Dincolo de Mary Poppins

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

SCENARIU Culisele realizării clasicului film Disney din 1964 ne sunt dezvăluite în recenta producţie a aceloraşi studiouri „Saving Mr. Banks“, cu Emma Thompson şi Tom Hanks.

În esenţă, filmul regizorului John Lee Hancock este istoria unei confruntări, una dintre două caractere foarte puternice. Respectiva încleştare a avut loc în anul de graţie 1961, iar protagoniştii au fost renumita scriitoare P.L. Travers, autoarea seriei de cărţi pentru copii „Mary Poppins“, şi Walt Disney, faimosul realizator de filme de animaţie, dar mai ales producător şi deţinător al studiourilor eponime. Aşadar, o englezoaică şi un american, s-ar putea spune, (doar) la prima vedere.
 

O poveste complexă

De fapt, lucrurile sunt mai complicate, iar actualul film al studiourilor Disney încearcă să repovestească realitatea aflată în spatele realizării unuia dintre cele mai de succes şi durabile filme ale „casei“: „Mary Poppins“ din 1964, regia Robert Stevenson, cu Julie Andrews şi Dick Van Dyke.

Cei care cred că povestea este una uşurică şi „pentru copii“ vor avea o surpriză: scenariul, scris de Kelly Marcel şi Sue Smith, este mult mai complex decât s-ar fi crezut. În plus, pe lângă inevitabilele aspecte comice, filmul are şi o intensă componentă dramatică, poate câteodată chiar lacrimogenă, în orice caz destul de impresionantă.

Scriitoarea şi magnatul

La începutul anilor ’60, scriitoarea P.L. Travers (numele de autor al Pamelei Lyndon Travers, aparent) se confruntă cu o problemă: este falită şi trebuie să ia în calcul cedarea drepturilor de ecranizare, pe care Walt Disney personal i le cere de vreo 20 de ani. Având o personalitate puternică şi pentru că nu vrea ca personajele sale de suflet să fie vulgarizate într-o bazaconie „cu cântece şi ţopăieli“, Travers cere să lucreze personal asupra scenariului propus de studiouri şi să aibă ultimul cuvânt asupra acestuia.

La rândul său, şi bossul de la Hollywood are hachiţele sale şi propriile cerinţe ineluctabile: vrea ca filmul să fie un musical şi să aibă şi unele secvenţe în care se introduc personaje desenate şi animate (celebrul dans cu pinguinii, de exemplu). Dar în primul rând vrea ca filmul să fie realizat, promisiune pe care le-a făcut-o fetelor sale în urmă cu mulţi ani. Acest joc „de-a şoarecele şi pisica“ dintre cei doi este subiectul filmului „Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii“.

Cine este d-l Banks?

Confruntarea dintre cei doi este construită pe o serie de antinomii (perechi de contrarii). În primul rând, şi cel mai evident, avem de-a face cu o femeie şi cu un bărbat. Apoi, putem crede că este vorba de o englezoaică versus un american, aşadar de Lumea Veche rezistând „eroic“ Lumii Noi. În sfârşit, avem de-a face cu scorţoşenia şi pedanteria „doamnei“ Travers, opusă jovialităţii şi spiritului practic şi popular al lui Disney (care insistă să i se spună Walt şi i se adresează scriitoarei cu „Pam“). Astfel, am putea interpreta toată povestea ca pe o expresie a cedării spiritului aristocratic în faţa celui democratic, a auto-imersării voluptuoase în „californizarea“ accelerată a lumii.

În realitate, lucrurile sunt (şi) mai complicate. „P.L. Travers“ nu este decât un pseudonim. Autoarea se numeşte, de fapt, Helen Goff şi este de origine australiană, iar Travers este prenumele tatălui ei. Acţiunea filmului este intercalată de numeroase flashback-uri ale copilăriei sale nefericite din Australia, cu un tată superb, dar care cade pradă greutăţilor vieţii şi dependenţei de alcool. Din amintirea reprimată a acestei situaţii s-a născut, de fapt, personajul şi cartea „Mary Poppins“. Cel care este salvat, d-l Banks (personajul tatălui din „Mary Poppins“), este, în acest sens, „figura paternă“ a oricărui om, secretul ascuns din copilăria fiecăruia dintre noi (pentru că se dovedeşte că şi Walt Disney are o taină de acest fel).

Info

Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii / Saving Mr. Banks (SUA, 2013)

Regia: John Lee Hancock

Cu: Emma Thompson, Tom Hanks, Colin Farrell, Paul Giamatti

Rulează la: Cinema City Cotroceni

3 stele

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite