Emiratele Arabe Unite şi pariul lor pe diplomaţia intuitivă pe termen lung

0
0
EAU

Ca orice se întâmplă în Orientul Mijlociu, nu există un demers vizibil cu valoare singulară, oricât de spectaculos şi novator ar fi el.

Trebuie gândit în spirala continuă, cu dezvoltări multidirecţionale, specifica construcţiei poveştii niciodată încheiate din O Mie şi Una de Nopţi, cu un final pus întotdeauna sub sabia călăului dar care, printr-un miracol niciodată pe deplin explicabil, găseşte resurse pentru a merge mai departe, duşmani şi prieteni laolaltă.

Am avut privilegiul să particip la discuţii cu personaje emblematice ale acelui spaţiu şi asta mă face să cred că cei mai buni şi strălucitori dintre ei lucrează în termenii specifici ai unei diplomaţii de tip intuitiv, combinatoriu, mizând pe informaţiile care le permit să opereze şi să consolideze, cât se poate clădi durabil în Orientul Mijlociu, construcţii neaşteptate şi poate deschizătoare de spaţii de colaborare multiple.

Emiratele Arabe Unite reprezintă un asemenea exemplu şi cazul acesta merită să fie foarte atent studiat deoarece, vorbind despre situaţia din Emirate, vedem cum se deschide în spate scena de interese geopolitice din întreg Orientul Apropiat, acum în profundă schimbare cu consecinţe de securitate influenţând desfăşurări viitoare de noi acorduri comerciale, militare şi, mai ales, consolidări de influenţă  care sunt apanajul celuilalt joc, cu mult mai mare, cel între super-puterile cu interese tradiţionale sau mai noi în această regiune.

Pe bună dreptate, Emiratele joacă rapid şi în forţă pentru a se constitui ca un spaţiu activ pentru ceea ce va fi Orientul Apropiat după ce, într-un sens sau altul, negocierile pentru „Acordul nuclear” reluate acum la Viena vor da un rezultat.

Palatul Coburg unde se întâlnesc delegaţii ţărilor semnatare ale „Acordului nuclear” (cu excepţia SUA)

EAU

Cu siguranţă că de rezultatele acestor extrem de dificile negocieri vor influenţa extrem de serios situaţia ulterioară de securitate din Orientul Apropiat, mai ales că în spatele Iranului sunt acum Rusia şi China, iar situaţia din teren se schimbă în defavoarea americanilor. Pierderea Afganistanului în condiţiile umilitoare binecunoscute va fi completată rapid de retragerea până la finele acestei luni a tuturor trupelor combatante din contingentul SUA din Irak: două elemente combinate care ar putea deschide Iranului posibilitatea de a deveni un factor major de influenţă la comanda deschiderii drumurilor spre Mediterana, completând jocul în trio (alături de Rusia şi Turcia) din Siria. Şi asta vine oricum în contextul destrămării extrem de rapid a jocului de forţă închipuit şi impus de Administraţia Trump şi construit în jurul a doi piloni, Israel şi Arabia Saudită, garanţii unei dorite şi mereu promise ca inevitabile acţiuni militare decisive împotriva Iranului. Nu s-a putut, în primul rând pentru că americanii au realizat că, dincolo de declaraţii agresive, nu aveau capacitatea reală de a susţine, prin implicare directă cu trupe în teren, o acţiune decisivă nici măcar împotriva Coreii de Nord, darămite a Iranului.

Asta nu înseamnă că jocurile ar fi făcute şi că s-a şi desenat tabloul relaţiilor viitoare de putere în zonă. Acum de-abia se deschide jocul.

În consecinţă, suntem în etapa de poziţionare şi definire a cooperărilor de securitate locale, cele pe care se vor baza, mâine, marile discuţie stratosferice între superputeri, şi ele în situaţia de a fi ajuns la limita de suportabilitate (economică, socială şi militară) în susţinerea de acţiuni punitive pentru păstrarea de privilegii şi zone de influenţă. Costurile sunt prea mari, mult prea mari, aşa că toată lumea priveşte cu mare atenţie la jocurile acestor diplomaţii intuitive de tipul Emiratelor Arabe Unite.

Iar diplomaţia asta intuitivă ştie că vorbele nu mai sunt suficiente, aşa că, poate surprinzător pentru foarte multă lume, cei din Emirate au ieşit cu o propunere care este acum, direct şi prioritar, pe masa multora dintre decidenţi europeni cu economii importante şi aflate în procesul de conversie înspre energie verde.

