerii din ziua de azi nu ştiu, nu înţeleg”.

Dar dacă ne uităm la statistici, la ce se întâmplă azi, în 2022, cu tinerii din România şi din UE, poate că ar trebui să lăsăm platitudinile şi să le înlocuim cu mai multe eforturi. Pentru că lucrurile nu merg deloc bine.

Stres, anxietate, depresie, sinucidere

Românii, ca alte naţiuni ale UE, au în general o dificultate în a recunoaşte şi a cere ajutor pentru problemele de sănătate mintală. Chiar şi aşa, rata de sinucidere, la fel ca în restul Europei, este în scădere. Statisticile ne arată însă un trend invers în rândul tinerilor.

Cifre din 2021 arată că numărul tinerilor cu gânduri suicidale a crescut de la 2 la 16%, în timp ce cazurile de anxietate şi de atacuri de panică au crescut cu 38% faţă de anul precedent. La nivel european, a doua cauză a morţii pentru persoanele între 19 şi 29 de ani este suicidul. 3 tineri între 10 şi 19 ani se sinucid în fiecare zi în Europa.

Iar acesta este vârful unui iceberg de cazuri nedeclarate, simptome neconfirmate şi tineri care nu vor sau nu ştiu cum să vorbească despre ce simt. Anxietatea şi depresia sunt în creştere, iar ramificaţiile pentru indivizi, dar şi pentru societate, pot fi dramatice. Efectele nocive la nivel de sănătate sunt bine documentate, precum şi cele socio-economice. O societate cu tineri care îşi pierd speranţa în viitor nu este una care poate să prospere.

Cauze şi dinamici de moment

Sigur, cauzele problemelor de sănătate mintală sunt complexe, multe au de-a face cu probleme familiale sau cu carenţe în educaţie. Dar e ceva în aer şi ştim cu toţii ce. Doi ani din viaţa tinerilor, mult mai lungi pentru ei decât pentru noi, le-au fost luaţi de COVID-19 şi de ameninţarea pandemiei. Doi ani cruciali pentru dezvoltarea lor personală în care nu au putut să socializeze cum ar fi avut nevoie. Doi ani vitali pentru educaţia şi pregătirea lor, în care chiar şi în cele mai avansate state membre UE educaţia de la distanţă a funcţionat cu sughiţuri.

Iar România nu este nici pe departe una dintre cele mai avansate ţări ale UE.

Cuvântul cheie este incertitudinea. Duşman permanent al tinerilor (şi nu numai), incertitudinea tot mai puternică din 2020-2022 a zdruncinat speranţa pentru o zi de mâine mai bună sau măcar, stabilă.

Dar nu este doar COVID-19. Dinamici începute de decenii ajung acum la un moment critic.

Tinerii din ziua de azi se află pe falia tranziţiei către o societate digitală, ultratehnologizată, unde totul se transformă, comunică, discută şi se uită cu viteza luminii. Dar pe tinerii români îi educăm pentru era digitală cu o mentalitate din era hârtiei. Îi pregătim pentru un viitor unde adaptabilitatea este cuvântul-cheie cu sisteme de gândire dependente de memorare şi predictibilitate.

Ies din licee şi facultăţi complet nepregătiţi pentru piaţa muncii. Sunt prea puţin învăţaţi cum să îşi pregătească un CV, o aplicaţie de muncă, cum să se prezinte la un interviu. Iar dacă iau jobul, dacă trec peste cerinţele aproape imposibile de experienţă de muncă pentru poziţii de început, cu salarii mult prea mici, se trezesc chiar şi în domeniile tehnice că tot ce au învăţat în ultimii ani de studii este depăşit de realitate de cel puţin trei-patru ani.

Mai ales că acum avem digitalul peste tot, dar peste tot. Lacăte digitale cu cod QR, chiuvete şi boilere reglate din aplicaţie, obiecte „smart” în case şi aşa mai departe.

Nu este neapărat ceva uşor de evitat. Este o problemă sistemică, ancestrală, tranziţia de la vechi la nou. Dar parcă acum sunt mai multe deodată.

Cifrele tuturor oamenilor de ştiinţă (dar în ultimii ani, şi o simplă privire pe fereastră) ne arată schimbările de climă, daunele pe care omenirea le-a făcut asupra mediului. Tinerii sunt mult mai sensibili la subiect, din motive evidente. Ei vor suferi fie efectele devastatoare unei clime cu 2-4°C mai calde, fie sacrificiile socio-economice dramatice necesare pentru ca această creştere să nu se întâmple.

Tinerii români, ca toţi cei din ţările cu probleme sistemice mai mari în mai multe domenii, vor fi afectaţi mai dur de dubla tranziţie digitală şi verde. Afectaţi de toate problemele din educaţie, sănătate, piaţa muncii, administraţie şi aşa mai departe, dar conştienţi graţie deschiderii Europei că se poate mai bine, mulţi, tot mai mulţi, se gândesc şi la plecarea din ţară.

