Europa a picat examenul la antiterorism

Ar trebui să ne uimească ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles, patru zile după arestarea lui Salah Abdeslam, presupusul lider al grupării care a înfăptuit atentatele de la Paris? Nu ar trebui, o răzbunare de acest gen era de aşteptat, cu toate că în mod logic, aşa cum au explicat specialiştii în antiterorism, aşa de repede nu se puteau pregăti atentate atât de bine coordonate ca cele din capitala Belgiei.

Nu, concluzia acestor experţi a fost că ele erau puse la cale de multă vreme şi doar au fost avansate ca dată. Faptul este confirmat şi de oficialii belgieni  din domeniul contraterorismului, dar chiar şi de premierul belgian Charles Michel: „Ne aşteptam la aşa ceva”. Atunci actul terorist de ce nu a putut fi prevenit?

Răspunsul nu este uşor de dat. Există, să zicem, circumstanţe atenuante, dar şi multe erori care, ca număr, depăşesc cele dintâi. Pentru a preveni nişte atentate, trebuie să ai şi informaţii. Ori poliţia nu are acces în comunităţile compacte musulmane din marile oraşe europene (O mare erorare a fost aşezarea musulmanilor în cartiere dedicate lor. Aceste enclave nu pot fi integrate culturilor ţărilor în care trăiesc). Şi chiar dacă poliţiştii pătrund şi încearcă să afle informaţii, nu primesc. Este posibil, a spus la o conferinţă de presă organizată de Ambasada Israeliană din Bucureşti, un specialist în contraterorism, ca majoritatea celor ce locuiesc în aceste cartiere nu numai să nu fie terorişti, ci să şi condamne aceste gesturi, dar le este frică să vorbească. Le este frică de răzbunarea isalmiştilor care, pur şi simplu, domină aceste comunităţi. Aşa că de aici rar se întâmplă să se „scurgă“ vreo informaţie. Iar a pune pază peste tot unde crezi că ar putea fi organizate atentate, în toate staţiile de metrou, de tramvai, la aeroporturi unde ajungeai, cel puţin până acum, necontrolat până la check-in, este practc de asemenea imposibil. Deşi, potrivit experţilor israelieni cu experienţă în paza aeroporturilor, controalele de la Bruxelles erau extraordinar de laxe, aşa că nu este de mirare că teroriştii au putut intra cu explozibilele aflate asupra lor.

Ce rămâne de făcut? În afara înăspririi controalelor, nu mă alătur ideii radicale de a-i da afară pe toţi membrii comunităţilor musulmane, indiferent de când trăiesc  în ţări europene şi nici de a-i respinge pe toţi noii imigranţi care încearcă să pătrundă în UE, mai ales că, cel puţin deocamdată, s-a dovedit că teroriştii fac parte din cea de a doua sau a treia generaţie care trăieşte în ţara respectivă, practic sunt cetăţeni ai acestor ţări, sunt cetăţeni europeni. Eu cred că una dintre cele mai eficiente măsuri (şi nu este o idee originală, dar s-ar dovedi bună), ar fi cooperarea, colaborarea dintre serviciile de securitate ale diferitelor ţări ameninţate de atentate teroriste – aici mă refer în primul rând la statele membre ale UE, Statele Unite, Israelul, Rusia, dar şi ţările arabe implicate în lupta împotriva Statului Islamic. Fiecare dintre servicii urmăreşte activitatea organizaţiilor şi persoanelor despre care se ştie că pot deveni autori de atentate. Prin schimbul de informaţii, prin coroborarea unor date, prin urmărirea mesajelor pe internet, a site-urilor lor, nu se poate să nu apară nişte indicii care să ajute la localizarea, descopeirirea pregătirii de atentate. Nu trebuie neglijată nicio informaţie, indiferent cât de neimportantă ar fi la prima vedere. Din păcate, din motive de siguranţă, din neglijenţă sau din orgolii, aceste lucuri nu se întâmplă sau numai parţial, de multe ori nu se iau în considerare. Aceasta a fost abordarea serviciilor secrete americane şi de aceea a fost posibil 11 septembrie.

Un al doilea aspect, greu de acceptat în ţările democratice, este renunţarea temporară a ideii foarte generoase, dar în unele condiţii periculoasă, a ceea ce se numeşte „politically correct”. Tradus în mod brutal este vorba de renunţarea pentru o perioadă determinată la unele principii democratice referitoare la respectarea drepturilor omului, a vieţii particulare, la intimitate. Deci, de a permite urmărirea reţelelor sociale şi de internet, a e-mailurilor, probleme care se află în dezbatere în ţări europene, inclusiv la noi.

Să deschidem porţile pentru un schimb real de informaţii, să facem o platformă comună a ţărilor care doresc cu adevărat să combată acest flagel.

Nu este deloc plăcut să recunoşti necesitatea unor astfel de măsuri, mai ales când te gândeşti că, după trecerea etapei pericolelor, pot fi comise abuzuri. Dar există soluţii să nu se întâmple.. Iar în ceea ce priveşte intruziunea în viaţa ta particulară în condiţii extreme, aş îndrăzni să spun: dacă nu eşti vinovat, dacă ştii că nu eşti cu musca pe căciulă, închizi ochii şi  o accepţi temporar.

Cred că ideea principală pentru a combate terorismul este solidaritatea dintre ţări, dincolo de egoismele naţionale. Să deschidem porţile pentru un schimb real de informaţii, să facem o platformă comună a ţărilor care doresc cu adevărat să combată acest flagel.

Când , în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, Anglia era bombardată zi şi noapte de aviaţia germană, când oraşe întregi erau distruse, vezi Coventry (de aceea nu am înţeles revolta germanilor faţă de distrugerea oraşului Dresda, sigur nu e frumos principiul biblic „dintre pentru dinte”, s-a şi renunţat la el pe parcurs, dar e de înţeles), premierul Churchill i-a îndemnat pe concetăţenii lui să aplice ideea „business as usual”, să nu se lase intimidaţi de ameninţările naziştilor. Cred că valabilitatea acestor cuvinte a trecut testul celor 75 de ani. În pofida celor întâmplate şi a celor ce se vor întâmpla, oamenii trebuie să-şi trăiască viaţa, iar cei care răspund de viaţa noastră – guverne, lideri, servicii de securitate şi de contraterorism să facă tot ce pot pentru a asigura condiţiile punerii în aplicare a celor spuse de Churchill. Numai aşa ne vom ridica asupra celor care vor să ne înfrângă nu numai fizic, ci şi sufletesc.