EAU

Şi aveţi aici semnalul de mare interese semnalat de Comisarul european pentru Energie faţă de iniţiativele de pionierat din Emirate care au înţeles, aş spune că au intuit din timp, potenţialul enorm pe care-l reprezintă o capacitate naţională de mari dimensiuni pentru producerea de hidrogen, anticipând nevoile deja în creştere ale unora dintre partenerii europeni.

Întâlnirea de la Teheran dintre Sheikh Tahnoon bin Zayed Al-Nahyan, consilierul naţional de securitate din Emirate (stânga), şi Ali Shamkhani, secretarul Consiliului de securitate naţională iranian.

EAU

Vorbind însă despre diplomaţie intuitivă, este de văzut cum se va dezvolta şi concretizat în ce formule, sun semnal major şi care a stârnit deja un interes care depăşeşte cu mult zona Orientului Apropiat: principalul arhitect al arhitecturii de securitate din Emirate a vizitat Teheranul, acţiune despre care se vorbea de mult timp şi care capătă o valoare simbolică prin suprapunerea datei cu începerea negocierilor de la Viena.

Vom vedea dacă discuţiile viitoare vor însemna numai valori comerciale adăugate în diverse sectoare economice sau dacă Emiratele îşi doresc, aşa cum s-a spus de mai multe ori, să-şi consolideze un fel de statut de negociator care-şi permite să acţioneze chiar între ţări cu interese profund diferite. Nu uitaţi că prezenţa americană din emirate este economic foarte importantă (aveţi aici viziunea locală asupra relaţiilor cu SUA), au acolo una dintre cele mai importante baze militare din zonă, cea de la Al Dhafra, dar alături de o prezenţă franceză cu bază la Abu Dhabi care echilibrează tendinţele acestei diplomaţii intuitive care a înţeles nevoia de diversificare de furnizori de securitate (vezi contactele la nivel înalt şi contractele de armament cu Turcia sau cel, extrem de important, cu Franţa care a reuşit să livreze 80 de avioane „Rafale” pentru suma de 17 miliarde Euro), plus 12 elicoptere de atac „Caracal”.

Emiratele sunt importante prin faptul că sunt pe poziţia a şaptea între ţările deţinătoare de mari rezerve petroliere şi îşi consolidează propriile lor forţe armate, inclusiv cu iniţierea unei baze militare externe în Somaliland.

Forces émiriennes en 2021 (sources: The Military Balance, SIPRI) Effectif total (personnel) 63 000 Armée de terre (personnel) 44 000 Brigade d’artillerie 1 Brigade d’infanterie 1 Brigades mécanisées 2 Brigades blindées 2 Véhicules blindés 3 203 Chars Leclerc en service 258 Armée de l’air (personnel) 4 500 Escadrons de chasse 6 F-16E/F en service 77 Mirage 2000-9D en service 63 Marine (personnel) 2 500 Bâtiment de patrouille/surveillance 42 Frégate 1 Garde présidentielle (personnel) 12 000


Interesant va fi, în scurt timp, să vedem dacă politica de deschidere înspre toate orizonturile va fi acceptată de toată lumea, mai ales că sunt destul de multe acuzaţii privitoare la apropierea nu numai de Turcia, ci şi de Rusia şi de China. Un semnal negativ vine din acum din Israel care se pare că ar fi decis să renunţe la proiectul de cooperare negociat mult timp cu Emiratele care puteau vinde petrol prin portul israelian parte a conductei Asia-Europa, totul datorită obiecţiei ministrului israelian al Mediului, nemulţumit de potenţialul poluant al terminalului de la Eilat de la Marea Roşie.

Încă o dovadă că nimic nu este încă rezolvat, ecuaţia este deschisă şi necunoscuta post-americană în Irak este totală, ca şi drumul pe care vrea să avanseze Iranul şi marile puteri în funcţie de ce se va întâmpla la Viena. Dar, după cum vedeţi, fiecare dintre jucătorii relevanţi îşi maximizează valoarea propriului său pachet de cărţi de joc, iar Emiratele (denumite nu degeaba „Mica Spartă”) vor să nu piardă niciun fel de oportunitate. Inclusiv una de imagine, exploatând la maximum efectul ultimei lor măsuri exemplare pe plan social: au redus săptămâna de muncă la patru zile şi jumătate, semn de stabilitate şi prosperitate economică.

Să vedem urmările. Oricine face un pariu vrea să-l câştige. Dar să aşteptăm să vedem procentajele.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite