Distracție sau cultură și educație?

57 de lei, adică 11 euro și ceva, ar trebui să cheltuiască lunar un român adult pentru educație și cultură, potrivit valorii coșului minim de consum pentru un trai decent, calculată de Fundația Friedrich Ebert. Pare puțin, dar după socotelile din lumea reală, nu e deloc așa.

Ce poți face cu acei 57 de lei ipotetici? Îți poți lua un bilet la teatru. În București mai găsești bilete la 40-50 de lei chiar la Național, la Bulandra sau la Nottara, prin urmare poți prinde o piesă bună, cu distribuție mare, și poate că experiența îți va umple sufletul pentru o lună. Dacă vrei totuși să vezi producții invitate sau piese găzduite de săli ceva mai dichisite, ca Luceafărul, e nevoie să strângi bani două-trei luni, fiindcă biletele sunt 100-150 de lei.

Tot cam atât sunt și biletele la Ateneu, la concertele simfonice. Prin urmare, n-ai cum să asiști la ele decât o dată pe trimestru. În schimb, poți merge la recitalurile din sala mică, unde cei 57 de lei îți ajung pentru un bilet. Sau, ca meloman, îți poți satisface setea de muzică la Sala Radio, dacă accepți să stai mai în spate, unde achiți 48 de lei pentru acces. Ori rabzi aproape două luni, ca să îți permiți un bilet premium de 80 de lei.

Pentru spectacolele de operă, fie te mulțumești să te așezi în balconul central, plătind 40 de lei, fie, dacă ești generos, le poți vedea alături de încă o persoană din lojele aflate la ultimul nivel, unde este 25 de lei biletul. Iar dacă iubești baletul, pregătește-te să economisești vreo patru luni ca să poți avea vizibilitate maximă, din sectorul central, unde biletul costă 200 de lei.

Cu suma prevăzută de specialiștii independenți în teoreticul coș de consum pentru un trai decent mai poți merge la film o dată-de două ori pe lună, în funcție de cinematograful ales, poți vizita două muzee de stat, poți asculta un cântăreț sau o trupă performând live într-un local, dacă stai mai în spate și reziști fără să consumi nimic, sau, cel mai simplu, îți poți cumpăra o carte nouă (ori mai multe, de la anticariat).

După cum se vede, opțiuni există și probabil că în afara Bucureștiului prețurile sunt chiar mai mici. Doar că, potrivit celui mai recent barometru de consum cultural, 80% dintre români nu merg niciodată la teatru, 70% nu calcă pragul unui muzeu ori al unei expoziţii, iar 90% nu ajung niciodată la un spectacol de muzică clasică. Iar cu cititul de plăcere sunt certați peste jumătate dintre compatrioți, mai bine de 11 milioane dintre ei nedeschizând vreo carte în ultimul an, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Asta arată în primul rând că acei 57 de lei pomeniți sunt doar pe hârtie, fiindcă în realitate nu mulți câștigă lunar „coșul” întreg, adică 3807 lei pentru un adult singur. Ori au leafa corespunzătoare, dar și alte cheltuieli neincluse în coșul de consum, cum ar fi chiria. Dacă vine vorba de cupluri, necesarul socotit de studiul menționat urcă la 6162 lei/lună, din care 97 lei ar fi alocați educației și culturii, pentru o familie cu un copil – la 8205 lei (cu 454 lei pentru culturalizare), iar pentru o familie cu doi copii – la 9978 lei (cu 722 lei destinați îngrijirii minții și sufletului).

„Americanii cheltuiesc mai mulți bani pe muzică decât pe sex ori medicamente”, scrie neurocercetătorul Daniel Levitin în cartea „Creierul nostru muzical”, arătând că decizia concetățenilor săi de a da pe două bilete la concert echivalentul hranei pe o săptămână pentru o familie cu patru membri și de a plăti pentru un CD cât pentru opt pâini sau pentru abonamentul telefonic lunar demonstrează o dată în plus că muzica joacă un rol esențial în existența umană.

În cazul românilor, nevoile spirituale sunt Cenușăresele existenței. Mulți nici măcar nu se gândesc că ar avea asemenea nevoi, dedicându-se unor satisfacții prozaice. Petrecerea timpului pe internet sau în fața televizorului, ocupațiile cele mai la îndemână, încurajează consumul pasiv de divertisment ieftin, la propriu și la figurat. În schimb, producțiile culturale de calitate – fie ele de teatru, muzică, film sau arte plastice – pretind ceva efort. Și nu doar financiar, ci și de implicare: deplasare, apoi concentrare și gândire. Răsplata este că ele îmbogățesc, inspiră și educă spectatorul în timp, nu doar îl distrează.

Din păcate, nivelului înspăimântător de analfabetism funcțional din societate, reflectând un eșec al educației pe toate palierele, îi corespunde un grad teribil de incultură. Proiectele privind acordarea de acces gratuit tinerilor în diverse instituții culturale sunt binevenite, doar că, în absența educației de bază, mulți dintre ei nu vor înțelege de ce au nevoie de acest favor. Educația și cultura sunt interconectate și nu întâmplător au fost cuplate inclusiv în cercetarea citată. Așa cum explica Andrei Pleșu într-un dialog cu Gabriel Liiceanu, în limba greacă, educația implica ideea de ritm: rythmizomai. Iar a conferi cuiva „ritm” pe această cale îl ajută să aibă o biografie armonioasă și să devină om deplin, cultivat, un individ „simfonic”.