Drepturile omului din Xinjiang sunt pe deplin respectate, Vestul foloseşte Hong Kong-ul drept „cap de pod“ pentru infiltrare în China, iar Beijingul e „obiectiv“ în Ucraina. China la zi
0
Secretarul de stat american Blinken (foto) a ţinut pe 26 mai, la Universitatea George Washington, în cadrul „Asia Society”, un amplu discurs despre politica Statelor Unite al Americii faţă de China.
Partea chineză s-a mobilizat şi a caracteriazat intervenţia Secretarului de Stat ca o acţiune ostilă la adresa ei, oficialul american „exagerând ameninţarea venită din partea Chinei printr-un limbaj ambalat cu atenţie, intervenind în afacerile interne ale Chinei, calomniind politicile interne şi externe ale Chinei şi încercând să suprime şi să îngrădească China”.
Strategia de răspuns a Chinei este tentativa de a demonta toate aserţiunile părţii americane, punct cu punct, rezultând un text amplu şi stufos, care nu face decât să reia şi să sistematizeze declaraţii anterioare punctuale la adresa Americii sau ale Vestului. În limbajul Beijingului, „să vorbim cu fapte şi cu cifre şi să dezvăluim lumii înşelătoria, ipocrizia şi nocivitatea SUA faţă de China”.
Remarcăm două aspecte din lunga reacţiei a părţii chineze, esenţială pentru a înţelege China de azi şi, mai ales, China de mâine:
- Tonalitatea ridicată, ofensată şi ofensivă a discursului, care aminteşte, de fapt, de stilul pe care a fost consacrat în relaţia bilaterală de către Directorul Biroului Comisiei Centrale pentru politică externă, Yang Jiechi, în faimoasa reuniune de la Alaska din 18 martie 2021, unde s-a întâlnit cei mai înalţi oficiali ai diplomaţiilor americane, respective chineze, şi au şocat audienţa – mai cu seamă partea chineză! - prin tonalitatea nemaivăzut a poziţiilor (analizele aici şi aici). China vrea să pară în ofensivă.
- Strategia de comunicare a Chinei este relativ identitcă în stil cu cea a Federaţiei Ruse: nu doar că nu îşi asumă nimic din poziţia Occidentului, pe care o respinge de plano, dar reacţionează încercând să acrediteze ideea că, de fapt, orice ar face Federaţia Rusă – şi China, în acest caz – este mult mai puţin decât a făcut Vestul în general şi America în special. Ideea de bază este că Occidentul nu mai are supremaţia morală pentru a apostrofa nicio altă ţară, pentru că şi el a greşit cel puţin la fel de mult şi, prin urmare, nu are autoritatea morală de a „da lecţii cuiva”.
- Dacă cele două strategii de comunicare, cea rusă şi cea chineză, sunt coordonate, nu putem ştii cu certitudine. Asistăm însă, indirect, la un „acord diplomatic”, mai mult sau mai puţin tacit, între Moscova şi Beijing care, în premieră, pe diapazoane diferite şi pe dosare diferite – Rusia pe cazul Ucrainei, China pe lumii întregi – practică acelaşi stil de diplomaţie şi pun pe masă acelaşi seturi de critici faţă de America şi faţă de Occident.
Cu ce rezultat şi câtă credibilitate? Greu de spus deocamdată, dacă ne raportăm la scara întregii planete.
Să trecem acum la partea a treia a răspunsului Chinei la strategia americană. Prima parte se poate citi aici, a doua parte aici.
A opta greşeală: SUA se alătură naţiunilor şi popoarelor din întreaga lume împotriva „genocidului în curs” şi „crimelor împotriva umanităţii care au loc în Xinjiang”. Din cauza identităţii lor etnice şi a convingerilor religioase, peste un milion de persoane din această provincie sunt închise în lagăre de detenţie.
Faptele: Drepturile omului pentru toate grupurile etnice din Xinjiang sunt pe deplin respectate şi nu există „genocid” sau „crime împotriva umanităţii”. Minciunile răspândite în mod repetat de partea americană în legătură cu Xinjiang au pur şi simplu ca scop defăimarea şi suprimarea Chinei.
Problema situaţiei din Xinjiang nu este nicidecum o problemă legată de drepturile omului, ci una de combatere a violenţei, terorismului şi separatismului. Conform datelor avute, din 1990 până la sfârşitul anului 2016, în Xinjiang au avut loc câteva mii de atacuri teroriste, care s-au soldat cu moartea unui număr mare de nevinovaţi şi a câtorva sute de ofiţeri de siguranţă publică, ucişi în timpul serviciului, precum şi pierderi materiale incomensurabile.
