Dezamăgire în roşu
0Naţionala noastră a schimbat culoarea echipamen-tului, galbenul ca lămâia fiind părăsit în favoarea unui roşu ca para focului. Superstiţie sau cochetărie? Nu se ştie.
Ce se ştie precis e că noua paletă cromatică a fost de rău augur. Miercuri, pe Bega, împotriva unui adversar fără cotă precum Israelul, naţionala noastră, vegheată de un Lucescu jr posac şi enigmatic ca un sfinx, a jucat descurajator. Perspectiva preliminariilor CE pare sumbră.
Echipa e mată, fără personalitate, văduvită şi de aportul lui Mutu, târât prin tribunale de patimi vinovate. S-au resimţit şi absenţele lui Chivu şi Raţ, al căror profil defensiv e biciuit adesea de pofta atacului. N-a mai rezultat decât un talmeş-balmeş, o formaţie fără busolă, scăldată în improvizaţie. Şubrezită şi de haosul tactic de care nu se putea scutura, naţionala a pierdut fără drept de apel, propunând doar o găselniţă care a satisfăcut tribuna.
Mă refer la debutantul Florescu, tehnic şi lucid, aplaudat la scenă deschisă. Înclinarea pe teren propriu în faţa unui adversar mediocru, dar mai aţos, mai dârz şi mai limpezit, îngroaşă impresia că fotbalul nostru se piperniceşte. Nici Timişoara, oraş cu tradiţie şi amintiri frumoase, nu-i de altă părere. Abia a propus o jumătate de tribună, deschizând spre final porţile stadionului, ca în întrecerile judeţene.
În timp ce în alte ţări fotbalul valoros clocoteşte în patimile unor arene pline. Nebulozitate, nesimţire, nime-reală. Iată regula celor trei „N" din fotbalul nostru.
Se încarcă comentariile...
