Diafana Valeria Seciu

Cu discreția care pare sa-i fi călăuzit întreaga viață artistică, inegalabila Valeria Seciu a plecat azi spre înalt. Actrita fetiş a regizoarei Cătălina Buzoianu avea 83 de ani.

Se retrăsese demult de pe scenă şi din viața publică, în singurătatea suferintei.

Încet, încet, marile personalități ale generației mature de actori români părăsesc această lume. Ieri (incredibil!) s-a împlinit un an de la dispariția lui Ion Caramitru, colegul de an cu care Valeria Seciu debuta în 1964, pe scena Naționalului bucureştean, întrupând-o pe Veronica Micle, în spectacolul Eminescu, de Mircea Ştefănescu. Un debut de bun augur, sub bagheta regizorală a experimentatului Sică Alexandrescu.

Eram prea mică, ca să mi-o amintesc în Cordelia din Regele Lear de Shakespeare, montat de Radu Penciulescu pe scena aceluiaşi Național, dar memoria teatrului a păstrat amintirea ei în această partitură senină şi întunecată în acelaşi timp, ca pe una de referință.

Vali Seciu pentru mine înseamnă Teatrul Mic, unde marea acriță a jucat din 1978, în epoca de aur a teatrului, a cărui îndrăzneală artistică era asigurată politic, pe atunci, de directorul teatrului, scriitorul Dinu Săraru.

Aşa se face că, pentru mine şi pentru numeroşii spectatori care luau cu asalt acest spațiu de libertate estetică, Vali Seciu a devenit Ersilia, din învăluitoarea dramă pirandelliană Să-i îmbrăcăm pe cei goi, sau Margareta din drăcesc de alambicatul Maestrul şi Margareta, povestea imaginată şi scrisă de Bulgakov în plină eră stalinistă, rescrisă după ce cartea a fost interzisă şi distrusă şi publicată în URSS abia prin 1966, la 26 de ani de la moartea autorului, dar la fel de explozivă şi periculoasă pentru ideologia regimurilor comuniste şi în 1980, când Cătălina Buzoianu şi Mihaela Tonitza-Iordache, prin dramatizarea lor, i-au adus pe Margareta-Valeria Seciu şi pe Maestrul-Ştefan Iordache în universul Magritte-ian creat de costumele Liei Manțoc, al acestei lumi staliniste şi satanice în acelaşi timp.

Să aduci în scenă poveştile paralele din Moscova stalinistă, tulburată de prezența Satanei, şi din Ierusalimul vremii lui Isus şi al lui Pilat din Pont, într-un timp când în România postcutremur 1977 începuse să fie pus în practică nebunescul program ceauşist de sistematizare, care a aneantizat 40.000 de monumente de artă, mănăstiri, biserici şi locuințe era cu adevărat un act de curaj, din care Valeria Seciu nu a lipsit.

A creat zeci de roluri în teatru, în teatrul tv şi radiofonic, dar şi în film, lucrând cu regizori ca Gheorghe Vitanidis, Alexa Visarion, Mircea Daneliuc, Mircea Veroiu, Stere Gulea, sau Cristi Puiu. Cu aerul ei de ființă florală, a avut tăria ca, din 1990, după ce îl pierduse de cinci ani pe iubitul ei soț şi reazem, Octavian Cotescu, să creeze una din primele trupe de teatru independent.

Un amestec de perpetue surprize a fost Vali Seciu! Această unică actriță a dăruit culturii teatrale româneşti, imaginea unei trestii gânditoare, legănate de vânt, dar niciodată doborâte.

Cu o sensibilitate imensă, ea părea mereu un vulcan de emoții, gata să arunce în aer jarul sentimentelor puternice, cu care întruchipa orice personaj.

Actrița lasă în urmă boarea unei prezențe care pare să fi ascuns toată viața un mister imens, în nodul ființei sale.

Să dea Dumnezeu să-şi găsească liniştea în eternitate, alături de toți marii creatori ai acestei lumi!

Căci o actriță de foc a fost şi nimic din ce e omenesc nu cred că i-a rămas străin.

Cei care vor să o revadă pe delicate artistă, pot urmări programele Televiziunii Române, care îi dedică programe special azi şi pe 11 septembrie. Neuitata Valeria Seciu.