În faţa ameninţării reale a terorismului şi a extremismului, Xinjiang a luat măsuri decisive pentru a lupta împotriva acestora în conformitate cu legea. În acelaşi timp, au fost luate o serie de măsuri de sprijin, cum ar fi îmbunătăţirea mijloacelor de trai ale oamenilor, creşterea gradului de conştientizare a publicului cu privire la lege şi oferirea de ajutor prin intermediul centrelor de educaţie şi formare profesională, tendinţa de activităţi teroriste frecvente fiind în mod efectiv redusă.
Timp de mai bine de cinci ani consecutivi, nu au avut loc atacuri teroriste în Xinjiang. Securitatea socială şi stabilitatea au fost menţinute, iar provincia a continuat să se dezvolte. viaţa şi siguranţa oamenilor din toate grupurile etnice fiind protejate în mod eficient.
„Genocidul împotriva uigurilor din Xinjiang” este „minciuna secolului”. În ultimii 60 de ani, populaţia uigură a crescut de la 2,2 milioane la aproximativ 12 milioane, durata medie de viaţă pe cap de locuitor crescând de la 30 la 75 de ani.
În prezent, societatea din Xinjiang este una stabilă. Oamenii trăiesc şi muncesc în pace şi fericire, înregistrând progrese fără precedent din punct de vedere economic şi social, cât şi în îmbunătăţirea mijloacelor de trai ale oamenilor. Între 2014 şi 2019, PIB-ul regiunii Xinjiang a crescut de la 919,59 miliarde de yuani la 135,971 miliarde de yuani, ceea ce reprezintă o rată medie anuală de creştere de 7,2%. Venitul disponibil pe cap de locuitor din Xinjiang a crescut cu o rată medie anuală de 9,1% pe an. Au fost înregistrate progrese semnificative în lupta împotriva combaterii sărăciei. Conform standardelor actuale, toate cele 3.09 milioane de persoane care trăiau în sărăcie au depăşit această situaţie, problema sărăciei absolute din Xinjiang devenind un subiect al trecutului.
Drepturile şi interesele legitime ale persoanelor din toate grupurile etnice din Xinjiang sunt respectate în mod eficient. Indiferent de populaţia lor, toate aceste grupuri etnice au un statut juridic egal şi se bucură de libertatea de credinţă religioasă, precum şi de o serie de alte drepturi, cum ar fi dreptul de a participa la gestionarea afacerilor statului, de a avea acces la educaţie, de a vorbi propria limbă şi de a-şi moşteni propria cultură tradiţională, toate în conformitate cu legea.
În iulie 2019, reprezentanţii permanenţi din peste 50 de ţări la Geneva au trimis o scrisoare comună Preşedintelui Consiliului pentru Drepturile Omului şi Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului, lăudând realizările obţinute de China în combaterea terorismului, extremismului şi protejarea drepturilor omului. În octombrie 2019, în timpul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, peste 60 de ţări au luat cuvântul pentru a lăuda progresele extraordinare ale Chinei în domeniul drepturilor omului în Xinjiang. În iunie 2021, în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului, peste 90 de ţări au făcut declaraţii comune sau individuale în sprijinul Chinei. În schimb, în aceeaşi perioadă, Canada a preluat conducerea acuzaţiilor împotriva Chinei pe probleme legate de Xinjiang, Hong Kong şi Tibet, fiind sprijinită de alte 40 de ţări, dintre care niciuna musulmană.
În ultimii ani, peste 2.000 de experţi, cercetători, jurnalişti, diplomaţi, personalităţi religioase şi alte persoane din toate categoriile sociale din peste 100 de ţări au vizitat Xinjiang şi au fost martorii unităţii, armoniei, bucuriei şi păcii existente între popoarele din Xinjiang.
Aşa-zisul „genocid împotriva uigurilor din Xinjiang” este o minciună inventată de forţele anti-chineze, reprezentate de cercetătorul german Adrian Zenz. Acesta este membru al „Fundaţiei Memoriale a Victimelor Comunismului”, o organizaţie de extremă dreapta sponsorizată de guvernul american şi o figură cheie în cadrul agenţiei anti-China înfiinţată de serviciile de informaţii americane, precum şi un rasist. „Cercetarea” lui Zenz este plină de născociri şi de date falsificate, nu are nicio credibilitate academică şi nu poate trece de nici o revizuire pentru a fi autorizată pentru publicare. De exemplu, „lucrarea” sa include un grafic care susţine că femeile din Xinjiang primesc între 800 şi 1.400 de dispozitive de control al naşterii intrauterin (DIU) pe cap de locuitor pe an, ceea ce înseamnă că femeile din Xinjiang ar trebui să fie supuse la patru până la opt DIU pe zi, ceea ce este total lipsit de sens.