Aşadar, pe lângă toate celelalte presiuni, mulţi au şi această problemă de rezolvat, frământaţi de atracţia unei vieţi mai bune în viitor şi dorinţa de a rămâne alături de cei dragi, de prieteni şi de tot ce au cunoscut în scurta lor viaţă până acum.

Cum să NU fie stresaţi?

Iar pe deasupra mai planează şi stresul unui război, cum nu a mai văzut Europa cu adevărat de 77 de ani!

Soluţiile europene de până acum

Unul dintre cele mai importante programe vechi ale UE pentru angajarea tinerilor se numeşte Garanţia pentru Tineri şi datează încă din 2013. Un angajament luat de toate statele membre, ea ar asigura, teoretic, că la maxim patru luni după ce o persoană între 18 şi 30 de ani s-a înscris în cadrul programului, va primi fie o ofertă de muncă, fie de pregătire profesională, ambele de calitate şi legate de pregătirea persoanei.

Nu va fi o surpriză pentru nimeni că, dacă la nivelul întregii Uniunii Garanţia nu şi-a atins obiectivele, România a performat prost. Cu competenţa pentru implementare la ANOFM şi numeroase probleme sistemice în proiectarea programelor care ar fi putut integra Garanţia, suntem un exemplu negativ.

Uniunea mai oferă alte finanţări prin Fondul Social European+, prin InvestEU, are programe de voluntariat prin Corpul European de Solidaritate şi de asistenţă pentru competenţe prin Agenda pentru Competenţe. Un departament din Comisia Europeană se ocupă de tineret, iar subiectul este împărţit (ca în multe guverne ale statelor membre, de altfel), între domeniul de social, de educaţie, de sport şi aşa mai departe.

Ce facem de aici înainte

Este limpede ca lumina zilei că starea de fapt este insuficientă. Cifrele dramatice de sănătate mintală sunt corelate cu creşterea şomajului în rândurile tinerilor, iar primul mare gest al Comisiei Europene a fost să desemneze 2022 drept Anul European al Tineretului. Asta vine la pachet cu un buget (decis împreună cu Parlamentul European) de 8 milioane de euro care va sprijini în special comunicarea pe domeniile de interes pentru şi cu tineri şi încercarea de a trata subiectul pe fiecare alt subiect anex în parte.

Garanţia pentru Tineri va fi reîntărită, devenind Garanţia Consolidată pentru Tineri, şi, pe lângă schimbarea de nume, va primi priorităţi şi chiar şi fonduri noi. Grupul ţintă de vârstă se va mări pentru a acoperi 15-29 de ani, vor fi create proceduri de mentorat şi asistenţă personalizată pentru fiecare participant şi va exista o legătură financiară mai clară cu NextGeneration EU. Acesta este marele plan al Uniunii de revenire din pandemie, din care fac parte Planurile Naţionale de Redresare şi Rezilienţă (PNRR-urile) dar şi alte fonduri care ajung împreună la o sumă de peste 720 de miliarde de euro, din care, iată, o parte trebuie să fie gândită pentru a sprijini noua Garanţie.

Renew Europe a promovat pentru început de an o rezoluţie pentru care am fost raportor, dar şi un angajament în faţa tinerilor europeni, prin care ne asumăm livrarea către ei a câtorva obiective concrete.

În primul rând, ne-am propus adunarea la un loc a tuturor resurselor care le pot sta la dispoziţie. O problemă des menţionată este cât de greu este să afli informaţia despre oportunităţi, chiar dacă ele există. Am cerut o platformă digitală unică, (One Youth One Europe) care să reunească oferte de muncă, ghiduri de CV, de angajare, de interviu, formări gratis online, oferte de studii, de bursă, de stagii, programe de mentorat şi de asistenţă (civice, publice sau private), acces la cultură, posibilităţi de voluntariate la ei în zonă dar şi în alte părţi ale UE şi, mai ales, surse posibile de finanţare pentru toate acestea şi pentru ideile tinerilor. Nu în ultimul rând, platforma ar trebui să producă conţinut adaptat la nevoile lor - chiar şi pe TikTok sau Twitch, dacă este nevoie.

Apoi propunem crearea unui Serviciu Civic European pentru grupul de vârstă 18-30, unde tinerii vor putea face câte un program de voluntariat la ei în ţară, urmat de unul în alt stat membru European. Combinat cu programele similare de la nivel naţional şi cu Corpul European de Solidaritate, ar corela nevoia tinerilor de experienţă în CV-uri cu nevoile multor regiuni de resurse umane, mai ales în domeniul social şi civic, cel puţin temporare.

