O maşină de pompieri plină cu apă s-a făcut scrum în timp ce intervenea la un incendiu
0O maşină de pompieri care intervenea la un incendiu în zona Izvorul Rece a luat foc din cauza unei defecţiuni tehnice, a anunţat, duminică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman.

"Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Alexandria au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi mirişte, produs în apropierea DN 52, în zona Izvorul Rece. Pentru gestionarea acestei situaţii de urgenţă, la locul evenimentului s-a deplasat un echipaj format din cinci subofiţeri, cu o autospecială de stingere de mare capacitate (9.000 de litri). La sosirea în zona indicată, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafaţă foarte mare, de ordinul zecilor de hectare, motiv pentru care au solicitat sprijinul a două echipaje suplimentare", au precizat reprezentanţii ISU Teleorman, scrie Agerpres.
În timp ce se apropia de zona afectată de incendiu, autospeciala a suferit o defecţiune tehnică majoră, instalaţia electrică luând foc. Concomitent cu acţiunea de lichidare a incendiului izbucnit la instalaţia electrică, folosind stingătoarele din dotare, o parte dintre pompieri a continuat să acţioneze pentru limitarea propagării incendiului de vegetaţie, favorizat de vânt, spre poziţia lor.
"Din cauza avarierii complete a instalaţiei electrice, echipajul nu a mai putut utiliza sistemul de refulare sau golire a bazinului de apă, ceea ce a condus la propagarea flăcărilor şi la distrugerea autospecialei. Precizăm că, din punct de vedere operaţional, intervenţia nu a fost afectată, întrucât celelalte două autospeciale de stingere solicitate au ajuns la faţa locului şi au acţionat pentru lichidarea incendiului", mai anunţă ISU Teleorman.
Niciun pompier nu a fost rănit.