La 29 iunie 2020, Fundaţia Jamestown din SUA a publicat un aşa-numit „raport de cercetare” întocmit de Adrian Zens, care calomniază guvernul chinez pentru că ar fi comis un „genocid” împotriva minorităţilor etnice din Xinjiang.
După publicarea „raportului”, politicienii americani, precum secretarul de stat Pompeo, ambasadorul general pentru libertatea religioasă internaţională Brownback, senatorul Rubio, congresmanul McGovern şi alţii, s-au alăturat imediat, vorbind despre aşa-numitul „genocid”. De atunci, Rubio, McGovern şi senatorii americani Cornyn şi Menendez au cerut guvernului american recunoaşterea politicii guvernului chinez în Xinjiang drept „genocid”. La 19 ianuarie 2021, în ultima zi a administraţiei americane precedente, Mike Pompeo a anunţat că guvernul chinez a „comis crime împotriva umanităţii” şi „a comis un genocid” împotriva minorităţilor etnice şi religioase, precum cea a uigurilor din Xinjiang, chiar şi după ce avocaţii de la Biroul de consiliere juridică al Departamentului de Stat al SUA au considerat că această constatare este de neconceput. Actuala administraţie americană a urmat poziţia administraţiei anterioare şi continuă să calomnieze „genocidul împotriva uigurilor din Xinjiang”, expunând şi mai mult adevărata natură a manipulării politice a părţii americane prin intermediul problemelor legate de drepturile omului.
Congresul Mondial Uigur (World Uyghur Congress), un grup separatist anti-China, a angajat „actori” precum Shayilaguli Shawutibayi şi Tuerxunayi Ziyaodeng pentru a da mărturii false şi a răspândi diverse minciuni despre presupusele „persecuţii”. Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang a organizat până în prezent peste 70 de conferinţe de presă legate de Xinjiang pentru a demasca cu fapte minciunile răspândite de forţele anti-China. Unii dintre aceşti „actori” angajaţi pretind că au fost sterilizaţi cu forţa la centrul de formare, însă nu au studiat niciodată la centru; unii dintre ei au afirmat că rudele şi prietenii lor din Xinjiang erau „pierduţi” şi „dispăruţi”, când, de fapt, aceştia duceau o viaţă normală în societate.
ONG-ul susţinut de guvernul american, China Human Rights Defenders (CHRD), a fost primul care a prezentat şi difuzat teoria falsă potrivit căreia „milioane de uiguri sunt ţinuţi în centre de educaţie şi formare”. Pe baza unor interviuri cu opt uiguri şi a unor estimări aproximative, organizaţia a ajuns la concluzia absurdă că „cel puţin 1a 10% din cele 20 de milioane de persoane din Xinjiang sunt deţinute în „lagăre de reeducare”.
Centrele de educaţie şi formare din Xinjiang nu diferă în esenţă de centrele de combatere a extremismului, de programele de corecţie comunitară, de conversie şi de dezangajare puse în aplicare în multe ţări din întreaga lume. S-a dovedit a fi o explorare reuşită a luptei preventive împotriva terorismului şi a extremismului şi este pe deplin în conformitate cu Principiile şi spiritul strategiei globale a ONU de combatere a terorismului, cu Planul de acţiune al ONU privind prevenirea extremismului violent şi cu o serie de alte rezoluţii privind combaterea terorismului. Prin intermediul acestor centre, nivelul cursanţilor de limbă chineză standard s-a îmbunătăţit vizibil, precum şi capacitatea lor de angajare. De asemenea, gradul de conştientizare a identităţii naţionale, a cetăţeniei şi a statului de drept a crescut. În octombrie 2019, toţi cursanţii centrului au absolvit. Cei mai mulţi dintre ei fie şi-au ales singuri locurile de muncă, fie şi-au înfiinţat propriile afaceri sau au fost angajaţi cu ajutorul guvernului, cei mai mulţi dintre ei găsind un loc de muncă stabil.
