Double Bind sau un al doilea răspuns adresat domnului Péter Demény şi nu doar domniei-sale

Nu aş fi dorit să mai prelungesc controversa pe care o am cu dl. Péter Demény pe tema rosturilor şi misiunii grupului de reflecţie Trianon 100. Pentru simplul motiv că una spun eu şi alta înţelege şi îmi răspunde preopinentul meu. Probând astfel câtă dreptate aveau Alina Nelega şi Kincses Réka în spectacolul Double Bind, scris şi regizat de ele la Trupa “Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional din Târgu Mureş.

În textul intitulat Credo, publicat azi, 3 mai 2017, pe adevărul.ro, domnul Demény insinuează că aş gândi simplificator, că îi pun arbitrar în aceeaşi oală pe toţi maghiarii din Ungaria şi România, că îi consider în vrac nostalgici, revanşarzi, paseişti. Ce mai? Că sunt ultranaţionalist!

Am toate îndoielile din lume că dl. Demény nu a înţeles că am folosit cuvântul Ungaria, în fragmentul de text citat de domnia -sa, în sensul simbolic în care este utilizat de politicieni, diplomaţi şi jurnalişti. Atunci când într-un comunicat de presă se recurge la sintagme de genul Ungaria crede că... sau Bucureştiul e de părere că... se înţelege de la sine că nu toţi maghiarii sau toţi bucureştenii ar fi fost consultaţi în clipa în care a fost formulată o anume poziţie. Poate chiar nu o împărtăşesc. Dar asta e cutuma. Pe care am respectat-o şi eu.

Sunt absolut convins că nu toţi maghiarii din Ungaria sau din România ar fi obsesiv preocupaţi azi de Tratatul de la Trianon.Şi că nu împărtăşesc în totalitate opinia că atunci, în 1920, Ungariei şi maghiarimii li s-ar fi făcut o nedreptate istorică.

Tot la fel cum nutresc speranţa că nu toţi ungurii din Ungaria sau din România ar fi aprobat neeuropeana, necivilizata (da, acesta e cuvântul!) decizie a guvernului de la Budapesta de a nu le permite diplomaţilor săi acreditaţi la Bucureşti să ia parte la festivităţile prilejuite de Ziua Naţională a României. 

Sunt îndreptăţit să am astfel de speranţe fiindcă am mulţi prieteni de etnie maghiară. Iar prietenia se bazează pe un set de valori comune. Printre care şi respectul reciproc. Mă întâlnesc ades cu ei. Merg cu cea mai mare plăcere la spectacolele trupelor de teatru maghiare din România, le comentez cu încântare succesele. Aşa cum procedez şi cu cele jucate de trupele de limba română.

Fac acum şi o mărturisire publică. Mama bunicii mele pe linie paternă era de origine maghiară, prima limbă învăţată de ea a fost maghiara. Tatăl ei a fost român, aşa cum i-a fost şi soţul, însă una dintre primele învăţături pe care i le-a dat tatălui meu a fost că trebuie să ştie că el este român. Şi să se comporte ca atare. Nu era nici urmă de emfază sau de ultranaţionalism în zicerile ei. Ci doar realism şi mult, foarte mult bun simţ.

Însă nu pentru a spune toate acestea am decis să formulez acest al doilea răspuns adresat domnului Péter Demény. Şi nu doar domniei-sale. Ci pentru a spune că Ungaria, prin grupul Trianon 100, care are hotărâtă finanţare pe cinci ani de acum încolo, este pregătită să marcheze împlinirea centenarului Tratatului de la Trianon, în vreme ce România, nu.

După demisia de onoare a d-lui profesor Daniel Şandru din postul de secretar de stat însărcinat cu conducerea Departamentului Centenar, guvernul condus de domnul Sorin Grindeanu a mai făcut o nefăcută. A numit în acest post un amator, un diletant, un politruc, iar ministrul Culturii, dl. Ionuţ Vulpescu, cu binecunoscuta-i laşitate şi condamnabilul lui oportunism, a mai tăcut o dată.

Nimeni la Bucureşti sau de la Bucureşti nu ştie ce cărţi de istorie centrate pe evenimentul împlinirii a o sută de ani de la actul istoric de la Alba Iulia se vor scrie şi se vor traduce în limbi de circulaţie internaţională pentru a marca centenarul şi a mai explica o dată străinătăţii legitimitatea Marii Uniri. Sau ce manifestări publice vor fi organizate şi unde, cum îşi va structura în acest sens activitatea năpăstuitul nostru ICR. Sper că nu organizând o paradă a modei spre a fi admirate creaţiile d-nei Liliana Ţuroiu.

Îl mai asigur încă o dată pe dl. Péter Démeny că nu visez, ci că cred aievea în şansele de reuşită ale activităţii comisiei mixte de istorici româno-maghiară. Totul e să existe bunăvoinţă, inteligenţă, conduită europeană în discuţii. Chiar şi în inevitabilele controverse.