Pe lângă alte propuneri pe mobilitate, cultură sau pentru un Fond European de Împrumuturi pentru Studii, îmi sunt tare propunerile pentru sănătatea mintală. Acolo ne propunem lansarea unei Reţele Europene care să ofere oricărui tânăr o consultaţie gratuită pe probleme de sănătate mintală, urmând apoi ca ei să fie îndrumaţi către soluţiile naţionale care le sunt cele mai la îndemână. Iar pentru ţările ca România, unde soluţiile nu sunt mereu existente, Reţeaua ar ajuta şi la schimburi de bune practici şi dezvoltarea competenţelor (şi cantităţilor) de personal la nivel de ţară.

Avem pe agendă un Plan de Acţiune pe subiect, dar şi un număr unic european pentru sănătatea mintală, pe modelul 112. De ce nu am avea un singur număr în tot UE unde oricine care are griji, stres, anxietate, sau mai mult, ştie că poate suna, că va fi ascultat(ă) fără judecată şi i se va oferi îndrumarea de care are nevoie?

Pe lângă aceste propuneri şi angajamente, în rezoluţia din Parlamentul European avem zeci de idei, dacă nu noi, măcar rafinate. Cerem lucruri cheie pentru tinerii români, precum consilierea în carieră, accesul grupurilor vulnerabile la oportunităţi, asistenţă pentru locuire, asistenţă specială pentru tinere (care sunt mai afectate de discriminare şi problemele generate de pandemie) şi aşa mai departe.

Ne apropiem vertiginos şi de primul raport de implementare a Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă şi trebuie să vedem ce a început să se investească în România din PNRR pentru tineri şi, dacă încă nu s-a investit, ce se va face de aici încolo.

Rezoluţia propune, iar acest lucru este crucial, cooptarea tinerilor, cât mai repede, în procesul de decizie, în grupuri de lucru europene, acolo unde se formulează toate politicile şi legile care le vor descrie viaţa. Asta ar însemna şi o clauză prin care viitoarele legislaţii trebuie să fie evaluate şi din punct de vedere al impactului asupra tinerilor, la fel cum se face azi, de exemplu, cu evaluarea din perspectiva impactului de mediu.

Cerem în rezoluţie şi un cadru legislativ comun european pentru stagii plătite. Dacă în România este obligatoriu acum ca toate stagiile să fie plătite, asta nu este evident la nivel european, iar mulţi tineri sunt încă mai mult sau mai puţin exploataţi în aşa zise stagii neplătite care sunt de fapt locuri de muncă în toată regula, cel puţin din punct de vedere al timpului şi efortului. Este o practică ce trebuie să dispară.

Toate lucrurile astea trebuie să aibă un impact direct şi în România, dar o parte cel puţin vor trebui să treacă prin filtrul Guvernului şi al Parlamentului României. Deseori, acolo vin proiectele bune europene ca să moară, dar cel puţin declarativ toate partidele pretind că au tineretul ca prioritate politică şi sper că, măcar aici, unde nu avem decât de câştigat, toată lumea se va mişca.

Vorbim, de exemplu, despre refacerea cadrului legislativ pentru Ministerul Tineretului şi Sportului şi tot ce ţine de politici de tineret, o Strategie pentru Tineret până în 2027, investiţii serioase în infrastructură şi digitalizare, creşterea finanţărilor pentru programele de tineret, un val de programe de incluziune pentru tinerii defavorizaţi, cu dizabilităţi sau din minorităţi, programe de informare, de formare şi, mai ales, transparenţă despre felul în care toate aceste lucruri vor fi pregătite, construite şi implementate.

Nu ar strica şi o descentralizare a tuturor agenţiilor şi entităţilor care sunt ţinute în pumnul ministerului şi administraţiei centrale către autorităţile locale, cele care sunt cel mai aproape de tinerii care au nevoie de o şansă, de acces la servicii sociale sau oportunităţi de consultare sau angajare în carieră.

În România avem şi norocul unor organizaţii solide de tineret şi asociaţii de studenţi care ştiu ce vor şi nu ezită să o spună. Deseori sunt mai active în a populariza subiecte în rândurile tinerilor sau în activităţi de formare, ghidare, conferinţe şi alte lucruri necesare decât ar putea fi vreodată Guvernul şi e important să recunoaştem asta şi să îi ajutăm cât putem.

Simţim că este un început. Avem câţiva bănuţi pe masă, un număr de hârtii mai mult sau mai puţin oficiale, o serie de propuneri. Ce contează acum este ce livrăm, ce va face Europa să evite nu o generaţie de lockdown, ci o generaţie, încă una, pierdută sau sacrificată unor probleme care ar fi putut fi, poate, măcar de data asta, evitate!