Afirmaţiile şi acuzaţiile făcute de SUA şi de ţările occidentale cu privire la problemele legate de drepturile omului în Xinjiang ignoră faptele de bază ale protecţiei şi dezvoltării drepturilor omului din această provincie şi reprezintă un mijloc prin care îşi pot atinge obiectivul strategic de „controlare a Chinei”.
În august 2018, Lawrence Wilkerson, fost colonel al armatei americane şi şeful de cabinet al fostului secretar de stat american Colin Powell, a declarat public că unul dintre cele trei obiective ale prezenţei militare americane în Afganistan este de a controla China: „Dacă CIA şi-ar dori să destabilizeze China, acesta ar fi cel mai bun mod de a o face - să creeze tulburări interne şi să se alăture acelor uiguri în a suprima Beijingul, pentru a doborî China direct din interior, mai degrabă decât din exterior.”/
Foto: Protestele din Hong Kong au început în iunie 2019 ca o demonstraţie împotriva unui controversat proiect de lege de extrădare prin care rezidenţii Hong Kongului pot fi trimişi în China continentală pentru a fi judecaţi în instanţă. Protestul s-a transformat într-o bătălie pentru viitorul Hong Kong-ului, adjudecată, cel puţin pe moment, de Beijing. Sursa: Vox.
A nouă greşeală: Partidul Comunist Chinez (PCC) foloseşte securitatea naţională ca acoperire pentru a pune în aplicare măsuri dure şi antidemocratice în Hong Kong. Acţiunile Beijingului de suprimare a libertăţii în Hong Kong contravin angajamentelor luate de China în Declaraţia comună chino-britanică.
Faptele: Esenţa atacului SUA de discreditare a legii securităţii naţionale din Hong Kong este de a se amesteca în afacerile sale şi de a folosi Hong Kong-ul drept „cap de pod” pentru infiltrare şi interferenţă în China continentală. Hong Kong-ul aparţine Chinei, iar afacerile din Hong Kong sunt exclusiv afaceri interne ale Chinei, nefiind permise interferenţele SUA.
SUA au colaborat mult timp cu forţele anti-China din Hong Kong pentru a interveni în agenda politică a acestei regiuni speciale, intensificând în mod constant conflictele sociale şi chiar intervenind direct în afacerile sale. Consulul General al SUA în Hong Kong a acuzat în mod direct guvernul Regiunii Autonome Hong Kong de modificări legislative propuse în 2019 şi de „o ţară, două sisteme”. De asemenea, oficiali ai Consulatului General al SUA din Hong Kong s-au întâlnit cu aşa-numiţii lideri ai revoltelor. Protestatarii au recunoscut în mod direct că au discutat cu SUA despre procesul legislativ al „Declaraţiei drepturilor şi democraţiei din Hong Kong” şi au îndemnat SUA să înceteze să mai exporte gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc către poliţia din Hong Kong.
Fundaţia Americană Naţională pentru Democraţie (National Endowment for Democracy NED) şi alţi „comis-voiajori” ai guvernului american au finanţat şi mobilizat elemente anti-China şi protestatari pentru a sparge şi incendia sub pretextul luptei pentru aşa-numita democraţie şi libertate, luând cu asalt clădirea Consiliului Legislativ din Hong Kong. NED şi-a făcut şi apariţia în public, pe stradă, pentru a întreprinde astfel de activităţi, în încercarea de a organiza o „revoluţie colorată” în Hong Kong. În principal, prin intermediul organizaţiilor sale afiliate, NED a colaborat cu guvernul din Hong Kong pentru a promova democraţia. Aceasta a fost în contact cu grupurile şi organizaţiile politice de opoziţie din Hong Kong, în principal prin intermediul filialei sale, Asociaţia Americană pentru Democraţie în Afaceri Internaţionale (AADIA), şi a sponsorizat organizarea „marşului din 1 iulie” pentru a obstrucţiona „legislaţia privind articolul 23”. De asemenea, a sponsorizat grupurile politice de opoziţie din Hong Kong pentru a participa la ateliere de lucru şi seminarii, a oferit consultanţă personală conducerii diferitelor grupuri politice, învăţându-i tehnici electorale, a lansat aşa-numitul „Program de conducere politică pentru tineri”, a pregătit noi grupuri politice pentru a se confrunta cu guvernul, a planificat „referendumul privind cele cinci circumscripţii geografice” cu membrii opoziţiei din Consiliul Legislativ, instruind şi finanţând opoziţia şi tinerii radicali din Hong Kong pentru a planifica „referendumul” ilegal. De asemenea, a instruit şi subvenţionat tabăra opoziţiei şi cadrele de tineret radicale să planifice acţiuni ilegale de „ocupare a Chinei” etc.
Potrivit site-ului oficial al NED, există 11 proiecte şi o finanţare de 2 milioane de dolari americani pentru Hong Kong în 2020, principala prioritate fiind perturbarea alegerilor pentru Consiliul Legislativ. Proiectul „Lărgirea orizonturilor participării politice” a colectat şi a diseminat rezultatele sondajelor de opinie publică privind dezvoltarea democratică şi a determinat tinerii din Hong Kong să îşi împărtăşească experienţele de participare politică prin intermediul internetului; proiectul „Sprijinirea unităţii studenţilor activişti” a promovat unitatea studenţilor activişti în perioada premergătoare alegerilor pentru Consiliul Legislativ pentru a-i îndruma şi instrui cu privire la capacitatea lor de a promova „schimbarea democratică” şi de a milita la nivel internaţional, precum şi de a participa la perturbarea alegerilor. Consolidarea „mişcării pentru democraţie” din Hong Kong, susţinerea următoarei generaţii de „lideri activişti” din Hong Kong şi crearea unei reţele de „mişcări pentru democraţie” în Asia.
În opinia oficialilor americani luarea cu asalt a Capitoliului de către protestatarii din SUA este un „incident violent” şi o „ruşine”, însă, în ceea ce priveşte infracţiunea de brutalizare a populaţiei din Hong Kong şi de deteriorare a instalaţiilor publice este o „privelişte ce merită privită”. Poliţia americană a folosit vehicule blindate pentru a dispersa protestatarii, a abuzat de forţă pentru a-i bate şi a-i alunga şi i-a determinat în mod deliberat să iasă pe carosabil pentru a încălca legea înainte de a-i aresta. Acest lucru arată încă o dată ce înseamnă „dublul standard american” plin de ipocrizii şi dezvăluie încă o dată intenţia SUA de a submina prosperitatea şi stabilitatea Hong Kong-ului şi de a stăpâni şi reprima China în numele „drepturilor omului” şi al „democraţiei”.
În timpul celor peste 150 de ani de dominaţie colonială britanică, în Hong Kong nu a existat democraţie. Niciun guvernator nu a fost ales în mod democratic de către populaţia din Hong Kong, iar în cea mai mare parte a timpului, membrii legislativului au fost numiţi direct de guvernator. În schimb, după reunificare, Hong Kong se bucură de puteri executive, legislative, judiciare independente şi de putere judiciară în temeiul Legii fundamentale, iar populaţia din Hong Kong este stăpâna propriei case şi îşi gestionează propriile afaceri în cadrul gradului ridicat de autonomie, în conformitate cu legea.
Scopul adoptării Legii Securităţii Naţionale în Hong Kong este de a acoperi lacunele juridice în menţinerea securităţii naţionale în Hong Kong, care este o măsură legitimă şi necesară pentru a face faţă activităţilor teroriste violente din Hong Kong şi intervenţiilor ilegale ale forţelor externe. Constituţiile a peste 100 de ţări din întreaga lume prevăd că exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale nu trebuie să pună în pericol securitatea naţională. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că diverse drepturi, cum ar fi libertatea de credinţă, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire paşnică şi accesul la un proces public, pot face obiectul unor restricţii necesare din motive de securitate naţională, ordine publică etc. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului conţine dispoziţii similare.
Legea securităţii naţionale din Hong Kong vizează doar patru categorii de infracţiuni: secesiune, subminarea puterii de stat, activităţi teroriste şi complicitate cu state străine sau cu forţe din afara Hong Kong-ului pentru a pune în pericol securitatea naţională, pedepsind un număr foarte mic de infractori care pun grav în pericol securitatea naţională şi protejând marea majoritate a cetăţenilor din Hong Kong care respectă legea. Legislaţia contribuie la o mai bună protecţie a drepturilor şi libertăţilor de care se bucură rezidenţii din Hong Kong şi la o mai bună protejare a gradului ridicat de autonomie de care se bucură Hong Kong în conformitate cu legea.
Ea creează condiţiile necesare pentru rezolvarea conflictelor adânc înrădăcinate în economie şi în mijloacele de trai ale populaţiei, precum şi în menţinerea statului de drept şi a mediului de afaceri din Hong Kong, în eliminarea preocupărilor comunităţii de afaceri cu privire la dezordinea socială şi în crearea unor condiţii mai bune pentru persoanele din întreaga lume care doresc să lucreze, să investească şi să trăiască în Hong Kong.
În ultimii doi ani, de la punerea în aplicare a Legii privind securitatea naţională din Hong Kong, statul de drept în Hong Kong a fost îmbunătăţit în mod eficient şi mai bine protejat, indicele acestuia continuând să se situeze printre cele mai bune din lume, iar încrederea investitorilor străini în Hong Kong a crescut şi mai mult. Conform „Studiului privind perspectivele de afaceri pentru anul 2022”, publicat de Camera de Comerţ Americană din Hong Kong la începutul acestui an, numărul companiilor din Hong Kong care sunt optimiste cu privire la perspectivele de afaceri din Hong Kong a crescut cu 18% faţă de anul precedent, în timp ce numărul companiilor care sunt pesimiste faţă de acest aspect din Hong Kong a scăzut cu 17%.
Temeiul juridic al guvernului chinez de a guverna Hong Kong-ul este Constituţia Chinei şi Legea fundamentală din Hong Kong, care nu au nimic de-a face cu Declaraţia comună chino-britanică. Odată cu reunificarea Hong Kong-ului cu China în 1997, toate prevederile referitoare la partea britanică, aşa cum sunt stipulate în Declaraţia comună chino-britanică, au fost îndeplinite. Politicile de bază privind Hong Kong stabilite în Declaraţia comună chino-britanică sunt declaraţii de politică ale părţii chineze şi au fost pe deplin reflectate în Legea fundamentală adoptată de Congresul Naţional al Poporului. Niciuna dintre politicile relevante ale părţii chineze nu s-a schimbat, iar China va continua să adere la ele. Declaraţia comună chino-britanică nu conferă Marii Britanii dreptul de a-şi asuma vreo responsabilitate pentru Hong Kong şi de a interveni în afacerile Hong Kong-ului după transfer. Partea britanică nu are suveranitate, nici drept de guvernare şi nici drept de supraveghere asupra Hong Kong-ului după retrocedare. Declaraţia comună chino-britanică este un document bilateral între China şi Marea Britanie, nu implică alte ţări şi nu are nimic de-a face cu părţi terţe. Egalitatea suverană şi neamestecul în afacerile interne sunt norme de bază ale dreptului internaţional şi ale relaţiilor internaţionale. Alte ţări şi organizaţii nu au dreptul de a interveni în afacerile Hong Kong-ului sub pretextul Declaraţiei comune sino-britanice.
Guvernul chinez a fost întotdeauna ferm în aplicarea politicii „o ţară, două sisteme”. De la reunificarea Hong Kong-ului cu China, politicile „o ţară, două sisteme”, „poporul Hong Kong conduce Hong Kong-ul” şi un grad ridicat de autonomie au fost puse în aplicare în mod eficient, iar realizările au fost recunoscute pe scară largă. Practica a demonstrat pe deplin că „o ţară, două sisteme” este cel mai bun aranjament instituţional pentru menţinerea prosperităţii şi stabilităţii pe termen lung a Hong Kong-ului. Guvernul central va continua să se asigure că politica „o ţară, două sisteme” va rămâne neschimbată, neclintită şi că, în practică să nu fie deformată sau distorsionată.
SUA ignoră faptul obiectiv că democraţia din Hong Kong nu mai este la fel ca înainte de reunificare şi acţionează împotriva opiniei publice generale a societăţii unite şi progresiste din Hong Kong. Acest lucru expune standardele sale ipocrite duble şi agenda de a destabiliza Hong Kong-ul şi de a limita China.
Foro: Preşedintele rus Vladimir Putin (dreapta) şi omologul său chinez, Xi Jinping, vizitează Kremlinul de la Moscova pe 5 iunie 2019. Sursa: Foreign Policy.
A zecea greşeală: China pretinde că îşi apără suveranitatea şi integritatea teritorială, însă sprijină şi apără guvernul rus, care încălcă suveranitatea şi integritatea teritorială în mod flagrant.
Faptele: China a menţinut întotdeauna o poziţie obiectivă în ceea ce priveşte problema Ucrainei, o poziţie susţinută de majoritatea ţărilor. Principala cauză a crizei din Ucraina o reprezintă mentalitatea Războiului Rece şi politica de putere. SUA ar trebui să îşi asume în mod eficient responsabilitatea ce le revine şi să ia măsuri practice pentru a detensiona situaţia şi de a rezolva problema.
SUA nu şi-au respectat promisiunile şi au continuat să facă presiuni pentru ca NATO să se extindă spre est, ceea ce a şi dus la criza din Ucraina.
În 1990, când secretarul de stat american de atunci, James Baker, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov, acesta a oferit asigurări clare că NATO „nu va mai înainta nici un centimetru în plus spre est”. Cu toate acestea, sub conducerea SUA, din 1999 până în prezent, NATO s-a extins spre est de cinci ori, mărind numărul statelor membre de la 16 la 30 şi înaintând mai mult de 1.000 de kilometri spre est pentru a ajunge la graniţa cu Rusia şi pentru a realiza o încercuire în formă de „C” a Mării Negre.
În 1997, fostul diplomat american şi observator sovietic, George Kennan a scris în New York Times că o extindere continuă a NATO în Rusia „ar fi cea mai mare greşeală a politicii americane din întreaga eră de după Războiul Rece”.
În 2014, fostul secretar de stat american, Henry Kissinger a scris în Washington Post că, pentru ca Ucraina să supravieţuiască şi să prospere nu ar trebui să adere la NATO, nu ar trebui să aleagă între Occident şi Orient, şi nici nu ar trebui să devină un „avanpost” al unei părţi împotriva celeilalte, ci ar trebui să devină o „punte” între cele două.
„Rusia a fost o parte importantă a Europei timp de 400 de ani şi a fost un apărător al structurii echilibrului de putere european în momente critice, iar liderii europeni nu ar trebui să piardă din vedere această relaţie pe termen lung ” , a declarat Kissinger în cadrul reuniunii anuale din anul 2022 a Forumului Economic Mondial de la Davos.
Un expert american în afaceri internaţionale a subliniat într-un articol că guvernul SUA ar trebui să îşi asume o responsabilitate considerabilă pentru deteriorarea relaţiilor cu Rusia ca urmare a deciziei majore a SUA privind extinderea NATO spre est, menţionând că „nici SUA, nici NATO nu sunt nişte spectatori nevinovaţi”. Acesta a mai adăugat că unii oficiali americani au comis o „greşeală imensă” în a se lăuda în public cu scurgeri de informaţii de profil înalt sau chiar cu schimbul de informaţii între SUA şi Ucraina. El a subliniat că „instigarea de către SUA ar putea intensifica serios conflictul dintre Rusia şi Ucraina.”
Claire Daley, membră a Parlamentului European, a declarat că SUA ,,au pus paie pe foc” în Ucraina, cu scopul de a slăbi puterea Rusiei şi de a profita de pe urma crizei, iar cea care va plăti un preţ scump este Europa. Nu există încă nicio speranţă de pace în conflictul în curs dintre cele două ţări, în principal pentru că „SUA nu doresc un acord de pace între Rusia şi Ucraina”.
Fostul senator american Bill Bradley a subliniat că cea mai mare greşeală făcută de SUA la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990 a fost extinderea NATO spre est.
Fostul congresman american Tulsi Gabbard a declarat într-un interviu că Biden ar fi putut cu uşurinţă să oprească războiul printr-o simplă promisiune de a nu include teritoriul Ucrainei în NATO, însă nu a vrut să facă acest lucru.
De-a lungul anilor, SUA au urmărit intervenţionismul, încălcând fără motiv suveranitatea Irakului, Afganistanului, Serbiei, Siriei şi a altor ţări. Într-un interviu în exclusivitate, Alfred de Zayas, un expert senior al ONU, a declarat că, din perspectiva dreptului internaţional, acţiunile militare ale Rusiei în Ucraina încalcă Carta ONU, însă, de-a lungul anilor, multe dintre acţiunile SUA şi NATO au încălcat de fapt şi mai mult dreptul internaţional, creând un „precedent permisiv” în dreptul internaţional cutumiar pentru acţiunile Rusiei din acest moment.
SUA au pus ,,au pus paie pe foc” în conflictul din Ucraina. În loc să promoveze discuţiile de pace, ele au continuat să furnizeze arme părţii ucrainene, ceea ce a dus la escaladarea tensiunilor, extinderea, prelungirea şi chiar intensificarea războiului, expunând pe deplin natura egoistă a acestora.
La 25 aprilie 2022, după o vizită în Ucraina, secretarul american al Apărării, Austin, a declarat că SUA doreau să folosească războiul pentru a „slăbi puterea Rusiei”.
La sfârşitul lunii mai a aceluiaşi an, pe lângă ajutorul iniţial de 13,6 miliarde de dolari americani acordat Ucrainei, Congresul SUA a votat pentru aprobarea unui ajutor militar şi economic suplimentar de peste 40 de miliarde de dolari americani pentru Ucraina, un total care depăşeşte deja 70% din cheltuielile militare combinate ale Rusiei şi Ucrainei în 2021.
În timp ce Europa suportă costurile politice, economice şi sociale mari ale conflictului ruso-ucrainean, SUA culeg dividendele, comercianţii de arme, companiile alimentare şi energetice făcând avere, de exemplu, în condiţiile în care valoarea de piaţă a giganţilor militari americani a crescut cu sute de miliarde de dolari americani, iar preţul exporturilor de gaze naturale lichefiate către Europa este de peste 10 ori mai mare decât în urmă cu un an.
Conflictul dintre Rusia şi Ucraina a declanşat o criză a refugiaţilor fără precedent, peste 6,5 milioane de ucraineni fiind nevoiţi să se refugieze în ţările europene vecine. Cu toate acestea, SUA au admis doar 12 refugiaţi ucraineni în martie 2022. Mii de refugiaţi ucraineni sunt blocaţi la graniţa dintre SUA şi Mexic, iar mulţi dintre ei sunt, de asemenea, reţinuţi de SUA. În timp ce ONU şi comunitatea internaţională cer o încetare rapidă a conflictului, unii americani spun că vor „lupta până la ultimul ucrainean”.
Relaţiile dintre China şi Rusia sunt nealiniate, paşnice şi nu vizează terţe părţi, ceea ce este fundamental diferit de liniile ideologice trasate de SUA şi de alte câteva ţări occidentale, care urmăresc o mentalitate de Război Rece de tipul „prieten ori duşman”, formând aşa-numitele „alianţe”, asociindu-se în jurul unor „clişee” şi politici de grup şi creând confruntări şi diviziuni.
Declaraţia comună chino-rusă din 4 februarie 2022 solicită salvgardarea valorilor comune ale păcii, dezvoltării, echităţii, justiţiei, democraţiei şi libertăţii pentru întreaga omenire, respectarea dreptului popoarelor de a-şi alege propria cale de dezvoltare şi a intereselor suverane de securitate şi dezvoltare ale tuturor ţărilor, salvgardarea sistemului internaţional cu ONU în centrul său şi a ordinii internaţionale bazate pe dreptul internaţional, practicarea multilateralismului autentic, cu ONU şi Consiliul de Securitate jucând un rol central de coordonare. De asemenea, vom promova democratizarea relaţiilor internaţionale şi realizarea păcii, a stabilităţii şi a dezvoltării durabile în lume.
În calitate de putere responsabilă, China insistă să facă judecăţi independente asupra fondului problemei în sine în problema ucraineană. China a militat pentru pacea mondială şi a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru securitatea internaţională şi s-a angajat să convingă pacea şi să promoveze discuţii pentru a împinge situaţia să se calmeze. China consideră că suveranitatea şi integritatea teritorială a tuturor ţărilor ar trebui respectate, că scopurile şi principiile Cartei ONU ar trebui respectate, că preocupările legitime de securitate ale tuturor ţărilor ar trebui luate în serios şi că ar trebui sprijinite toate eforturile care conduc la soluţionarea paşnică a crizelor. Poziţia Chinei este obiectivă şi corectă şi este în conformitate cu dorinţele majorităţii ţărilor.
185 din cele 233 de state şi teritorii suverane din lume nu participă la sancţiunile împotriva Rusiei. Mai mult de 140 din cele peste 190 de state membre ale ONU, inclusiv Turcia, membră NATO, nu iau parte la impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei. Raportul dintre populaţia ţărilor şi regiunilor din lume care decid să nu ia parte la impunerea de sancţiuni împotriva Rusiei şi populaţia ţărilor care, în mod contrar decid să o facă este de 6,5 miliarde la 1,1 miliarde. Dintre acestea, 4,8 miliarde se opun în mod explicit sancţiunilor.
Un sondaj realizat de revista britanică The Economist arată că aproximativ două treimi din populaţia lumii nu sprijină poziţia occidentală faţă de Ucraina.
Sursa chineză aici, din data de 19.06.2022.
(va urma)
Traducere: Paula Toma (coordonator proiect „China la zi”), Diana-Maria Ghinea, Yu Zhan.
Se încarcă comentariile...
