Drepturile omului în lume în luna iulie II

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel la Universitatea Tsinghua//PHOTO: wwww.scmp.com
Angela Merkel la Universitatea Tsinghua//PHOTO: wwww.scmp.com

Partea a doua a monitorizării drepturilor omului de pe mapamond în luna care se încheie este oarecum mai lejeră - posibilitatea creării unui nou tratat internaţional, rapoarte, discuţii şi atenţionări referitoare la drepturile omului - o notă mai jos de conflicte, crime de război şi crime împotriva umanităţii din prima parte. Monitorizare de Ana Budeanu.

Tratat internaţional despre încălcările drepturilor omului săvârşite de companii

ONU va propune un tratat internaţional asupra încălcărilor drepturilor omului săvârşite de multinaţionale. Rezoluţia propusă la întâlnirea Consiliului Drepturilor Omului a ONU din Geneva, de pe 26 iunie 2014, a fost sprijinită de 20 de membri ai Consiliului printre care s-au numărat India, China, Etiopia, Pakistan şi Rusia, 14 state membre s-au opus,iar restul s-au abţinut. Prin intermediul acestui tratat se doreşte crearea unui instrument legal capabil să reglementeze activităţile corporaţiilor multinaţionale. – Business Standard, 01.07.2014

Consiliul Drepturilor Omului al ONU acceptă raportul Operaţiunii BlueStar

Operaţiunea Bluestar a avut loc în 1984 în India şi a fost, potrivit Armatei Indiene, o operaţiune de siguranţă pentru eliminarea militanţilor din complexul Templul de Aur din Amritsar. Raportul în cauză conţine şi cererile făcute de minoritatea Sikhă care susţine că a fost atacată de către armata indiană în timpul acestei operaţiuni. – TheLinkPaper, 02.07.2014

 

Apărător al drepturilor omului atacat în Rusia

Un apărător al drepturilor omului de frunte din Rusia, Andrei Yurov, a fost atacat pe 1 iulie 2014, în Voronzeh, sudul Rusiei. Acest atac pare să fie parte dintr-o serie de atacuri asupra activiştilor din Rusia. Andrei Yurov este cunoscut pentru activismul său din Rusia şi pentru munca de monitorizare a drepturilor omului din Crimeea. – Thomson Reuters Foundation, 02.07.2014

HRW pune sub presiune Cambodia

Human Rights Watch doreşte să fie pusă presiune asupra Cambodiei pentru ca aceasta să-şi îmbunătăţească performanţa în domeniul drepturilor omului. Deşi Cambodia este o ţară ce se bazează foarte mult pe ajutoare străine, nu a fost până acum obligată să dea mai multă atenţie reformelor drepturilor omului, iar acest lucru începe să se vadă. Cambodia a avut în istorie încălcări grave ale drepturilor omului – genocid în perioada  khmerilor roşii. – VOA Cambodia/Khmer, 03.07.2014

Bahrain expulzează un diplomat american

În ciuda unei relaţii excelente între guvernul din Bahrain şi cel al Statelor Unite ale Americii, asistentul Secretarului de Stat Tom Malinowski a fost expulzat deoarece s-a întâlnit cu membrii ai opoziţiei din Bahrain pentru a avea discuţii referitoare la democraţia şi drepturile omului din această ţară. Deşi Tom Malinowski are ca misiune tocmai drepturile omului din Bahrain, ministrul de externe al Bahrainului a considerat că acesta se implică în mod neavenit în treburile interne ale statului şi că încalcă normele diplomatice. Astfel, Tom Malinowski a fost declarat persona non-grata şi rugat să părăsească teritoriul Bahrainului. – Think Progress, 07.07.2014

Marea Britanie încalcă drepturile celor cu dizabilităţi

Aoife Nolan, profesor de Drept Internaţional al Omului la Universitatea Nottingham susţine că noile politici ale guvernului britanic compromit drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Această compromitere are loc prin intermediul unor măsuri indirecte: diverse taxe care afectează cel mai mult persoanele cu dizabilităţi, reduceri bugetare ce se reflectă mai ales în ajutoarele sociale pentru cei cu dizabilităţi. Deşi aceste măsuri nu sunt direcţionate spre cei cu dizabilităţi, ei reprezintă segmentul principal de populaţie care suferă de pe urma acestor modificări. – The Guardian, 07.07.2014

Angela Merkel discută despre drepturile omului în China

Cancelarul german Angela Merkel, aflată în vizită în China, discută despre problema drepturilor omului la Universitatea Tsinghua. Punând pe primul loc experienţa germană a Zidului Berlinului, A. Merkel consideră că este foarte important într-o democraţie să existe un dialog liber şi ca cetăţenii să aibă încredere în puterea legii şi nu în legea celor puternici. Aceste declaraţii au reprezentat o premieră pentru China având în vedere că toţi oficialii statelor străine ce au vizitat pâna acum ţara au evitat să deschidă acest subiect în mod public.  – Channel NewsAsia, 08.07.2014

Tunisia trebuie să schimbe legea antiteroristă

În cadrul unui raport publicat de Human Rights Watch, Tunisia este urgentată să schimbe legea naţională antiteroristă pentru a se încadra în normele internaţionale. – Tunisia Live&Human Rights Watch, 09.07.2014

Ana Budeanu este juristă. A absolvit un master în Drepturile Omului la Universitatea Nottingham din Marea Britanie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite